Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"priviri în sine"16173 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

Martin AndraMA

Martin Andra

AutorAtelier

Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sau mai nefericita. Imi amintesc ceea ce am fost odata si tanjesc cu o dorinta masochista sa invat din nou ambitia, sacrificiul, placerea de a fi pe culmile acestei lumi. Sunt in cautarea a ceva ce nu as putea sa definesc, poate o simpla cautare de sine sau poate mai mult. Primul an (la facultatea de litere), asta ar putea sa nu insemna nimic sau ar putea sa insemne totul. In orice caz este singurul lucru rezonabil cu privire la persoana mea.

4 poezii, 0 proze

Sun TzuST

Sun Tzu

AutorClasic

Singura sursa care a ramas cu privire la Sun Tzu, este biografia scrisa in secolul II i.Hr de catre istoricul Sina Qian, care il descrie ca un general ce a locuit in statul Wu in secolul VI i.Hr. Oricum, biografia nu este sustinuta de catre alte surse ale vremii respective si atat forma cat si continutul indica faptul ca a fost scrisa intre anii 400 i.Hr si 320 i.Hr. . - Lucrarea sa, "Arta Razboiului" ("Art of War") ofera un numar de indicii directe catre viata sa. De exemplu, carele de lupta descrise de el au fost folosite pentru o scurta perioada la sfarsitul secolului 4 i.Hr. , precum si alte lucruri care indica aceeasi perioada. - Niste studenti au dedus ca, de fapt opera lui Sun Tzu a fost scrisa de niste filosofi chinezi necunoscuti si ca Sun Tzu nu a existat cu adevarat ca si persoana istorica. - In 1972 un ser de texte gravate in bambus au fost descoperite intr-un mormant de langa Linyi in Shandong. Acestea au ajutat la confirmarea textului care era deja cunoscut si de...

2 poezii, 0 proze

Constantin Ștefuriuc

Constantin Ștefuriuc

AutorClasic

(5.05.1946, Udești, Suceava – 1994, Suceava) „… un nostalgic fragil, cu himera adolescenței în priviri, un imagist volubil, cu ecouri romantice în auz, un liric suav, cu veleități amânate” – Laurențiu Ulici, în „România literară”, 25.01.1984. „Poezia …este expresia unui spirit genuin și iscoditor, naiv entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. De un imagism frenetic, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic, care impresionează prin asociațiile neașteptate, amintindu-l pe Ilarie Voronca…” („Literatura română contemporană”, vol.I, „Poezia”). Studii de ziaristică la București. Debutează cu poezie la ziarul „Zori noi” din Suceava. Colaborator la: „România literară”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Bucovina literară” etc. Plecat dintre noi înainte de vreme („Timpul trece,/te petrece,/dinspre leagăn,/înspre rece” - manuscris), Constantin Ștefuriuc și-a petrecut ultimele clipe într-un pat de spital, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Doctore, te rog, dă-mi o...

2 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

CV

Ciuc virgil-Ioan

AutorAtelier

Sunt si vesel, sunt si trist, sunt romantik doar in scris ..sunt o parte dintr-un nor ..sau frigul rece-al zarilor ..sunt mangaierea noptilor de-amor .. Brunet ca noaptea noptilor Si focu-mi mistuie priviri Simt mangaierea mortilor iar oameni,doar dezamagiri... Viata...Este o necunoastere a normalitati..O inviere a necunoscutului..O dagoste nepriceputa...O melodie fara versuri....Nu te uita la imprejurari!Caci ele iti vor fi capcana...Zambeste!.Iubeste.Viseaza..Nimic nu te opreste...

4 poezii, 0 proze

MH

mirela nicoleta hincianu

AutorAtelier

m-am nascut la rascruce de zari intalnite-n privire,in timp de decembrie sa vestesc iernii ca lacrima stie sa planga dalb.

13 poezii, 0 proze

simona claudia raduSR

simona claudia radu

AutorAtelier

nu am ce spune despre mine imi place sa fiu descoperita.Sa spunem ca sunt o enigma ce trebuie descifrata.Si nu-mi place sa vorbesc despre mine este suficienta o privire in al meu suflet.

