"sida" – 8728 rezultate
0.01 secundeMeilisearchmocanu adina
2005-Diploma de onoare la”Tinere Condeie”,poezie; 2005-2002-Premiul I la “ Tinere Condeie”,poezie, faza judeteana; 2004-Premiul al II-lea la”Tinere Condeie”,proza, faza judeteana; 2003-Mentiune la “Mihai Eminescu”,poezie, faza judeteana; 2003-Premiul al III-lea la “Tinere Condeie”,proza, faza judeteana; 2002-Premiul I la Concursul literar “SIDA-o provocare la solidaritate”,faza judeteana. 2005-2001-aparitii in revista “Aspiratii” 2005-aparitii in revistele “Steaua Dobrogei” si “Iulia Hasdeu” 2003-prezenta ,cu un ciclu de poezii, intr-o antologie de poezii dobrogene 1968-2003 (Ed.Harvia,Tulcea) 2003-volum de debut (poezii)”Sub cerul lui Adam”(Ed.Harvia,Tulcea )
1 poezii, 0 proze
VASILE CHIRA
VASILE CHIRA (n.7noiembrie 1962,Breb, Maramureș ). Studii de teologie, filosofie și litere. Doctor în filosofie al Universității “Babeș-Bolyai”din Cluj-Napoca. Lector universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”, Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din aprilie 2006). Scrieri: -Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj, 1999; -Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999; -Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; -Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004; -Requiem. Dialogul lutului cu Ființa. Ed. Eikon, 2005; -O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006; -Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte) Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007;...
8 poezii, 0 proze
Pana Carmen-Gabriela
MEMORIU DE ACTIVITATE Educatie Si pregAtire profesionalA  Liceul pedagogic „Matei Basarab”, Slobozia – absolvit în anul 2000  Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Bucuresti, 2004  Cursuri pentru absolvirea modulului psihopedagogic înscris în Curriculumul pentru formarea inițială a cadrelor didactice - 2004  Curs psihopedagogic: „Elemente de psihopedagogie școlară” – 2004  Cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului – 2004  Curs psihopedagogic de formare continuă – 2005  Curs de formare: „Managementul proiectelor educaționale” – 2006  Cursuri de pregătire pentru definitivarea în învățământ – 2006  Curs de formare continuă: „Informare/Sensibilizare pe tema HIV/SIDA” – 2007  Cursul de formare continuă: "Programul național de dezvoltare a competențelor de evaluare a cadrelor didactice pentru bacalaureat" – iunie, 2009 * Autorizatie de traducator, translator si interpret pentru limba engleza,...
4 poezii, 0 proze
Ion Iuga
Ion Iuga (10 ianuarie 1940, Saliștea de Sus, Maramureș-1994), poet român neomodernist. Opere * tăcerineprimite, Editura pentru Literatură, București, 1968 * Almar, Editura Albatros, București, 1970 * Țara Fântânilor, Editura Eminescu, București, 1971 * Irosirea zăpezilor, Cartea Românească, București, 1974 * Cămașă patriei, Editura Albatros, București, 1975 * Din Marmația, Editura Eminescu, București, 1977 * Conștiința revoluționară, Editura Politică, București, 1979 (colaborare cu Andrei Sida) * Binecuvântata civilizație, Cartea Românească, București, 1980 * Casa poemelor, Cartea Românească, București, 1980 * Ieșire din vis, Editura Eminescu, București, 1982 * Fântâni pentru bronzul eroilor, Editura Militară, București, 1983 * Povara umbrei, Cartea Românească, București, 1987 * Cântece, Cartea Românească, București, 1989
2 poezii, 0 proze
sada dsada
6 poezii, 0 proze
Sica Pavlescu
4 poezii, 0 proze
Sima Maria Camelia
3 poezii, 0 proze
Sigarteu Ioana-Cornelia
...
50 poezii, 0 proze
Sadâc Fatma
3 poezii, 0 proze
sima albert gheorghe
am 12 ani si lociuesc impreuna cu parintii in ploiesti. pa
11 poezii, 0 proze
sida
de DAVID IONEL ROMULUS
Pe unde treci Tu seceri vieti Copila suferinda, Si negi,ca boala ce o porti N-ai cunoscuto inca. In urma ta,ciudat apar Sinistre cimitire, Contaminati sunt cu toti De tine prin unire.ț
pansament pentru bolnavii de sida
de silviu dachin
dar domle, nici nu se discuta asa ceva... adica eu, eu cel care...nu!, nici gand! am facut rascoale, revolutii industriale si sociale si m-am suit pe luna, si am scris literatura de sa umpli cu ea...
Baciul și SIDA
de Luchi Tenenhaus
Într-o bună zi, de mai, Doi ciobani, vecini de plai, Își plimbau a lor mioare Hoinărind printre răzoare... Unul chiar pe jos găsi Un ziar ce-l frunzări Aflând, cu mirare mare, Cum în lume se mai...
Ultimul jurnal
de d. c.
Motto: Când spui “SIDA”, spui “vise ruinate”, sau mai degrabă incantezi cu respirația sacadată un “ce-ar-fi-putut-fi” sumbru. Ultimul jurnal (ca o amintire în curs de stingere) Prima noapte “dă-mi...
Boală grea
de Ruse Ion
A trecut SIDA pe-aici, Boală mortală bat-o vina. A intrat pe la Curtici, Și a ieșit pe la Sulina.
Bill Clinton recomanda, (Stire cotidiana).
de Dumitru Florin Saygo
“Bill Clinton recomandă circumcizia în lupta cu SIDA” Cotidianul “Adevarul” Joi, 17 August 2006 Nr 5011 Epigramă. Fostul presedinte Bill, Recomandă-n mod subtil, Bărbaților din America,...
Arestarea unui îndrăzneț pungaș
de Mircea Streinul
Joi seara pe când comerciantul de porci Sidac Dumitru din Coclucica no. 143 se găsea cu agentul de la Primărie Dubniciuc la un pahar de vin în restaurantul lui Tauber din strada regina Maria, și-a...
Plugușoru conzănsului național
de Ioan Viorel Boldureanu
PLUGUȘORU CONZÃNSULUI NÃÞIONAL I Haidareț să huredzăm Șî pră tăț să-i grătulăm: Harnișii sidărurgișci Rogu-i să nu fie trișci C-am în tașcă prîntru ei Pancove șî colășei Ș-un văiling dă pocărăi;...
N
de Parfenie Iliieas
Boala asta ce nu are margini si tot destrama Un organizm Dupa Altul... SIDA... Care a fost pornita inca din prima muscatura Facuta de Adam... Eva nici azi nu poarta vina... Sarpele a fost de vina......
Unui Don Juan
de Ruse Ion
O bocitoare-l plânge: - Punând în vers obida - Avea iubirea-n sânge... Zic doctorii: - chiar SIDA!
