Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"prostul pus în fruntea bucatelor"3020 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
MB

Michelangelo Buonarroti

AutorClasic

A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...

1 poezii, 0 proze

PS

Prostu' satului

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

Vulpoiu Cristian GabrielVG

Vulpoiu Cristian Gabriel

AutorAtelier

Student Anul 4 la geografie Turism, Universitatea din Bucuresti, 33 ani, angajat cu norma intreaga pe postul de operator calculator la Universitatea din Bucuresti la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine Operator calculator, am publicat 2 poezii in volumul Identitati la editura Lumen din Iasi intr-un volum colectiv.

1 poezii, 0 proze

Joseph Rudyard KiplingJK

Joseph Rudyard Kipling

AutorClasic

Joseph Rudyard Kipling (n. 30 decembrie 1865 Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții, a fost considerat, îndeobște, poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling. Kipling s-a născut la Bombay, India. Tatăl său a fost John Lockwood Kipling, profesor Școala de artă Jeejeebhoy, iar mama sa, Alice Macdonald. Se spune că părinții săi s-au cunoscut la Lacul Rudyard din Staffordshire, în Anglia, aceasta fiind originea prenumelui lui Kipling. În copilărie a fost trimis în Anglia unde a fost crescut de o femeie numită doamna Holloway. Se presupune că lipsurile și proasta îngrijire...

12 poezii, 0 proze

GU

Grigore Ureche

AutorClasic

GRIGORE URECHE (1590?-1647) Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romana si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace care s-au pastrat cu privire la viatalui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfirsitul sec. al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el isi petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Moldovei si a Munteniei, scrisa in poloneza, afirma ca “Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei el a invatat la scolile libere”. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat, are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si...

2 poezii, 0 proze

Michel TournierMT

Michel Tournier

AutorClasic

Nume de referinta al literaturii franceze contemporane, Michel Tournier s-a nascut la Paris, in 1924. Urmeaza cursuri de filosofie la Sorbona si la Universitatea din Tübingen. Colaboreaza la Radiodifuziunea Franceza, apoi la postul de radio Europe I. De mai bine de patruzeci de ani traieste in casa parohiala a unui sat minuscul situat la patruzeci de kilometri de Paris. A debutat in 1967 cu romanul „Vineri sau Limburile Pacificului”, incununat cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. In 1970 publica „Regele Arinilor”, laureat cu Premiul Goncourt. In 1972 ii apare romanul „Meteorii”, urmat de eseul „Vintul Paraclet” (1977), volumele de nuvele „Cocosul de munte” (1978, aparut in limba romana cu titlul „Piticul rosu”) si „Zborul Vampirului” (1982), romanele „Gilles & Jeanne” (1983), „Picatura de aur” (1986) etc. Din 1972 este membru al Academiei Goncourt. In 1993 i s-a decernat Medalia Goethe, iar in 1997 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Londra. La...

0 poezii, 0 proze

MM

Miron Manega

AutorClasic

Nume real: Dumitru Manea Data si locul nasterii: 27.06.1956, Craiova Stare civila: casatorit, 2 copii Zodie: Rac Religie: crestin ortodox Deviza in viata: „Nu râde, nu plânge, nu condamna! Cauta sa intelegi.” (Spinoza) Cartea preferata: „Citadela” (Antoine de Saint-Exupéry) ACTIVITATE IN PRESA 1980-1990: @ colaborator la mai multe reviste literare („Luceafarul”, „Amfiteatru”, „S.L.A.S.T.”, „Steaua”) unde a publicat exclusiv poezie. 1990-2000: @ colaborator, redactor, reporter sau fotoreporter al publicatiilor: „Anul 2000”, „Nostradamus”, „Tinerama”, „Timisoara”, „Baricada”, „Phoenix”, „Kalende”, „Atitudinea”, „Linia intii”. @ Sef de departament la postul de radio „FUN-Radio” @ Realizator de emisiune la Radio-Nova @ Sef de departament la cotidianele „Evenimentul zilei” si „National” @ Redactor sef adjunct al saptamâinalului „Super Magazin” @ Redactor sef „Super VIP” (saptamânal) @ Initiator si realizator al saptamânalului „69 - Revista fenomenelor paranormale” @ Initiator-realizator si...