4 poezii, 0 proze

Aurelian Titu DumitrescuAD

Aurelian Titu Dumitrescu

AutorClasic

Aurelian Titu Dumitrescu (n. 15 februarie 1956, Caracal, județul Olt) este poet, eseist, jurnalist român, cel mai apreciat discipol al lui Nichita Stănescu. Aurelian Titu Dumitrescu a scris și publicat peste 40 de volume de poezie, eseuri despre literatură și artă plastică, precum și de publicistică. Aurelian Titu Dumitrescu s-a născut la 15 februarie 1956, în Caracal, județul Olt. Conform organizării administrativ teritoriale a României de la acea vreme, orașul Caracal era în raionul Caracal din regiunea Oltenia. Locuia cu mama, Maria, din familia Chirca din satul Redea, și cu tatăl lui, Adrian, în casa din bunicii paterne, Maria Epure. Adrian Păunescu i-a schimbat repartiția angajîndu-l, cu dispensă de vechime, redactor de rubrică la revista „Flacăra”. În 1985, Aurelian Titu Dumitrescu este mutat disciplinar la „Rebus”, apoi, în 1987, la „Filatelia”, unde, în 1988, a devenit secretar general de redacție. În 1990, cu ocazia primei ședinte de primiri în Uniunea Scriitorilor dintr-o...

4 poezii, 0 proze

priviri în sine

de Bejliu Anne-Marie

I în oglindă sigur nu mai încap nici pântecul mamei nu mă mai primește și atunci privesc singură în rana propriului pântec și aștept moneda măruntă din argintul destinului ca pe un fir de păr...

PoezieAtelier

Blazații sunt mereu aceia care

de ADRIAN ANGHELESCU

Prea mulți blazați trăiesc în jurul meu Cu aere de mare sictireală Care și când privesc o fac cu greu Părând c-ar fi loviți de vreo sfârșeală Cu uitături pierdute sub sprâncene Stimabilii se cred...

PoezieAtelier

Atingere

de Nincu Mircea

Apăs pe zero și zero devine punct. Apoi pe șapte și apare un alt punct. După care pe cinci și cinci e tot punct. Vârful degetului cu care apăs e ochiul Punctului care privește când atinge Centrul...

PoezieAtelier

Atracție fatală - II -

de Emil Iliescu

Terasa părea un coș imens de trandafiri imperiali, respirând tăcută sub calmul înserării, ce se contopea cu șoaptele perechilor de dansatori, ale căror umbre se prelungeau nefiresc în perdeaua...

ProzăAtelier

In lumea lui Einstein

de Remus Cretan

In lumea lui Einstein nu te mai misti. Libertatea a devenit o necesitate neinteleasa. Cum sa iti intrebuintezi viata cand si noptile le prefacem albastre? Si clopotul vibreaza numai la ora tainuita,...

ProzăAtelier

Libertatea și originalitatea expresiei în poezia lui Felix Nicolau

de heghedus camelia

“Cuvântul este spirit și ca atare iluminează – și în același timp transcende – sufletul individual și realitatea determinată care îl înconjoară; prin el haosul experienței se clarifică”. (Antonio...

EseuAtelier

Calea spre tine

de Andrei Pavel

Un ochi închis în sine ne privește cum noi ne stingem focul în priviri însă din lutul nepăsării, crește un drum fără intrări, fără ieșiri. Neprihănite, clipele puține și-atârnă amintirea în cârlig...

PoezieAtelier

despre el

de Doru Alexandru

Parfumul ei rămăsese încă printre așternuturi pierdute în sine, iar eu mă prefăceam a o lua în brațe - ca și când n-ar fi fost acolo norii curgeau printre pleoape ninsoarea cu fulgi aleși dintre...

Atelier

Iconologie

de Nincu Mircea

În fiecare ciob oglinda, Ca pe nesfârșite reflecții, Își poartă toate dimensiunile. Culori, umbre și raze din goluri Risipite în priviri pe care le strânge Din interior în iris îi reînfloresc....

PoezieAtelier

Diluviu

de Nincu Mircea

Fiecare strop al ploii cântărește În mâna lui Dumnezeu cât un univers. Unul care cade din nori și se lovește De pietre, de margini și de sori În ritmate cântăriri de vers. În fiecare strop este o...

PoezieAtelier