"nu aș putea" – 21945 rezultate
0.01 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea

Clubul Poeților Dispăruți
Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.
de Radu Herinean
C Istrate
nu ca as dori, dar ce nu as putea spune?
2 poezii, 0 proze
Stoleru Madalina Elena
Nu am scris nici o carte până acum, nu am redactat nimic nici o dată, nu mă cunoaște lumea și nimeni nu știe că scrisul e una din pasiunile fără de care nu aș putea trăi.Urmez un singur fir al romanului meu, Victor, la care lucrez de opt ani, urmăresc în interiorul lui numerologia, legături ascunse, minți complicate și imposibil de înțeles. Cititorul lucrării mele are liber la propria imaginație. Nu insist pe detalii ci pe concret, simplu și ușor de modificat în mintea oricăruia. Sunt deschisă la sfaturi și observații constructive. Oricine citește, este liber la exprimarea propriei păreri. Multumesc
6 poezii, 0 proze
Monica Berceanu
" nu sunt nimic din ceea ce am vrut sa fiu \ dar fiindca m-am nascut fara sa stiu \ raman \ acelasi care sunt " .... Scriu pentru ca vorbele imi mor inainte de a fi rostite ... scriu pentru ca gandurile mele sunt hoinare ale trecutului si ale viitorului ... nevrand sa pierd nimic din ceea ce iubesc , din ceea ce respir ... din ceea ce traiesc ... nu ma intrebati cui scriu , de ce si cum ... nu as putea sa va raspund niciodata ... poate va regasiti in povestile mele ... poate doar cititi si ma compatimiti ... poate doar radeti ironic ... va las ... nimeni nu ar putea intelege vreodata povestea sufletului meu ... stiu numai eu adevarul clipelor , adevarul minciunilor si al ascunsului ! ... pentru mine exista un singur suflet ... un singur nume si un singur vis ... si totul se topeste in cuvinte ...! si totusi .. Tu stii ce vreau sa spun ... !
48 poezii, 0 proze
Martin Andra
Nu cred ca am fost vreodata mai fericita sau mai nefericita. Imi amintesc ceea ce am fost odata si tanjesc cu o dorinta masochista sa invat din nou ambitia, sacrificiul, placerea de a fi pe culmile acestei lumi. Sunt in cautarea a ceva ce nu as putea sa definesc, poate o simpla cautare de sine sau poate mai mult. Primul an (la facultatea de litere), asta ar putea sa nu insemna nimic sau ar putea sa insemne totul. In orice caz este singurul lucru rezonabil cu privire la persoana mea.
4 poezii, 0 proze
voinea mircea
Imi place sa scriu,sa creez,sa vizualizez o lume a mea in cuvinte albe , negre , gri..nu conteaza.Inspiratia ma duce spre culmi cunoscute sau necunoscute si reusesc sa vad printre ganduri,printre gandurile mele.Fara dragoste si ura nu as putea face absolut nimik.Fara tine privitorule nu as putea ajunge la tine...
4 poezii, 0 proze
laura marginean
m-am nascut in constanta, iubesc literatura, teatrul, muzica(clasica). am fost premiata la primele doua editii ale concursului de creatie "Nichita Stanescu" din Timisoara. doresc sa urmez facultatea de filologie, romana-engleza si sa scriu toata viata, caci fara asta nu as putea trai!
9 poezii, 0 proze
Alexandra Mihaela Munteanu
"Artiștii buni există doar în opera lor și, drept urmare, sunt cu totul neinteresanți în ceea ce priește personalitatea. Un poet mare, un poet cu adevărat semnificativ, este ființa cea mai lipsită de poezie dintre toate făpturile. Dar poeții inferiori sunt absolut fascinanți. Cu cât versurile lor sunt mai proaste, cu atât mai pitorească este înfățișarea lor. Simplul fapt de a fi publicat un volum de sonete de mâna a doua îi face irezistibili ca pesonalitate. Ei trăiesc poezia pe care nu o pot scrie. Ceilalți scriu poezia pe care nu îndrăznesc s-o transpună în viață"(Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Grey). Sunt un copil de abia 16 ani(fac 17 în aprilie).Cu siguranța nu contează că sunt redactor-șef adjunct la revista "Adolescent" sau că am fost la multe olimpiade. Momentan tot ce ar putea conta e că îmi place să scriu, deși, recunosc, mi-e îngrozitor de frică să o fac. Poezia nu e punctul meu forte, dar nu aș putea să spun că excelez în proză. Probabil mă integrez în categoria de...
