Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"primavra a sosit"19465 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dimitrie DanciuDD

Dimitrie Danciu

AutorClasic

Dimitrie Danciu 1912-1999 Dimitrie Danciu s-a născut în comuna Săcel, județul Maramureș la 6 octombrie 1912, într-o familie de țărani. Școala primară a făcut-o în Săcel, apoi cursurile inferioare la Vișeu de Sus. Studiile superioare la Iași și București, obținând diploma de inginer la Institutul de Căi Ferate în 1951. A fost inginer principal la C.F.R. Debutul în anul 1932, la Iași. Din 1937 a publicat versuri și însemnări literare în revistele: PLAIURI SÃCELENE, ȚARA BÂRSEI, PROMETEU, GÂND ROMÂNESC, SYMPOSION, CONVORBIRI LITERARE, LANURI, ÎNNOIREA, VASARNAP, CURENTUL LITERAR, FAMILIA, LUCEAFÃRUL, GÂNDIREA, PAGINI LITERARE, TRIBUNA, ORIZONT, STEAUA, UTUNK, IGAZ SZO. În 1939 i-a apărut volumul de poeme SOLITUDINI. Volumul LUMINI PENTRU VÃMI cuprinde poeme inspirate din viața transilvănenilor în urma dictatului de la Viena. POEZII- volum aparut in 1974 A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

22 poezii, 0 proze

Regina Maria a RomanieiRR

Regina Maria a Romaniei

AutorClasic

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesa a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Regina Maria a României a fost inițial Principesa de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecință, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea. A fost supranumită de popor "Mama răniților", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la...

3 poezii, 0 proze

Ștefan RadofȘR

Ștefan Radof

AutorClasic

Ștefan Radof (n. 1 Decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov), este un actor și scriitor român. Biografie Este fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov. Școala primară a făcut-o la școala Parohiala – catolică “ Sfântul Iosif “ din București apoi a urmat cursul inferior al “Colegiului Național Sfântul Sava“. După reforma învățământului s-a înscris la o școală comercială. După ce a promovat un examen de diferență, aprobat de Ministerul Învățământului, a urmat și absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Școlii Medii de Comerț Exterior Nr. 2, din București, după care a fost repartizat ca funcționar la B.N.R.- Ploiești – filiala Puchenii Moșneni. Tatăl său a fost un mic negustor în București până în anul 1949 când a fost obligat să-și radieze firma. În 1952 a fost arestat pe stradă de securitate și condamnat politic de Tribunalul Militar -...

1 poezii, 0 proze

Lucian BlagaLB

Lucian Blaga

AutorClasic

1895 la 9 mai se naste Lucian Blaga în comuna Lancram, din fostul judet Alba, regiunea Hunedoara, al noualea copil „ si cel din urma “, al preotului Izidor Blaga si al Anei Moga. 1902 – La 1 septembrie, Lucian Blaga este înscris în clasa I-a primara la scoala germana din Sebes. 1906 – Absolva clasele primare si e înscris la liceul Saguna din Brasov. 1908 – Moare Izidor Blaga, tatal poetului. 1910 – Apar primele poezii ale lui Lucian Blaga, în Tribuna de la Arad ( în nr. din 26 martie 1910, poezia Pe tarm, iar în nr. din 8 mai, poezia Noaptea ). 1911 – Lucian Blaga întreprinde o calatorie de studii în Italia cu elevii liceului Saguna. 1914 – Debuteaza în filosofie cu însemnari, Despre intuitia lui Bergson, pe care le publica sub pseudonimul Ion Albu în ziarul Românul din Arad. În luna iunie a aceluiasi an, Lucian Blaga îsi ia bacalaureatul. Dupa bacalaureat, pentru a se sustrage serviciului militar, se înscrie la Facultatea de teologie din Sibiu. 1916 – În august moare pe front fratele...

