"semnul furiei" – 19502 rezultate
0.01 secundeMeilisearchradu-ilarion munteanu
Născut sub semnul Gemenilor, într-un orășel din Valea Jiului, în precedentul an al câinelui de foc, între mineri și momârlani, de origine fizician, de profesie pensionar. Redactor la portalul cultural LiterNet.ro. Coautor negru la o serie de volume de chimie macromoleculară, cu un singur nume pe copertă. Coautor (alături de fiul său Ramiro) la volumul de proză Glissando , Editura Napoca Star, Cluj, 2001. A mai publicat volumele Nisip peste bordul nacelei , editura LiterNet.ro, 2003 (o versiune selectată a primului volum), Fals tratat de alchimie onirică , Editura EIKON, Cluj, 2005, proză, Osmoze , ăproză, Editua Limes, Cluj, 2007, Călatorul de serviciu , jurnal, Editura MNLR, & Editura Semne, București, 2008, și , proză, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008. Publică proză, foarte puțină poezie, eseuri, cronică de carte, de teatru și de cinematecă, în reviste digitale online și în mai puține reviste tipărite. Sit personal http://rim.tmp.ro
38 poezii, 0 proze
Năstase Adrian
Sunt născut sub semnul Racului, într-o zi de 13 a lunii iulie din anul 1977. Primii 14 ani din viata i-am petrecut acasa in Bucuresti, locul nasterii mele. Liceul a fost sa fie in Constanta, un liceu militar cu profil de marină, ulterior desființat (nu stiu daca trecerea mea pe acolo a influențat câtuși de puțin acest fapt). A urmat Academia Navală Mircea cel Batran din același oraș, evident cu același profil de marină militară. De 5 ani servesc patria, cum se spune fiind incadrat la o unitate din Mangalia. Am scris si scriu foarte mult (proză, versuri, muzica). Pasiunile mele sunt muzica, literatura si sportul.
5 poezii, 0 proze
brinzoi gabriel adrian
Nascut sub semnul ,,Berbecului" caut cu infrigurare ,,Lina de aur "
21 poezii, 0 proze
george avram
probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com
127 poezii, 0 proze
Radu Campian
Născut in Baia Mare la data de 5 iunie 1992 sub semnul zodiei gemeni sub numele de Campian Marius Radu. Primele poezii le publica in revista scolii generale la care invata.Fiind apreciat de catre profesori si colegi. In 29 septembrie 2009 publica pe poezie.ro poezia "E Toamnă" prima oară pentru un public mai mare dupa care vor urma mai multe poezii printre care si "Legenda Bătrânului Câine" care este cea mai cunoscuta poezie a autorului.
38 poezii, 0 proze
Ioana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
Alexandra Sabina Marc
Nu ma caut pentru a ma gasi , faptul ca ma caut este semnul ca deja m-am gasit.
3 poezii, 0 proze
Tiamat
M-am născut din cenușa revoluției, în scrumul încă fierbinte al comunismului, sub cele dintâi raze limpezi și blânde ale libertății. Trăiesc în semnul racului, mai mult înapoi decât înainte, sub zeci de regrete renasc în fiecare zi, mereu alta, cu noi vise împrăștiate într-o minte zăpăcită, mai dezechilibrată pe zi ce trece. Mi s-a spus că sunt idealistă. Mi s-a mai spus că pot reuși orice îmi propun. Eu îmi cânt mereu printre gânduri dorința de a-mi dori ceva. Și nu mai am răbdare deloc. În viitor sper să mă iubească lumea și să fiu cât mai puțin mediocră.
2 poezii, 0 proze
Alexandru Miran
A debutat editorial ca traducător din elină,contribuind cu versiunea română (semnată Alexandru Pop) a două piese de Euripide la realizarea antologiei Tragicii greci(1958).A debutat cu versuri proprii în revista Ramuri(1968) publicându-și prima carte de poezii, Adevărata întoarcere, în 1969.Aceasta a fost urmată de volumele: Locul Soarelui (1970), Moartea Penelopei(1971), Alegerea lemnului (1974), Cronică (1977), Casa de lemn (1983), Sub semnul Capricornului (1985) și Năvodul (1986). Izbutește să încheie transpunerea în românește, pentru prima dată integral și de către același autor, a moștenirii lui Eschil (șapte piese) și Euripide (nouăsprezece piese) Pentru traducerile din dramaturgia antică a primit premiul Uniunii Scriitorilor în 1976, 1982 și 1996.