8 poezii, 0 proze
PAULA LAZAR
Nascuta pe 3 iulie 1961 in Bucuresti, absolventa a liceului teoretic " Matei Basarab ", sectia uman si a Scolii de Arta: sectia canto,am cochetat cu poezia inca din adolescenta si in general taramul literar a fost si este o pasiune, fara de care nu m-as putea defini.Desi profesia ce ma reprezinta este legata de muzica, poezia ma fascineaza de fiecare data si-mi bucura sufletul, la fel de profund ca si muzica pe care o iubesc.
8 poezii, 0 proze
Octavia Rau
iubesc jazzul, povestile, oamenii si singuratatea. poeziile lui Emil botta, muzica lui charles mingus, charlie parker, francis cabrel, obispo, ella fitzgerald si cartile lui Eliade sunt niste lucruri de care nu m-as putea desparti.
2 poezii, 0 proze
chivaran marius
Tata mi-a spus ca menirea unei persoane este aceea de a creste un copil si a planta un copac.Altfel acea persoana nu poate aspira la rangul de OM.Astfel incat,eu nesadind inca un pom si necrescand un copil,nu stiu cum as putea completa aceasta biografie avand inima impacata.Eu,ca si OM,inca nu exist.
9 poezii, 0 proze
nu aș putea
de Ciupureanu Dan
spune că iulia mă iubește cât să se spargă o conductă și puțin câte puțin să se umple bucătăria apa să ajungă și în celelalte camere apoi pe scările blocului până în celălalt cartier mașinile să...
nu as putea cunoaste
de C Istrate
sa presupun ca Dumnezeu m-a creat si? daca a facut asta, inseamna ca a dorit asta sau nu? daca is creata, inseamna ca s-a dorit o creatie mai inseamna ca is o creatura a Domnului mai inseamna ca is...
nu aș putea să scriu despre tine
de Mirela Lungu
nu aș putea să scriu despre tine despre noi ar fi un viol absurd ca un fier roșu strecurat printre coapse în noaptea aceea grea și cețoasă în care nu ne mai găseam mâinile și ne căutam cu limbi de...
Cum as putea...?
de Raluca Andreea Tirziu
Sa-mi infranez bucuria?Ar fi o curata nebunie!Nu as putea sa-mi permit sa fac vreodata acest lucru!Ar insemna sa nu mai fiu EU ,sa nu ma mai bucur de ceea ce in mod normal, ma bucur in fiecare...
De aș putea...
de Potoroacă Mihai
De aș putea minți — Aș minte chiar acum; De aș putea uita — Te-aș fi uitat demult. De nu ar fi iubirea — N-aș cere-acest sărut; De nu te-aș fi iubit — Nu aș fi scris prea mult.
aș putea
de Mihai Chira
știu că aș putea să trăiesc precum păsările dar mi-e teamă să nu fiu mereu călător. știu că pot să ating stelele doar ridicându-mă puțin în vârful degetelor de lună nu mai vorbesc ar fi foarte ușor...
De-as putea...
de Valentin Pana
De-as stii ca aste rinduri ti-ar alina durerea As scrie zi si noapte fara sa ma opresc, M-as alia cu ziua sa nu m-ajunga somnul Aici as sta intruna, sa stiu ca bine esti. De-as sti ca este-o cale...
Doar,de-aș putea...
de Lefter Ionut Cristian
De-aș putea să gust iubirea, Oare ce gust ar avea? Dulce și amar?s-ar putea, Acru și sărat eu nu aș vrea, Dar dacă pe toate le-aș combina...? Doar așa aș afla ce gust puternic are iubirea! De-aș...
