"nu e nimic niciodată la televizor" – 21948 rezultate
0.04 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Neagu Romeo
...aparut pe lume vineri 13 iulie 1973 cu lovituri abrubte de palma de moasa peste fund va disparea la fel de brusc, insotit de lovituri abrubte de cazma ......si vom mai vedea noi daca a insemnat ceva pentru cineva. Bineinteles ca nu vom afla peste ani din manualul de limba si literatura romana, cum multi de pe aici poate trag speranta ...pentru ca nu e cazul... Desi timpul de care nu dispune niciodata, a curs nemilos peste acest presupus domn, el nu a invatat nimic de la viata, desi asta a crezut, nu i-a cunoscut indeajuns de bine pe oameni, asa cum ei au crezut, dar pe mai departe incearca sa-si mantuiasca sufletul, cum indeobste se crede. Ceva desene animate, ceva scoli, ceva filme-n cap, ceva joburi, ceva bani, ceva texte prin atelierul de pe agonia ... cam asta este toata distractia din viata acestui om. Un om mare pentru familia lui...o prezenta gri in spectrul vizibil. Un fassss minuscul pentru agonia...o mare cantitate de hidrogen sulfurat proiectata catre stratosfera....
33 poezii, 0 proze
Cristian Zeletin
Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...
2 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
ionut bejan
nu e nimic notabil in a scrie ceva aici...
4 poezii, 0 proze
Sorin Spoiala
Parca eu sunt nimic Dar parca eu sunt ceva? Ceva nu e nimic.
1 poezii, 0 proze
CSF
Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.
39 poezii, 0 proze
Botezatu Adriana
Despre mine pot sa spun ca sunt o fire foarte romantica iar in timpul meu liber imi place sa compun poezii. Toate poeziile compuse de mine vin din suflet si toate se refera la dragoste. \"FIINDCA DACA DRAGOSTE NU E NIMIC NU E!\"
1 poezii, 0 proze
nu e nimic niciodată la televizor
de Cristescu Daniela
vis-à-vis de mine locuiește un moșulică pervers care urmărește mereu mașinile trecătorii și pe vecina de la 3 ce umblă neglijentă cu un sân dezgolit mai ales duminica dimineața exact atunci când la...
Politica e o curvă
de razvan cirezaru
E o formulă consacrată. E ca o axiomă, o aserțiune care nu are nevoie de nicio demonstrație. Mai e nevoie să continui? Nu-i așa că nu? Bun, atunci hai să-i punem punct. Cum? De ce e o curvă? Păi,...
adevărul meu românesc
de Radu Herjeu
Eu n-aș putea emigra niciodată. Sunt dezamăgit de ceea ce s-a-ntâmplat în România în ultimii 16 ani, dar sunt conștient că e numai vina noastră. A celor rămași și a celor plecați. Mulți au plecat din...
Fata de duminică
de Alla Murafa
M-am prezentat scurt: \"Sunt fata de duminică\". Așa am început. Toate au un început. Totul se naște într-o zi. Cât despre sfârșit...sfîrșitul nu vine așa de ușor, pentru că urmează veșnicia. Venisem...
O zi din viața unui pensionar - fragment
de Mihai T. Ioan
Diminețile sunt într-adevăr frumoase. Și dacă ar fi să îmi trăiesc viața pe bucăți mici așa cum am citit că s-ar putea întâmpla în viitor (era o nuvela scrisă de Arthur K. Clark care se numea parcă...
Sase si un sfert, dimineata...
de Cristian Oravitan
Cand se porneste sa sune la acea ora e clar ca nimic bun nu poate urma. Cine dracu’ te poate suna la sase si un sfert dimineata? E somnul meu, asa ca n-am sa ma ridic, nici sa pice tavanul peste...
Free
de Adrian Georgescu
nu mă mai uit pe geam nu acolo e o pată mare și neagră cât strada cu fața vecinilor așezată prost în peisaj peste tot cât vezi cu ochii închiși de dimineață am tot umblat prin oraș cică după cadouri...
Note iunie-august 2020
de serban georgescu
De ce e Adevărul antipatic, indigest, de ce discursul lui Pleșu e considerat ”prea elevat”, ”inabordabil”, destinat unui ”anumit public” etc? ”Să vorbească pe limba noastră” ... dar nu de limbaj e...
Ro-mînia
de Leonard Ancuta
scurt tratat despre fericire v-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată. cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună – să muncești cîte 10-12 ore pe zi ca să plătești...
