Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"pași spre vindecare"20145 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dan WaniekDW

Dan Waniek

AutorAtelier

Am educat mâna stângă pentru șoriceii ce-mi mișună pe masă... Am zis apoi j'ai vécu, aproape ca abatele acela, bun la inimă ca un medic de plasă... Ce să zic? La capăt de drum nu mai sunt decât începuturi eterne a capella, nu însemnări, n-ai nici casă... Necum biografii, muieri, ori plângeri spre Cruella. Aplauzi doar din dreapta, cine să te mai descoasă ? Autorul locuiește și lucră la Paris ( în Francia, dar visează doar la Navarra... ). Dan Waniek este medic român ( cu numele cel meseriaș ce vine de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - și defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât și cu acuzativul :-).

7 poezii, 0 proze

LD

Lidia Dondesi

AutorAtelier

Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...

15 poezii, 0 proze

Ștefan PetreaȘP

Ștefan Petrea

AutorAtelier

prenume: Ștefan nume: Petrea Născut pe 29 mai 1981. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Zorleni, lîngă Bârlad. Pentru un timp mi-am schimbat domiciliul în tîrgul Ieșilor. Acum sunt domiciliat în Bârlad dar locuiesc în Zorleni. Studii liceale. Fost redactor la revista Junimea studențească. Fost student la Psihologie, Teatru, Litere. Boem de profesie, n-am finalizat niciuna dintre cele mai sus amintite. Apariții cu poeme în: - Păreri tutovene - Bârladul - Academia Bârlădeană - Junimea studențească - Înscrisuri artistice - Argeș - Cronica - Aripi tinere - Pași spre infinit - Algoritm literar - Scârț Referințe critice: Argeș, Convorbiri literare, Păreri tutovene... Inclus în antologiile: - Virtualia - Virtualia 2 - Virtualia 3 Debut editorial: Pași în întuneric, editura Timpul, Iași, 2000 A urmat: Jurnal, editura Timpul, Iași, 2004 Refugiul din călimară, editura Junimea, Iași, 2012 Ruj Negru, editura Junimea, Iași, 2014 În pregătire: Sintagma visului (sonete) contact: oceanul_x@yahoo.com

6487 poezii, 0 proze

Viorica PopVP

Viorica Pop

AutorAtelier

Născută sub numele de Cilibiu în localitatea Ștefan cel Mare, județul Neamț. Am copilărit în comuna Filipești, județul Bacău,unde am absolvit școala generală de 8 clase. Am absolvit liceul în Rîșnov, județul Brașov. Am absolvit Școala de Artă-pictură în Tîrgoviște. Sunt membru a Societății Scriitorilor din Tîrgoviște, din anul 2007 și am publicat următoarele volume de poezii: "Din suflet pentru suflet", "Pași spre viață" - poezii pentru copii, "Amprente de papagali", "Aspirații subtile". Pasiuni - pictură și poezie. Iubesc oamenii, natura și animalele.

213 poezii, 0 proze

Emil BottaEB

Emil Botta

AutorClasic

Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, București) a fost un poet, prozator și actor român. Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Nțional joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viața nu iartă, 1958, Erupția, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pași spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraților (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aș fi... Harap alb, 1965, Șah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul,...

39 poezii, 0 proze

Gabriela DavidGD

Gabriela David

AutorAtelier

Sunt un fluture, azi ma ascund in coltul meu, parasita; maine zbor spre cele mai albastre si inalte clipe efemere. Sunt un vers, azi necitit si parasit pe-o coala orbitor de goala; maine, un castel de ganduri si patimi adanci. Sunt a nimanui cand versul parasit asteapta singur un suflu; sunt a tuturor cand castelul de ganduri se izbeste de ecoul unor pasi. Astept ecoul pasilor vostri. adresa mail:gabriella_cnx@yahoo.co.uk

34 poezii, 0 proze

MN

Mirela Neagu

AutorAtelier

Mirela-Ramona Neagu s-a născut în cea de-a patra zi a anului 1988, în Făurei, județul Brăila. Este o fire romantică, echilibrată, liniștită și nebunatică deopotrivă, un capricorn veritabil. Disciplinată și mereu serioasă se îndreaptă cu pași repezi către succes. Cu un simț al datoriei și al realității foarte bine dezvoltate, Mirela și-a început „cariera” încă de la 14 ani când a avut norocul de a întâlni-o pe Luciana Zainea, cea care i-a deschis ușa spre ceea ce a urmat a fi nu doar o pasiune, ci și o descărcare emoțională și o carieră în continuă ascendență. Încă de pe atunci știa că a învăța să înveți mereu, în funcție de sistemul în care ești pus, e cheia succesului. În toamna anului 2002, ca boboc a liceului „George Vâlsan” din Făurei, a publicat și prima sa creație literară în revista „Visuri”, având ca titlu, coincidență sau nu, „Prima oară”, urmând mai apoi a fi, pe lângă elevă de liceu, redactor șef și tehnoredactor al aceleași publicații până în vara anului 2006. Deși...

