"subjective considerations about the end of the time" – 4236 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGoea Maria Daniela
Primele versuri datează din clasele primare. Consider că dincolo de aprecieri, clasamente sau premieri în domeniu - care sunt inevitabil (cel puțin până la un punct, sau poate tocmai de la un punct încolo) subiective - literatura rămâne, deopotrivă pentru cititori și pentru creatori, una dintre marile bucurii ale vieții. daniela_maria_goea@yahoo.com
562 poezii, 0 proze
Cristian Simionescu
Născut la 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, ca fiu al învățătorilor Ion și Profira Simionescu. După absolvirea școlii primare în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Național din Iași, cu excepția ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul “Aurel Vlaicu” din București. Tatăl său a participat la Campania din Est ( 1941 – 1944 ) și a fost deținut politic ( din 1950 ) la Pitești și Aiud. Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultății de Filologie ale Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1966, când și-a susținut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”. A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de către cenzură. La “Cronica” ieșeană a colaborat cu cronici de artă plastică, la “Oferta” cu cronici de cultură la rubrica Forme de relief subiective. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1983. Volume publicate: "Tabu" ( Editura Cartea Românească, 1970 ); "Vicleniile oceanului" ( Editura Cartea românească 1980 );...
8 poezii, 0 proze
Louis MacNeice
(1907-1963) Fiu de preot protestant, s-a născut în Irlanda de Nord (Belfast), a studiat la Oxford,a predat cursuri de literatură clasică la Birmingham,de greacă la Londra și de poezie la universitatea Cornell din S.U.A, dar a renunțat la cariera didactică și , aprprope un sfert de secol, a fost colaborator permanental B.B.C.-ului, în care calitate a scris numeroase piese radiofonice (mai ales în versuri)(Christopher Columbus - Cristofor Columb, 1944; The Dark Tower- Turnul negru, 1947). Ca poet este adesea considerat al doilea ca importanțădin generația lui Auden, cu care a fost bun prieten și al cărui crez poetic l-a împărtășit. Șovăitor în ceea ce privește concepțiile filozofice și politice , a subscris la punctul de vedere al lui Beckett, potrivit căruia importantă este " forma ideilor", chiar atunci când nu crezi în ele;totodată, a pledat pentru o poezie "impură", respectiv pentru o atitudine programatic subiectivă a poetului față de natură și societate. Credincios acestor...
1 poezii, 0 proze
Michelangelo Buonarroti
A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...
1 poezii, 0 proze
Apologia scaunului
de Nitu Maria
Apologia scaunului -pseudoeseu subiectiv- Fabricând imaginar, pentru lectură, voluptatea unui șezlong relaxant, citeam o carte de Adrian Dinu Rachieru, lansată triumfal în anul de grație 2003,...
mitologii subiective
de Elena Ciobanu
îi place să sară pe arcurile șirei spinării și să zdrelească tavanul de podeaua cariată despre care spunea că îi place să înghită orice, în afară de propriul ei corp, iar el era norocos, pentru că se...
Istorii subiective
de nicu brezoianu
Un militar mort în Afganistan a fost adus acasă la Râșnov. Fie-i țărâna ușoară! Trist ! apartenența la NATO și UE implică riscuri. Ne plătim tributul din păcate, în decedați. Asta-i piesa! nu-i fair...
Mitologii subiective
de Octavian Paler
Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile,...
Biblioteci subiective. Scriitori argeșeni
de Alexandru Mărchidan
Volumul recent lansat la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”, Biblioteci subiective. Scriitori argeșeni, al Magdei Grigore, reprezintă o apariție inedită în seria cărților apărute la editura Alean...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
foto: stefano barni :: Ce anume lasă moștenire scriitori care își scriu manuscrisele numai la computer? Această întrebare și-a pus-o scriitorul Norbert Kron, după ce participase la o cină împreună cu...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
„Se scufundă literatura elvețiană în neimportanță?” Asta se întreabă o jurnalistă într-o pagină culturală a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG și dezvoltă teoria că viața saturată, lenevia...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
Senzațional! Johannes Chrystostomus Wolfgangus Theophilus Mozart a fost la noi în oraș. „Noaptea lui Mozart la Ingolstadt” – titlul suplimentului de duminică a cotidianului meu, abonat, desigur,...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
Fostul președinte federal (Altbundeskanzler) al Germaniei a fost înmormântat marți, 7 februarie 2006. Johannes Rau (1931-2006) a fost un politician de o sobrietete remarcabilă. Cuvântările sale de la...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
„DeLia“ înseamnă „Deutschsprachige Liebesromanautoren“ (Autori germani de romane de dragoste). Din anul 2003 există o „Asociație a autorilor germani de romane de dragoste“ care decernează în fiecare...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
Expoziția de carte de la Leipzig a întrunit anul acesta 2150 de expozanți din 33 de țări. Au avut loc 1800 de diferite activități literare, la care au participat 1500 de scriitori, jurnaliști,...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
Optzeci (80) de intelectuali din 22 de țări – purtătorul premiului Nobel pt. literatură Imre Kertéz este personalitatea cea mai cunoscută dintre ei - au depus la biroul președintelui Comisiei UE...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
„S-ar putea crede că evenimentele au loc și alunecă atunci automat în ziar; din adevăr în presă, din realitate în reproducere. Asta nu este corect. Fiindcă reproducerea adevărului este nemărginit mai...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
M-au trecut fiorii când am citit azi (14 februarie) des de dimineață ziarul local. O româncă de 22 de ani a fost silită la prostituție de doi indivizi criminali. Se pare că unul din ei, un negustor...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
György Kurtág, unul din cei mai mari compozitori ai timpului nostru a împlinit la 19 februarie vârsta de 80 de ani. Volker Hagedorn de la săptămânalul DIE ZEIT i-a dedicat cu această ocazie un...
Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână
de Anton Potche
Literatura în Germania începe să intre în concurență cu manifestațiile culturale organizate pentru mase largi de spectatori, ca de exemplu concertele rock. Astfel festivalul literar „lit.Cologne“ a...