650 poezii, 0 proze

Nicolae LabișNL

Nicolae Labiș

AutorClasic

1935 - la 2 decembrie se naște, în familia învățătorilor Eugen și Profira Labiș, din satul Mălini - Poiana Mărului, județul Baia, Nicolae Labiș; Mama - originară din ținutul Neamțului (Topolița, pe apa Ozanei) - provenea dintr-o familie înrudită cu aceea a lui Ion Creangă; 1942 - începe cursurile școlii primare din satul natal, învățătoare fiindu-i chiar mama sa; 1944 – evacuați din pricina războiului, mama și Nicolae se stabilesc în satul Văcarea din părțile Muscelului. Aici Nicolae urmează clasa a III-a primară; 1946 - din acest an urmează cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni; 1950 - participă la Conferința de la Iași a tinerilor scriitori din Moldova. Debutează în Almanahul „Iașul nou” nr. 8 (decembrie) cu poezia „Fii dârz și luptă, Nicolae!” 1951 - este „consacrat” de revista „Viața românească” nr.6 (iunie) prin publicarea poeziei „Gazeta de stradă”; 1952 – se transferă la Liceul ,,Mihail Sadoveanu” din Iași. 1952-1954: Urmează cursurile școlii de Literatura și Critică...

111 poezii, 0 proze

Alin FarcasAF

Alin Farcas

AutorAtelier

Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....

43 poezii, 0 proze

Xavier VillaurrutiaXV

Xavier Villaurrutia

AutorClasic

Xavier Villaurrutia (1903-1950) este un poet mexican cu debut timpuriu, integrat grupului Contemporaneos. Dincolo de accentele romantice și de rigoarea intelectuală, specifică acelui grup, rămâne poetul "nocturnelor", îndatorat într-o oarecare măsură suprarealismului. Opera poetică: * Primeros poemas (Primele poeme), 1923 * Nocturnos (Nocturne), 1933 * Nostalgia de la muerte (Nostalgia morții), 1938 * Decima muerte y otros poemas no coleccionados (A zecea moarte și alte poeme needitate), 1941 * Canto a la primavera y otros poemas (Cântecul primăverii și alte poeme), 1948 * Obras (Opere), 1966 *** Xavier Villaurrutia y González (27 August 1903 – 31 December 1950) was a Mexican poet and playwright, whose most famous works are the short theatrical dramas, called Autos profanos, compiled in the work Poesía y teatro completos published in 1953. Xavier Villaurrutia was born in Mexico City in 1903. He studied in the Escuela Nacional Preparatoria( National Preparatory School) and in the...

2 poezii, 0 proze

Anca Anghel NovacAN

Anca Anghel Novac

AutorAtelier

Aparitii editoriale:  “Exercitiu de poezie” volum de debut; editura Criterion Publishing, Bucuresti; 2004  “Virtualia 2 & 3-Antologie de cenaclu” – Antologie www.poezie.ro; Iasi, Mai 2004  “Exercitiul urmei” LiterNet 2005, format virtual  "Ultima generatie. Primul val" Antologie poezie.ro; Editura Muzeul Literaturii, 2005 volum prezentat de poetul Liviu Ioan Stoiciu la festivalul “Primavara poetilor” Bucuresti 2006  “ Timpul rana sangeranda” ; antologie de poezie; poeti romani din Lumea Noua, Norcross, Georgia, USA, Criterion Publishing ; volum lansat la Targul de Carte din Iunie 2006 Bucuresti.  “Poezie feminina” antologie de poezie; supliment al revistei “Galateea” redactor poetul Sorin Anca, Germania 2006  “Peron pentru ora exacta” volum in manuscris 2006. Aparitii in reviste culturale:  “Poezia” Iasi, publicatie condusa de poetul Cassian Maria Spiridon " Acum"...

