"singurul loc unde ne putem intalni este la limita dintre tine si noi" – 20258 rezultate
0.06 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
a-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
Jurca Bianca
invat din greseli si imi place sa traiesc viata la extrem, dar cateodata singurul loc in care ma simt bine si in care simt ca traiesc este biroul in fata caruia se intampla magia . . . arta creatiei. . . poezia. :)
5 poezii, 0 proze
Popa Ioana
La data de 05 Noiembrie 1993, in orașul Bârlad un nou suflet printre celelalte zeci de mii a îmbrățișat lumina dragostei; pe atunci de Dumnezeu, mai apoi de parinți, apoi de lumea cunoștințelor, iar acum, la adolescentina vârstă de 15 ani, de sufletul său. A făcut cunoștință cu poezia la frageda vârstă de 10 ani, realizând după un timp destul de îndelungat ca aceasta a devenit drogul ei, deoarece poezia este singurul loc în care încă mai este sinceritate, iar ea, aceasta mica ființă va fi mereu avocatul sentimentelor profunde care nu-și au libertatea decât în poezie. Școala nr. 1 "Iorgu Radu" din Bârlad a îndemnat-o sa vadă viața cu alți ochi, pregătind-o pentru cel mai bun liceu din oraș; Colegiul Național "Gheorghe Roșca Codreanu".
8 poezii, 0 proze
Ștefan Petică
Într-o familie răzeșească din satul Bucești (jud. Tecuci), la 5 octombrie (22 ianuarie) 1877, a venit pe lume cel care urma, la vârsta potrivită, să fie primul simbolist român, anume Ștefan Petică. Nu se știe când a absolvit liceul. În orice caz, în octombrie 1894, G. Călinescu l-a găsit înscris cursant în clasa a VI-a a Liceului Real din Brăila. Iar o carte de student eliberată la 23 noiembrie 1902, certifică faptul că în 1902-3, Petică era student la Facultatea de Filosofie și Litere din București. În ianuarie 1900, devenise sublocotenent infanterist în rezervă. La 22 mai 1902, lucra la Ministerul Agriculturii, Industriei și Domeniilor. Singurul său domiciliu bucureștean cunoscut e dezvăluit de o carte poștală: Calea 13 septembrie nr.21 (în februarie 1903). Pentru G. Călinescu, el a decedat la 17 octombrie 1904. Iar ca loc al morții autorul “Istoriei Literaturii Române de la Origini până în Prezent” numește Capitala țării. Oricum, Ștefan Petică avea vârsta de 27 ani. Setea sa...
0 poezii, 0 proze
Nicolae Rambu
In loc de biografie ... cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost/ O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost! (Eminescu, am citat din memorie).
1 poezii, 0 proze
Carmen Marcean
Scriu versuri pentru a face loc în sufletul meu altor trăiri. Iubesc poezia încă din copilarie, datorită tatălui meu care ne strângea pe noi cei trei copii în jurul său și ne citea Eminescu, Coșbuc, Alecsandri,Topârceanu. Mai târziu mi-am căutat singură poeții.
7 poezii, 0 proze
pirvu ioana alexandra
Inlantuit Singuratatea e o sabie ascutita Ce-ti taie glasul de-a trai, Si viata nu mai fericita Unu singlul lucru mai ramane,de-a iubi. Cand n-ai o sora sau un frate Pentru a darui si a iubi Ramai rapus de singuratate Ca un ostas pe campul de razboi. Dar daca in viata apare o raza de sperana, Si se naste un nou-nascut Te ridici si lupti mai depate Pentru singutatea a o birui. Si cand vezi ca rade intr-aletale brate sufletul iti surade in tine Si inmia se-n groapa in iubire Fara a ramane loc si de alta fericire.
1 poezii, 0 proze
Zaharia Luminita
Data și locul nașterii: 30 septembrie 1964, Turnu Măgurele, județul Teleorman. Profesie/studii: economist – A.S.E. București, Facultatea Finanțe-Contabilitate, 1988. Loc de muncă/funcție: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/ consilier Activitate literară: debut publicistic cu versuri la ziarul Teleormanul (1991); colaborări la Teleormanul, Cetatea, Caligraf, Meandre (publicații din județul Teleorman). Volume de versuri publicate: Albastru, Turnu Măgurele, tip. Turnu S.A. (1991), ); Lecții de melancolie, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (1997); Singură prin Uchronia, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (1999); Flugerul lovește o singură dată, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (2003); Contraste, București, Ed. Eminescu (2005), Totul cîntă-n jurul meu!, București, Ed. Eminescu (2007). În curs de apariție la Ed. Eminescu: Are mama două fete.
