"ploaia de vineri" – 17735 rezultate
0.02 secundeMeilisearchRuxandra Magdalena Manea
Sunt absolventă a Facultății de Litere din Brașov. Iubesc pădurile, ploaia de toamnă rece și lungă. Iubesc marea și liniștea ei veșnică. Iubesc călătoriile lungi cu mașina, fără țintă sau in Toscana. -2008, Lumen, Iași, în volumul colectiv ”Analogii distante”, basme pentru copii. -2009, Lumen, Iași, volumul ”Auteurs francais: Francois Villon et Marcel Proust” -2009, august, locul al VI-lea la Concursul internațional de haiku în limba franceză ” Voix de Rokugan”. -2010- apariție în revista ”Oglinda literară” numărul 103, iulie.
75 poezii, 0 proze
ivan ion ovidiu
Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...
2 poezii, 0 proze
Anna Dzengan
Am publicat în mai multe volume colective, între care: – Almanahul literar Povestea de iarnă (2024), coordonat de Vasile Suhani; – Almanahul literar 1 Aprilie (2025), coordonator Vasile Suhani; – Antologia aniversară La vadul timpului, sclipiri de stele (2025), coordonată de Doina Moritz; – Antologia De dragoste și inimă albastră (Editura eP, București, 2025), coordonată de Roxana Licu; - Antologia ”Lumină din lumină”(2025), coordonată de Mariana Moga. În 2025 am debutat cu volumul de versuri, ”Ploaia care cântă în suflet”, Editura RoTipo, Iași — o carte care adună în paginile ei reflecții, vulnerabilități și freamătul unei lumi interioare în continuă transformare.
4 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
prioteasa elena
De ce oare...; Ploaia;
2 poezii, 0 proze
Lenuș Lungu
Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid și porțile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu și întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie și emoție.”Sunt eu, așa cum sunt. Cu calități și cu defecte. Cu gânduri bune și cu inspirații noi. Și sper ca sufletul să mi se deschidă spre tot ce este frumos în jurul meu!O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Și cu parfumul inspirației mele, să-ți rămân în amintire....EU
34 poezii, 0 proze
Cadiva Caton
Esenta existentei consta in magia de a te darui unei singure fiinte...o iubire pe care o poti justifica nu este iubire... Daca vrei sa te bucuri de fumusetea curcubeului trebuie mai intai sa faci un pact cu ploaia... Adevaratele povesti de dragoste nu se incheie niciodata...
3 poezii, 0 proze
Consuella Efrim
Sunt un picur de roua pe geamul spalat de o ploaie divina. Mi-au crescut aripi doar ca aiba ce sa-mi taie. M-au lasat sa vad doar ca sa vad ce nu pot avea... si totusi... sunt o forta a naturii, salbatica si timida in anotimpuri de o diversitate socanta uneori; sunt visul unui barbat care refuza sa ma gaseasca, sunt mama perfecta a unui copil care inca ma asteapta plangand, sunt sotia unui barbat care nu va stii niciodata ce a pierdut si speranta intr-un pumn de soare strans cu forta unui taifun. Sunt un strop de roua amestecat barbar cu ploaia divina ce iti curge din cand in cand pe geam... si uneori in suflet...
44 poezii, 0 proze
Codarla Tudor
Am venit aici sa zambesc fara sa spun de ce si cum ajung vocile ce vor iesi din conturul de nori care il voi raspandi asurpa lumii, ceea ce vor spune norii e ceeea ce sunt dar ceea ce sunt nu sunt norii , nici ploaia, nici cerul ci ceea ce le leaga
2 poezii, 0 proze
ana sofian
Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...
239 poezii, 0 proze
ploaia de vineri
de Ella Poenaru
ploaia de vineri miroase întotdeauna a plecare iminentă depărtările deschid evantaie albastre prin plânsul norilor viața e o sală ieftină de așteptare populată de spectre greoaie bântuim disperați...
Zâna
de Laurentiu Nicolae
Palidă, cu pași mici, de pisic negru cu pete argintii Cu ochi mirați și albaștri și degete mirosind a portocale O privești plutind prin mulțimea de sâmbătă seara Despărțind-o cu gesturi absente de...
marea întâlnire
de Daniela Luminita Teleoaca
suntem aici în plin necunoscut privim la noi ca la spectacolul straniu şi timpul... timpul pare infinit infinite micimile noastre de oameni pielea peste care s-au aşezat brumele licuriciul de vineri/...
El ne ținea într-un pumn cu Iubire inima
de Daniela Luminita Teleoaca
A apărut de curând la Editura Ars Docendi – Universitatea din București, volumul de poezie El ne ținea într-un pumn cu Iubire inima (inițial, Dumnezeu face Dragoste!), cu o Prefață semnată de colega...
La un pahar de vorbă
de Ioan-Mircea Popovici
“O să existe întotdeauna romantism pe lumea asta, pentru cei care sunt demni de el." - Andre Maurois Venise dimineaţa de azi şi eu Ca un ardelean care mă respect Nu terminasem seara de ieri Caut...
Fragment
de oana catalina bucur
Și dacă vineri este de fapt ziua miracolelor? Ziua în care păsările intră în inimă și crează cercuri de nori până la Dumnezeu și înapoi? Am ceață pe pleoape. De la prea multe îngerisme bănuiesc. Ziua...
Moartea unui șerpaș
de Paul Pietraru
În cele din urmă a venit și ziua de vineri, și, pregătit pentru trei zile de sărbatoare a sufletului, așa cum numai marile întâmplări fericite din viață ți le pot oferi, am pornit călătoria în timp,...
Note pentru un prezent incert
de Anisoara Iordache
înțărcate de la ticăitul stelelor amorțite de friguroase depărtări zile mai blânde poate mai înțelepte poate se întorc cu mâinile goale nimic n-au găsit în urma secerătorilor fețele albe ale celor...
emoții strivite
de Teodor Dume
sunt un biet călător rătăcit printre umbrele false ale bătăilor de ceas frica mi se cațără de piele ca un ghimpe răsărit noaptea dincolo de orice obsesie pășesc delirant și parcă îmi aud hârâitul...
diagnoză
de Daniela Luminita Teleoaca
pacientă cu drepturi depline asupra propriei nimicnicii pot să înțeleg lumea din mijlocul mării sau dintr-un halat la fața locului la miliarde de ani-lumină când viața este naufragiul însuși / doar...
