"paternalia " – 64 rezultate
0.01 secundeMeilisearchpaternalia
de Cătălin Al DOAMNEI
cei care își râd de ei înșiși și au venit de departe cu gând rău ca să te piardă cei de aproape cățărați pe himerele altui timp întotdeauna la pândă ca și cum totul ar fi fost dinainte pierdut cei...
Paternală
de Nincu Mircea
Azi noapte, tată, mi-era nespus de dor de tine. Te-am visat trist în acel tricou ce nu îl pot descrie. Deși, îl știam atât de bine, tată! Erai așa cum erai tu. Tăcut. Și așteptai mereu să se întâmple...
Paternală
de Nincu Mircea
Ești dincolo de ce am putea să ne mai spunem, Deși ești aproape ca atunci când acasă erai. Un pahar de lumină ți-aduc să mai poți vedea. Cuvintele ca peștele-n plasă se prind fără grai. Hai, noroc!...
Paternală
de Nincu Mircea
Tata! Ca orice tată era un om de altădată! Nu credea decât în cea ce fura nopții. Ziua, pentru el, era din lumea cealaltă. O lume ce nu o cunoșteam prea bine Fiindcă, acolo se beau fagurii de miere...
durere paternală
de Balan Simona
la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă nu i-am zis nici azi tată-mi pare rău dar ai meritat-o n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi cui pe cui se...
despre îngeri
de FLOARE PETROV
Populația îngerilor se află în planul metafizic, reprezintă lumea nevăzută. Îngerii sunt cele mai iubitoare iubitoare și mai pacifiste entități. Fiecărui om Dumnezeu i-a repartizat doi îngeri, unul...
Istoria unor enervari
de constantinescu darie codrut
5 decembrie 2005 Mă enervează : – oboseala pe care o am în oase, dată de sculatul devreme și culcatul târziu ; – mirosul hainelor nespălate și udate de ploaie din maxi-taxi ; – mă stresează radioul,...
Vintage - IX -
de Emil Iliescu
Luc se prăbușise inertă și doar un reflex târziu al lui Gregorian a făcut ca bătrâna să nu se lovească cu capul de șemineul ce se afla în fața celor două fotolii de răchită. Când s-a trezit din...
Printre stele - I I -
de Emil Iliescu
Cristi privi de pe crugul cerului la casele ce abia se mai vedeau, ca niște puncte fosforescente. Se întoarse către Forfax și îi șopti: - Atunci, când ți-am zis că nu sunt pregătit, nu am mințit! -...
paternal
de Adina Ungur
niciodată nu mi-a fost teamă de fiare, niciodată! să mă fi lăsat în desișul unei sălbăticii, uitată m-ar fi luat un lup și m-ar fi hrănit. și-apoi de alte continente ne-ar fi despărțit el n-ar fi...
Sunt salcâm
de corui mihai george
venirea mea purtare aleatorie de vânt pântecul pământului mi-a cuprins cu gingășie în îmbrățișare mamă gleznele delicate ploi paternale mi-au șlefuit ferm caracterul îndărătnic osatura mea lemnoasă...
Măi dragă Nelu
de MIRCEA POPA
Măi dragă Nelu m-am gândit să fac De tine bășcălie,că nu ți-ar fi pe plac Ia-ți de la gură demagogia crasă Că sună prea a plasă. Cum ți-ar plăcea ca statul să mai fie Paternalist în sărăcie Tătucă ai...
dalta
de Miclăuș Silvestru
doar blocuri masive de piatră marmură și chiar imenși bușteni bucăți mari se desprind sărind în urma loviturilor de ciocan peste dalta cârmuită de maestrul chipurilor cioplite din ce în ce mai mici...
Reconsiderarea culturii politice românesti
de Claudiu Dobre
Nascuta din interactiunea cetateanului cu institutiile si fenomenul politic, cultura politica subsumeaza sferele cognitive, psihologic – individuale, psihologic – colective, de valorizare sociala si...
Pericolul orgelor
de Corneliu Traian Atanasiu
Arta are aproape mereu în ea o anume subversivitate. Nu știe nimeni precis ce anume ar putea face și cum ar face-o, dar este constant suspectată că ar submina o anumită ordine. Ordinea pur și simplu...
Clopotele Africii
de Ovidiu Oana
2.4 – CLOPOTELE AFRICII - Clopote la fel de vechi ca și civilizația Pe baza fondului de informații accesat îmi este evident faptul că clopotele din Africa nu sunt doar obiecte cu funcționalitate de...
De pe o banca helvetica
de Țenche Mircea
Hai cu mine in nori Si vom darama din nou universul E prea tacut si prea ascuns Iar vocile portocalii Nu au raspuns. Am petrecut putin timp de calitate Cu un cos de gunoi aruncat departe Da, eu rad...
Transplant de sentimente
de Eugen Fulea
Fac transplant de sentimente, Proaspete, efervescente La persoanele frustate, Cu iluzii refulate. Fac incizii complicate, Tai minciuni cancerizate, Iar în loc de vorbe goale Pun dorințe paternale....
poemul de la 2:27
de Dragoș Vișan
poemul ce se scrie acum nu mă ține decât o oră și-apoi noaptea cade la zaruri 2:2 poartă-n casă poe edgar allan nu-i pe aici să ne vadă a trăit lângă un corb câteodată și pe lângă o moarte roșia...
Plutire
de Dragoș Vișan
Amiaza vieții a alunecat pe-un vârf s-a logodit cu soarele și apa-ntinsă nu-mi pleacă niciun catarg din port aștept de mult cocori în depărtări Îmi amintesc neclar blândețea mamei răsfrântă la...