13 poezii, 0 proze
Philippe Jaccottet
"Singurul poet din grupul poeților romanzi care a locuit în Franța. Traduce din poezia italiană și germană. Poe crescut la simbolistica artei mediteranee și nostalgiilor septentrionale, care nu îngăduie libertinaje dar celebrează libertățile cuvântului, receptiv la seducția senzațiilor auditive, la cromatica psihologică, încărcând subțirimile portativului cu aluzii, reflecții și concepte(...)" - Ion Caraion Volume apărute: Promenadă sub copaci (1957), Ignorantul (1958), Obscuritate (1961), Aer (1967), Lecții (1969). franceză Philippe Jaccottet (né à Moudon, canton de Vaud, Suisse, le 30 juin 1925) est un poète et traducteur suisse d'expression française. Jaccottet a traduit Goethe, Hölderlin, Leopardi, Musil, Rilke, Thomas Mann, Ungaretti mais aussi l'Odyssée d'Homère. Son métier de traducteur a occupé dans sa vie une place considérable et se révèle, en terme quantitatif, plus important que sa production poétique; s'il a été dicté par la nécessité, il ne s'agit pas...
1 poezii, 0 proze
Ivo Andriæ
Ivo Andriæ, singurul sârb laureat al premiului Nobel, a terminat gimnaziul la Sarajevo. A studiat istoria la Zagreb, Cracovia și Graz. În timpul primului război mondial a fost închis de regimul austro-ungar ca deținut politic, iar între cele două conflagrații mondiale a lucrat ca diplomat în slujba Regatului Iugoslaviei. După război s-a ocupat exclusiv de literatură. Premiul Nobel pentru literatură l-a primit în anul 1961. A murit la Belgrad, în 1975. Engleză Ivo Andric was born in the village of Dolac, near Travnik, in 1892. After spending his youth in his native Bosnia, which was at the time part of the Austro-Hungarian Empire, he studied philosophy at the Universities of Zagreb, Vienna, and Cracow. His studies were interrupted by the outbreak of the First World War, at the beginning of which he was jailed for his anti-Austrian activities. After receiving a doctorate in letters from the University of Graz in 1923, he entered the Yugoslav diplomatic service. The last diplomatic post...
1 poezii, 0 proze
hulea ioana maria
nascuta pe data de 13 11 1988,oradea,singurul nou inceput...restul e o iluzie de nou inceput
10 poezii, 0 proze
singurul loc unde ne putem intalni este la limita dintre tine si noi
de Paula Pascu
Aș vrea sa vii odată Să-ți verși marea ascunsă spre mine Și digurile mele să n-o poată opri Să fim noi doi Față în față Tu, cu marea ieșindu-ți din piept Eu, cu aripile ude Să ne învelim cu mii de...
Viața în roz
de Buzatu Adrian
Viața în roz „Aici trebuie să fie...E adresa de pe bilet...” îmi ziceam în gând. Cu toate acestea nu vedeam nici o intrare. Și nici nu știam foarte bine împrejurimile deoarece nu eram din oraș. Așa...
Regretăm că nu vă putem publica opera
de Umberto Eco
Autori anonimi. Biblia Trebuie să spun că, în momentul în care am început să citesc manuscrisul și pe parcursul primelor sute de pagini, am fost entuziasmat. Este plin de acțiune și găsim tot ceea ce...
Scrisoare catre un necunoscut (I)
de Robert Tofan
Nu speram toti de fapt la o viata mai buna, si nu visam mereu chiar si cand de fapt nu recunoastem ca o facem? Pe mine mereu m-au fascinat visele. E ca o a doua viata. Nu trebuie sa te duci la...
Între cunoaștere și educație
de Camelia Tripon
Între cunoaștere și educație Demult, încă din antichitate oamenii au înțeles măreția lumii; fiecare componentă este infinită, ca și cercul care delimitează fără a limita timpul. Așa se face că uneori...
Radu Mareș, un mare scriitor
de alexandru petria
Pe scriitorul Radu Mareș îl cunosc din perioada liceului, de la Cluj. De când eram în liceu, ca să nu fiu ambiguu. L-am simpatizat de la prima întâlnire. Mi-ar fi plăcut să am un tată ca el. Pentru...
vine o vreme
de Virgil Titarenco
Uneori viața te aduce în acele situații pe care le numim jenante. Cam cum e atunci cînd îmbraci tricoul pe dos sau cobori la o stație greșită, sau confunzi din greșeală pe cineva cu o persoană...
florile de iubire din grădina spitalului de psihiatrie
de Cătălin Al DOAMNEI
am venit cel care va urma nici el n-a găsit un răspuns la nenorocita de întrebare ,,de ce trebuie ca voi părinții mei să fiți așa de când m-am născut eu’’ ce puteam să-i explic dacă de...