8 poezii, 0 proze

Langston HughesLH

Langston Hughes

AutorClasic

Drumuri lungi de-a lungul intregului continent si scoala primara la intamplare. Liceul l-a urmat la Cleveland si a inceput studii la Universitatea din Columbia, abandonate din motive materiale. A practicat meseriile cele mai diverse si a colindat lumea lucrand prin diferite porturi. In 1924 il gasim la Paris, apoi la Genova pana reuseste sa-si cumpere biletul de intoarcere in patria sa. Este descoperit de Vachel Lindsay care il ajuta sa publice primul sau volum. Langston Hughes este considerat un Sandburg al negrilor fiind un cantaret popular, un poet al Harlemului exprimand in versuri cantabile si orale sufletul poporului sau. Prin specificul situatiei, negrii nord-americani impletesc in lupta lor tendintele demnitatii nationale cu acelea de dreptate sociala, si poezia lui Hughes are intotdeauna aceasta dubla rezonanta. Printre exegetii sai el trece drept poet angajat, si lirica lui indreptateste din plin calificativul.

22 poezii, 0 proze

DS

Dumitru D. Silitra

AutorAtelier

Nascut:primavara, 1956, pentru echilibrul poeziei ramanesti vis-a-vis de plecarea lui Labis Poeziile mele=biografia mea

2 poezii, 0 proze

primavra a sosit

de sima albert gheorghe

Primăvara copacii-nmuguresc, Florile miresmate înfloresc. Unele păsări vin grăbite, Cuiburi fac chiar dacă-s obosite. Mimi este supărată Că n-a primit vestea-ndată. Se duce afară să se joace, Și nu...

PoezieAtelier

Primavara a sosit!

de Sandulea Cristina

Iarna greu s-a dus Si frumoasa primavara A sosit cu mandrul sau alai, Pe taramul tarii noastre. Florile-au inflorit, Copacii s-au impodobit. Peste tot e veselie Si-armonie

PoezieAtelier

Primăvara a sosit

de Silasi Daria Daniela

Soarele strălucește tare Primăvara vine din depărtare Și ne încălzește sufletele Ne înmoaie inimile. Zăpada s-a topit Copii la joacă au ieșit Florile toate au înflorit Și pomii au înverzit. Lumea...

PoezieAtelier

Primăvara a sosit

de Grebenisan Mihai Marian

Primăvara a sosit, Cu zâmbete colorate Suflete înflorite Natura a reînviat! Ghiocei, toporași, viorele Le am adunat în buchet Să le dăruim cu drag Persoanelor ce ne plac! Mamă, soră, alte doamne...

PoezieAtelier

primavara

de Rusu Florin Andrei

Primavara a sosit Lumea s-a inveselit A venit cu multe prune Si cu multe mere bune Pasarile au venit Fluturi au sosit Un ghiocel a rasarit Si un copil la mirosit

PoezieAtelier

PREÞUIEȘTE PRIMÃVARA !

de Camelia Ciobotaru

Primăvara a sosit! E-un crâmpei de poezie! Câmpul iar a înverzit Și în codru-i feerie. Poposit-au iar la noi, Sufletul să ne încânte, Ciripind cu glas vioi, Păsărele multe, multe. Iezii pe câmpii...

PoezieAtelier

primavara

de bulf elena

primavara a sosit si zapada s-a topit. pasarile calatoare se intorc care de care iarba incepe sa incolteasca copacii sa infloreasca iar copiii veseli tare ies cu totii la plimbare

PoezieAtelier

Primăvara

de Lohmuller Beatrice

Primăvara a sosit Vremea s-a mai încălzit; Se-ntorc acasă rândunele, Căldura o aduc cu ele. Adie-un vânt de primăvară Ce frumos e azi afară! Natura iar a înverzit, Pomii toți au înflorit. Pe câmpie-s...

PoezieAtelier

primavara

de manalau laurentiu constantin

Primavara In lume s-a zvonit Ca primavara a sosit Cu alai cu sapte cai Inima tineai in mana Si zambea vesnica luna Lunaca o vatra de jaratec Codrul nu mai e singuratic

PoezieAtelier

primăvară uitucă

de Stanica Ilie Viorel

copacul n-a mai înfrunzit de trist că-n dar, inel, nu a primit ... nopţile de iarnă au cam trecut se risipesc şi visele cu murmur de pădure cu ale lor poveşti despre flori purtate-n vânt încă se mai...

PoezieAtelier