Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"oameni ruine pe timp"20228 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

Dragoș VișanDV

Dragoș Vișan

AutorAtelier

Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...

992 poezii, 0 proze

C

cristina

AutorAtelier

SIMPLII OAMENI IN LUMEA ASTA!

1 poezii, 0 proze

AR

atunci sa ramana

AutorAtelier

Detest 100% din oameni. Da, ma includ intre ei.

1 poezii, 0 proze

CG

Cornelius Greising

AutorClasic

Un OM intre oameni. Un poet neincununat inca de laurii succesului pamintesc si pieritor...Poate o vor face generatiile viitoare cind il vor descoperi. Cind ii vor intelege mesajul.

1 poezii, 0 proze

Dumitrascu RobertDR

Dumitrascu Robert

AutorAtelier

Exista unii oameni care reusesc sa aibe succes chiar si atunci cand nimeni nu crede in ei, dar niciodata nu va avea succes unul care nici el nu crede in el insusi! Unii oameni cred gresit ca opusul dragostei este ura, cand de fapt este indiferenta.

3 poezii, 0 proze

cernea rodicaCR

cernea rodica

AutorAtelier

Un om iubitor de oameni!

65 poezii, 0 proze

LM

lasleanu marius

AutorAtelier

normal,un om între oameni....nimic mai mult

23 poezii, 0 proze

L

lucyana_angel

AutorAtelier

Rar gasim oameni pe masura asteptarilor...

1 poezii, 0 proze

IC

Ionescu Delia Cristina

AutorAtelier

Om printre oameni.

4 poezii, 0 proze

oameni ruine pe timp

de viorel ploesteanu

să mă cațăr pe umerii aplecați ai timpului fără milă să-mi înfig unghiile în carnea lui cu dinți de lup tânăr să-i sfâșii pielea arsă de vânt să-l privesc adânc în ochii mirați fără un cuvânt iar el...

PoezieAtelier

meandre 78

de viorel gongu

meandre 78- Casa Republicii Mihai a ajuns să lucreze la Casa Republicii și nu știa care ar fi fost motivul real. Oare se întâmpla din nou ca el să fie pedepsit că și-a făcut meseria cu exactitate și...

ProzăAtelier

Dor de ducă

de Rodean Stefan-Cornel

Am auzit, de nenumărate ori în ultimii ani, că românii mănâncă mult și prost, de asemenea că beau mult și prost. Dar, că ei călătoresc mult și prost am citit doar de curând. Adică, puțini mai au timp...

ArticolAtelier

Toamna patriarhului (integral)

de Gabriel García Márquez

La sfîrșitul săptămînii, vulturii se lăsară în balcoanele palatului prezidențial, distruseră cu ciocul plasele de la ferestre și răscoliră cu aripile lor timpul încremenit dinăuntru, iar în zorii...

ProzăClasic

Poem

de Marius Marian Șolea

Poem Ochiul îmbrățișează lumina și apoi o vinde pe culori. oamenii se mișcă în ideile timpului. izvorul se întinde mut pînă sub botul căprioarelor moarte. sînt rege bătrîn mulțumit de colecția-i de...

PoezieAtelier

a noastra soarta

de robert botsch

A noastră soartă Botsch robert Au murit atâția oameni Cu speranța la mai bine Cu speranța că urmasii Vor trăi cum se cuvine. Și acum trecut-au anii Tot ce s-a schimbat sunt nume Tot aceleași...

PoezieAtelier

lumini contorsionate

de FLOARE PETROV

s-a cutremurat pământul, vremea este vitregă mii de oameni sub ruine se agață de viață marea este revoltată, scrâșnește, spumegă gerul mușcă năprasnic cu dinții de gheață. privesc iarăși cerul nu are...

PoezieAtelier

Adio la Târgoviște

de Grigore Alexandrescu

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce...

PoezieClasic

(Un mare fluture roșu)

de Paul Păun

Un mare fluture roșu pâlpâia în apus și norii la poalele muntelui alergau ca o mare aprinsă, către cine știe care țărm sfărâmat, către cine știe care port în ruine. Pe vârful cel mai singur și mai...

PoezieClasic

Egoistii

de Remus Cretan

Decat sa mergem in vizita la cineva, preferam cateodata sa vizitam locuinte parasite. Iubim casele pe jumatate distruse, ruinele, camerele fara acoperis, cu zugraveala cazuta de pe ziduri, cu fecale...

EseuAtelier