9 poezii, 0 proze
veronica balaj
Veronica Balaj Meseria de redactor la radio este fascinantă. Fascinația cuvântului rostit în eter și care, poate convinge ascultătorul (nevăzut) că, tot ce spui la microfon, este adevărat, iată o motivație profesională. Cuvântul are puteri miraculoase. Poate fi o...armă. Oferă înălțări sau căderi. A-l struni în numele comunicării benefice, al informației formativ-educative, ar fi, nu-i așa, încă un țel. Care merită atins. Nu din când în când. Nu uneori! Dimpotrivă! Mereu! Este imperativul necesar. Întâlnirea cu ascultătorii, pe calea undelor, nu poate fi decât... sub semnul pasiunii. Tu, cel de la microfon trebuie să-l convingi. Să-l informezi. Să-l farmeci. Să-l îndupleci. Să-l înveți ceva, să-l faci să afle și să nu uite altceva. Să-i oferi paliere de comunicare în clipa prezentă dar și cu rezonanțe "a la long". Radioul public oferă diversitate de expresie în demersul radiofonic, implică profesionalism și echidistanță. Lucrez în Radio Timișoara din 1982, cu excepția perioadei cât...
9 poezii, 0 proze
semnul furiei
de neculea corneliu
Am vrut sa stiu unde s-a sfarsit trecutul Nu s-a terminat ieri ori azi macar? Dar nu,o mana stransa in pumn Se mai zbate ca o coada de peste Flageland trecutul prin care Amfibiu al existentei inerte...
Perpetuul deceniu sapte
de Cristian Oravitan
A fost un deceniu care a durat mai mult de zece ani. A fost o epoca a furiei dezlantuite si a armoniei amoroase. A fost o cotitura in istorie. Unii s’au grabit sa declare, pe la mijlocul anilor \'60,...
Jurnal. Rupt. În fericire ( 2)
de George Asztalos
Printre legendele vii ale revoltei anticomuniste, în Orașul și Combinatul meu se număra și una Cleopatra. Era o sudoriță mare, un fel de iapă comunală vestită pentru sexomanie și care își devora...
Melancolia culegătorului de fructe moi 3
de Pestrea Ion-Daniel
Strada. Eh Oh ținea muștiucul pipei între incisivii de jos, vechi de trei decenii și jumătate, și dinții de vedetă superiori, al căror secret de fabricație și modalitate de prindere (lipici...
Ispita (2)
de Daniela Luminita Teleoaca
Atunci am simţit pentru prima dată gustul lalelelor grena, mai mult negre. De o frumuseţe aparte. Cu care nimic nu ar fi putut concura, ... poate doar în condiţiile asumării eşecului. Un eşec...
Semnul unicornului
de Ana Dobrescu
Ploua de când intrase în pesteră. Mai întai fusese o furtună cruntă, care se repezise cu furie asupra pădurii, pe urmă, parcă cerul se îndragostise de pamânt și nu se mai sătura să-l mângâie, cu...
Recitativ din Palinuro
de Giuseppe Ungaretti
Pentru uraganul în culmile furiei E de neînțeles alături să-ți faci somnul; Petrolul s-a risipit în foamea valurilor, Câmp deschis libertății din pace, De nesfârșită efuziune falsa emblemă De la...
elitre
de Vasile Munteanu
asfnțitul mi-a desenat semnul crucii roșii pe inimă mulțimea arborilor vine să îi pansez rana frunzelor săgetate de pilitura vremurilor rele numai un măr plantat în zodia fecioarei plânge că i s-a...
evocare
de ama ada anghel
mici semne secrete ii ascundeau pielea dar el era mai mult si mai departe ascuns in semnul inlantuit de lumina camfor si sare intors mereu spre ferestre se desfacea ca un puzzle sub banda scotch a...
Mirosul greu al zambilei
de Florin Andor
o înlăturare a sorții chip galben potrivindu-și în bătaia felinarului strălucirea la capătul unei străzi din suburbie și oameni care nu aleargă cunoscând vorbitorul odată am pictat un portret al tău,...
