"rimatizări" – 23 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMihai Robea
n. 1966, București; în primele rânduri ale Revoltei Decembriste din 1989; printre inițiatorii primelor sindicate studențești; absolvent al Facultății de Filosofie (Filosofie-Istorie), Universitatea din București, 1992; autor a două volume de versuri ["O singură inimă", Casa Editorială Muntenia, București, 2006; "Rămâne-un răspuns pentru toate", Casa Editorială Muntenia, București, 2009]; autorul noii teorii a formării Poporului Român [teorie care unifică probele împotriva romanizării și demonstrează că Poporul Român s-a sudat, prin strângerea legăturilor dintre ramurile aceluiași Neam, pe pământurile locuite dintotdeauna - în condițiile stăpânirii romane parțiale și înainte de venirea slavilor în Balcani];
93 poezii, 0 proze
rimatizări
de Ștefan Petrea
în futuna inimii tale m-am regăsit poet Fortuna dănțuia-ntr-un cântec desuet, lua-o-ar focul era miriște de gânduri în tot locul; adulat crezul nostru e viu și curat, urlat cu tină și puțină tămâie...
Rimatizare
de Ștefan Petrea
metafora, acea prea sfântă lumânare, clădită - viu,/ aprinsă - mort uitând de ort/ și de sicriu, trăind în flacăra-i pâlpâitoare aceea ce albastră-i,/ transparent și chiar oglindă, metafora-mi îți...
vino
de Ștefan Petrea
trecerea dintr-o suită de gînduri într-alta nu e benefică maleficării literei chiar de încerci cu orice chip demonizarea tot la d-zeu te întorci ăla cu d mare rimatizarea cu orice chip te împinge la...
Poetul a îngerit din pleoape
de george vasilievici
Când te golești de gândurile unei realități imediate și concrete, când halucinația imaculată face zidurile să pulseze, când demitizarea se produce doar pentru a lăsa loc unei remitizări mult mai...
Renașterea dacică
de paul bacosca
Trăim vremuri istorice, ba mai mult, epocale; suntem în plină desfășurare a procesului de europenizare a românilor, și nu numai, peste care se suprapune un subtil și eficient proces de americanizare,...
Elogiu limbii române
de Dumitru Sava
Se întâmplă un lucru ciudat în modul cum privim şi ne reprezentăm etnogeneza românilor. Istorici de vază de ai noştri au reuşit să puncteze decisiv în confruntarea cu cei care ne contestă...
Întoarcerea la origini
de ROBERT TRIF
Întoarcerea la origini Să ne întoarcem la origini și acolo ne vom găsi adevărata identitate Noi nu avem nevoie de istorii confecționate la cerere, noi suntem mai Vechi decât orice istorie urzită...
Tudor si viata
de DInamo Dinamo
Cuvant inainte In urma cu ceva vreme, calarind prin stepele aride ale spatiului virtual, iapa mea batrana ma facu sa ma opresc intr-un loc dominat (as zice) de mizeria umana (spirituala, materiala,...
Experimentalism, autenticitate, tipologii portretistice la prozatorii interbelici (VI)
de Dragoș Vișan
Când zicem “Accidentul”, zicem sfârșit tragic al carierei de prozator pe care a avut-o M. Sebastian. Când rostim “Steaua fără nume” nu ne mai gândim la acea competiție de muzică ușoară din ultimele...
Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
de Cornelia Georgescu
*91. Saturn – „Timpul” cu inele şi 18 sateliţi naturali. La ora 18.30 erau pe o orbită a planetei Saturn, printre cei 18 sateliţi ai săi, dintre care se remarca Titan, cel mai mare dintre sateliţii...
Supărarea lui Grass și simpatia lui Handke
de Anton Potche
Duminică, 28 mai 2006, au luat sfârșit lucrările, de o săptămână, ale congresului PEN Internațional. După 1926 congresul s-a întrunit acum pentru a doua oară la Berlin, capitala Germaniei. Ecoul...
Unde a existat de fapt a treia Romă?
de Dragoș Vișan
(\"Luminile Mării Negre și săbiile din glasul Danubiului\", partea I) Glasul Dunării a împrumutat într-o rezonanță neîncetată atât intensele rostiri ale limbii populațiilor germanice, de-a lungul...
momentul poetic șade pitit, așadar dincolo de simplitatea versurilor este tratată o idee centralizată de unde valsează alte ritmatizări ale trecutului... sau viitorului, cu fiecare secundă suntem deja...
la Viețuiesc dar nu exist de Ovidiu Oana
Sa fim seriosi. Teoria romanizarii este una ptolemeica, dupa cum se vede si din multe altele care nu au fost cuprinse aici. Sunt destui cei care au ajuns la aceeasi concluzie - urmand diverse cai.
la Unde a existat de fapt a treia Romă? de Dragoș Vișan
Multumesc pentru ganduri. Stiu de Congresul de Dacologie. Anul trecut am prezentat o lucrare prin care aduceam argumente impotriva romanizarii in cadrul congresului si dl. Savescu mi-a decernat statue...
la Despre români și biata Românie de xxx
Blueboy, Mureșan Dan, Tamara, Adela, După cum ați observat cu justețe,, am mizat pe răsturnarea de situație din final în vederea demitizării și apoi a remitizării în contemporaneitate. Multumesc pentr...
la Pieta de Traian Calin Uba
Michel, de gustibus...:) Am avut o frustrare, am simtit nevoia s-o scriu si a iesit asta. Esec crud? Poate. Nu mi-e rusine de esecurile mele, nici de romantizari \"bune de aruncat\" la gunoi.
la cer(s)esc de Vâță - Diénes Andrea
Precizări 1. Pe teritoriul Dobrogei, la „momentul Sf. Andrei”, coabitau daci, romani, greci. Putem vorbi despre daco-romani pentru că, așa cum am zis, premisele romanizării au fost aici timpurii și pu...
la Despre auto-iluzionare, ontologia aristotelică și istoria românilor de ioan albu
1. Nu am afirmat nimic despre punctualitatea dacilor, ci numai despre organizarea lor; la sugestia dumneavoastră, m-am mai informat, în această problemă, și am aflat că dacii erau bine organizați, ast...
la Profilul psihologic și spiritual al poporului român în relație cu limba română de Petru Dincă
