Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"negociere pentru un loc în cer"620 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
33 rezultate
Oana IzbașaOI

Oana Izbașa

AutorAtelier

Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...

136 poezii, 0 proze

Petre AnghelPA

Petre Anghel

AutorAtelier

Experiență profesional-didactică: Experiență profesională: • redactor la revista Flacara (1969-1972) • redactor principal la revista Tribuna Romaniei (1972-1974) • redactor de rubrica la Radioteleviziunea romana (1974-1989 • director al revistei Avanpost (1990-1998) • profesor asociat la Universitatea Independentă Titu Maiorescu (1990-1995), • lector la Institutul Teologic Adventist (1998-2000), • conferențiar la Institutul Teologic Baptist (2001-2003) • conferențiar la Facultatea de sociologie si asistenta sociala • profesor la Facultatea de sociologie si asistenta sociala (2003-prezent). Cursuri predate: • Stilistica limbii romane • Sociolingvistica romana • Antropologie culturala • Stiluri si metode de comunicare • Tehnici de redactare • Comunicare si negociere. Contribuții la domeniul asistenței sociale: • Comunicarea in asistenta sociala Titluri academice: • Doctor in filologie (1978) • Doctor in teologie (2003). Specializări științifice: • Certified Seminar Leader, ASLA...

87 poezii, 0 proze

Ana VirlanAV

Ana Virlan

AutorAtelier

1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...

4 poezii, 0 proze

negociere pentru un loc în cer

de Teodor Dume

o parte din mine este gravată pe degetul lui Dumnezeu cealaltă parte negociază cu moartea când își mișcă degetul Dumnezeu îmi promite iertarea iar moartea în goliciunea trupului său se face că plouă...

PoezieAtelier

O nouă carte: Călătorie în jurul unei lacrimi

de Teodor Dume

„Dragă domnule Teodor Dume, Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie. Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...) Poezia, câtă mai e în...

Atelier

Film în premieră națională la Cluj cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenție a Suicidului,

de Adina Ungur

Cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenție a Suicidului, Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS) vă invită să participați la manifestările care vor avea loc luni, 10 septembrie 2012, începând cu...

Atelier

Datini

de Tudor Giugariu

Am avut un sfarsit de saptamana aventuros impreuna cu Corina si Cornel. Vineri seara ne-am intalnit toti patru la casa de la tara, am petrecut o seara placuta impreuna, sambata Ecaterina impreuna cu...

Atelier

Domnule Președinte Traian Băsescu, domnilor directori ai servicilor secrete, domnilor procurori, domnilor președinți ai partidelor politice, jurnaliști liberi, România pe care vă prefaceți că o conduc

de Marius Marian Șolea

Domnule Președinte Traian Băsescu, domnilor directori ai servicilor secrete, domnilor procurori, domnilor președinți ai partidelor politice, jurnaliști liberi, România pe care vă prefaceți că o...

ArticolAtelier

Oamenii mari se supără...

de Ileana Popescu Bâldea

… când oamenii mici mereu fac ceva pentru a-i enerva pe cei dintâi. și nu știu cum se întâmplă că nimeni nu ia atitudine pentru a-i pune cu fața la zid. căci, în loc să se hrănească, întotdeauna, cu...

Atelier

Ordonanță de Urgență Personală

de Adrian Firica

Ceva mă face să fiu sigur că noi după ce deschidem ocheanul, în loc să-l punem la ochi cu partea aia pe unde e indicat să te uiți, ni-l punem cu partea cealaltă. Dar să trecem la fapte! De câte ori...

Atelier

Piramida Puterii. Călare pe Sistem

de george geafir

- Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborată de un psiholog american pe nume Abraham Maslow, îmi explică Nimeni, cu har pedagogic, american care a avut originala idee de a ierarhiza nevoile umane în...

ProzăAtelier

Zâmbete cu strungăreață( II)

de Ina Simona Cirlan

Viitor - lucru manual în pe care îl execuți de unul singur și-l cercetezi împreună cu Aghiuță. De cele mai multe ori, acesta se scarpină încurcat între coarne și apoi te salută: \"Maestre!\" Prezent...

Atelier

Scaietisme

de Ina Simona Cirlan

Albie de porci Curățătorie ecologică prin atingeri morale. Dușurile verbale cu bulbuci și băile reci de șezut asigură o apretare nervoasă de lungă durată. Amic - alibi trăsnind a trăscău. Amică-...

ProzăAtelier

Timpul- marele maestru al universului și al universului artelor

de Filip Tănase

De când e lumea și e artă Toată lumea asta știe: În orice artă e filozofie Și în filozofie este artă. Relațiile timpului cu divinitatea și oamenii. Se știe bine că Dumnezeu a adus oamenilor ordinea...

ProzăAtelier

Egyptul

de Andrei Badea

Coarnele nichelate ale ghidonului de bicicletă se înfierbântaseră de la soarele bine înfipt în zenitul zilei. Împreuna cu W., am pornit de dimineață din Aswan într-o peregrinare prin sate cu nume...

Atelier

Lianele iubirii

de Cristian Melesteu

Lianele iubirii În lumina difuză, ce încă se joacă de-a v-ați ascunselea cu întunericul, zecile de oi ce se mișcă molcom, dar unitar și ordonat, mânate ferm de trei ciobani ajutați de vreo zece câini...

ProzăAtelier

Priviri serafice

de Livia Georgescu

Motto: Exersând reflecția cu privire la propriul sine, nu poți să ignori, în același timp, ceea ce-ți este străin. Mai mereu își face loc un soi de inadecvare, față de sine și față de lumea...

ProzăAtelier

Ludic 12

de nonciu dragos

Oricine ar fi spus că sunt un om bun, nu l-aş fi crezut nici mort. Nu eram decât un amestec infim din părinţii mei şi nenorocita de clică cu numele de Jan. Toţi ne învârteam în jurul lui pentru că...

ProzăAtelier

Pepenii salvatori

de Cristian Melesteu

Pepenii salvatori Ora 14.47. Soarele nu a auzit că somnul de după-amiază face bine tenului și a rămas, încăpățânat, să se joace, trimițând săgeți de foc spre pământ. Plăcile de beton ale barajului...

ProzăAtelier

Boicotarea Operei Mari din Răstoaca

de Marian Pavelescu

Localitate însemnată Răstoaca, deși locuitorii nu se îndemnau să deslușească pasagerilor cum răsăriseră atâtea amenajări edilitare, de ziceai că e rezidența unor potentați cu credit nelimitat....

ProzăAtelier