4 poezii, 0 proze

NL

Nicolae Labiș

AutorClasic

Nefericitul poet, stins din viață la doar 21 de ani, după un accident de tramvai, avusese o fascinantă ascensiune literară. Fiu al învățătorului Eugen Labis și al Profirei, care-i îndrumă, la școala primară, primii pași. Din copilărie scrie povești și poezii. Liceul \"Nicu Gane\" Fălticeni (1947 - 1951), continuat la Iași. Debut în Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). Urmează cursurile Școlii de literatură \"Mihai Eminescu\" din București. Se înscrie și abandonează imediat Filologia bucureșteană. Debutul editorial aduce un suflu nou poetic și o speranță de autor complet: Primele iubiri (1956). Pregătește pentru tipar volumul Lupta cu inerția (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Craciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet. Vizitase \"Capșa\", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul spre iubită, cineva l-a îmbrâncit, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a cazut cu capul pe caldarâm. Măduva spinarii îi era...

0 poezii, 0 proze

BM

B>Alexandra Madalina

AutorAtelier

Pai sunt nascuta in Iasi desi nu am nici o legatura,deci din Iasi scoala tot in Iasi,iar liceul e si el pe acolo ca nu l-am terminat.Nu sunt importanta dar cred ca cel mai bine e sa iti calauzesti pasii spre ceea ce-ti doresti si nimeni nu v-a cunoaste sa dezlege misterul ca totul e mister,cam atat,putin da cunoaste-ma inainte sa ma judeci atat.

3 poezii, 0 proze

Dumitru BordeianuDB

Dumitru Bordeianu

AutorClasic

Dumitru Bordeianu s-a nascut in 15 august, in anul 1921, in Draguseni, judetul Botosani, avand sa creasca sub si sa se bucure de obladuirea Maicii Domnului, atat in familie, cat si in cele mai intunecate incercari ale vietii. De mic simte duhul Ortodoxiei mangaindu-l si ocrotindu-i pasii spre o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Urmeaza cursurile scolare in satul natal, iar liceul la Falticeni si Storojinet, cand intra in Fratiile de Cruce (1939). O data cu declansarea razboiului, cu pierderile teritoriale suferite de Romania, este mobilizat si lupta pe front, pana la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia „Barbatie si Credinta”. Dar cu sine, cu dusmanii neamului si ai lui Dumnezeu avea sa dea marile batalii mai tarziu.„Bandit, dusman al clasei muncitoare” In 1946, fiind student al Facultatii de Medicina din Iasi activeaza in randurile Miscarii Legionare – „legaturi, informatii, sedinte, disciplina, pregatire, curaj”* – in cadrul Centrului Studentesc in „lupta fara compromis impotriva a...

0 poezii, 0 proze

pași spre vindecare

de dan petrut camui

o femeie care aduce pe lume copii este cel mai bun motiv, cineva trebuie să repare de la naștere, moartea capătă pe zi ce trece substanță. studiul planetelor încetează să fie condiția însoțitoare,...

PoezieAtelier

La Poarta nevăzută

de Cristian Petru Balan

Nu-i Raiul zid de aur, ci drum ce se deschide Când inima tresare și sufletul decide. Nu vine cu poruncă, ci cu o blândă știre, Cu o chemare sfântă și plină de iubire. Atotputernic Tată, n-ai fost...

PoezieAtelier

o viziune, un plan, o direcție

de FLOARE PETROV

sunt pe culoarul timpului între vechi și nou, am o viziune, un program, o direcție, fac pași spre lumina creativității, întâmpin viitorul fără nici o obiecție. retrăiesc sentimente de dolce fare...

PoezieAtelier

Drumul sufletului

de mirela nicoleta hincianu

Huruitul greu al carului vieții se poticnește într-un potir tainic rămas de la Cina cea de Taină, înramată într-o icoană exilată în pustnicie de fiinte ca noi. Este Chivotul încrustat în potir! Eu,...

ProzăAtelier

despre progresul spiritualității

de FLOARE PETROV

Filosofii, poeții, scriitorii în general reprezintă categoria înaintemergătoare a spiritualității românești, universale, bazată pe valorile strămoșești, ereditare. Cele mai elocvente radiografii ale...

EseuAtelier

Vindecarea

de Valeriu D.G. Barbu

Trecuse printre oglinzi, dincolo, pe terasa unde asfințitul zăbovea pe măsuța lui la un ceai. Horea șchiopăta abia vizibil din cauza unei șovăiri într-un gând răzleț. Imaginile reflectate în oglinzi...

ProzăAtelier

Îmbrățișări pentru Florentina (5)

de Florentina-Loredana Dalian

Se lăsase înserarea, umbrind și geamul spitalului, spre care Traian privea de multă vreme, de când se trezise și începuse să se gândească. O umbră fără contur căzuse și peste sufletul lui,...

ProzăAtelier

Adina Ungur - “Calvaria”

de Marina Nicolaev

\"Calvaria\", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007. Coperta și tehnoredactarea realizate de Adina Ungur. Ilustrația copertei aparține autoarei după foto \"Déjà vu\". O apariție editorială la sfârșitul...

ArticolAtelier

stelele devin tot mai strălucitoare

de Ioan-Mircea Popovici

lasă așa ai zis tu dimineața se intoarce-n seara care-a trecut prin noapte și-n întunericul nopții sunt visele-grijile cu cât este mai întuneric stelele devin tot mai strălucitoare încărcate de...

PoezieAtelier

mi se spune zaheu

de emilian valeriu pal

În fiecare dimineață aștept în față la transilvania mașina să mă ducă la editură colegii de muncă mă îndeamnă în glumă să fac un ban cinstit șoferii care opresc mă confundă cu un supraveghetor de...

PoezieAtelier