DS

Dumitru Staniloae

AutorClasic

BIOGRAFIE 1903. S-a nascut la 16 noiembrie 1903 la Vladeni, judetul Brasov, Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie si Reveca; mama era nepoata de preot. 1917. La 10 februarie, pleaca la Brasov sa urmeze cursurile Liceului confensional umanist >. 1918. I se ofera o bursa pentru clasa a IV-a de catre >. 1922. Primeste o bursa in cadrul Universitatii din Cernauti. Dezamagit de manualele si metodele scolastice, paraseste Universitatea dupa un an. 1923-1924. Urmeaza cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti. 1924. In Postul Mare se intalneste cu mitropolitul Nicolae Balan, care-i ofera o bursa la Centrul Mitropolitan din Sibiu. 1927. Termina anul IV la Cernauti si sustine licenta in Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichita, cu lucrarea >; primeste o bursa pentru studii de specialitate la Atena. 1928. Toamna, sustine la Cernauti teza de doctorat >. Centrul Mitropolitan din Sibiu ii ofera o bursa pentru Bizantinologie si Dogmatica. Pleaca la...

3 poezii, 0 proze

prostul pus în fruntea bucatelor

de Florentin Cristian

Alexander Ilici Stalin Machedon cu Audi Șef asociație Ben Laden Prieten cu DNA-ul ce aude Îl acoperă maior=general SRI Nu pot despre el a scri E al informațiilor campion Deci Alecsander e spion

PoezieAtelier

Norocosul

de Adrian A. Agheorghesei

„Îmi crapă capul. Parcă cineva mi-a băgat un tirbușon într-un ochi și înaintează în sus. Încerc să-mi pipăi fruntea, dar palmele nu ajung acolo. Și bărbia parcă mi se desface, îmi simt gingiile...

ProzăAtelier

Sătucul uitat de lume

de Laurențiu Orășanu

Primarul nu m-a întâmpinat tradițional, cu pâine și sare, ci cu DEX-ul în mână. Firesc, e doctor. Doctor în niște științe care vor fi descoperite și ele, cândva. Cu un gest larg, generos de larg pe...

ProzăAtelier

Pentameronul

de Ion Stratan

ARGUMENT De-aș apărea să vă cânt din liră – degeaba! Coroana de urzici pe creștet mărește geniul și graba Inflația scade geniul și grația. Sun un muncitor. Muncesc cu Spiritul. Vă scriu aceste...

PoezieClasic

În obrazul meu ninsese proaspăt

de Ruxandra Magdalena Manea

Într-o toamnă, un orășel călătorește într-un oraș. În acea zi, și străzile și bulevardul cu tei și-au făcut cuferele și au încuiat. Cheia au pus-o în buzunarul hainei. În buzunarul hainei de la piept...

ProzăAtelier

Muianu și Gogoașă

de felix nicolau

Până la Grupul Școlar „Sfântul Pantelimon” aveam de străbătut șase stații cu autobuzul 131, opt stații cu troleibuzul 42 și nouă stații cu cu tramvaiul 3. Plecam cam cu două ore înainte și...

ProzăAtelier

Chemarea destinului

de Marian Malciu

Dimineața a fost trezită de lătratul câinilor, după un somn chinuit început în lacrimi și suspine înfundate, când cocoșii cântaseră de miezul nopții. Era singură în cameră. A îndrăznit să se apropie...

ProzăAtelier

Spre necunoscut. Capitolul XI ( 13 )

de nicolae tomescu

După ce a intrat în casă, și a dat cu ochii de musafiri, obrajii parcă i-au început a arde mai tare decât i-au făcut gerul să ardă. Le-a urat bun venit și i-a rugat să le ierte, pe ea și pe mamă-sa,...

ProzăAtelier

Lecția de primăvară

de diana chindris

Să vă spun cum se vede din geamul meu de la stradă începutul unei povești...de dragoste. I-a luat mâna grea între degetele lungi și subțiri;și-a înfipt privirea în ochii lui opaci de sub sprâncenele...

ProzăAtelier

îmi vînd mașina

de Liviu Nanu

M-am hotărît să-mi cumpăr altă mașină. Dar primul pas este să scap de asta pe care o am acum, o Dacie din 79. Am discutat și eu cu prietenii, 500 de euro, cît ceream pe ea li se părea un preț...

Atelier