Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"nedorinta"1374 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
32 rezultate
Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

Dragoș VișanDV

Dragoș Vișan

AutorAtelier

Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...

992 poezii, 0 proze

nedorinta

de Lucian Preda

pune-ti uitarea in coltul camerei si carul cu suspine in vantul diluat lasa capul in poalele-mi goale si plange-ti iubirea calarita de mine!

PoezieAtelier

nedorință

de diaconescu diana

n-aș vrea să te pierd... nu acum, nu așa! n-aș vrea să mă trezesc dimineața fără gândul că exiști... îndrăgostit pe undeva de cineva... n-aș vrea să te pierd nu acum, nu așa!

PoezieAtelier

Niagara

de Parfenie Iliieas

Destul am suferit Și nu știe nimeni Că în căderea apelor reci S-a strecurat Nedorința ta și Nimicnicia Noastră... Aseară În fața durerilor mele Prin pânza negurii grele Din zbor Se ivi O Stea...

PoezieAtelier

moment

de Dorina Maria Harangus

respirație în dizgrație nici branhie nici pleură apă stătută în necădere între izvor și gură eclipsă de ființă nedorință

PoezieAtelier

Copil de strada

de Ioan Grosaru

Sunt un copil al vietii parasit Sa gust raceala strazilor spre moarte Furat de dreptul de a fi iubit Si sters din cartea lucrurilor toate Parintii mei m-au parasit de mic Afara din oras pe-o cararuie...

PoezieAtelier

Alb mort

de Eugen Galateanu

Alb mort Pe violetul sângelui ce curge Alb mort Pe verdele flăcării ce arde Alb mort Pe crucea roșie Alb mort Pe cărămiziul disperării De a pica la examen Alb mort Pe neputință, neînțelegere,...

PoezieAtelier

Noapte de intrebare

de Sorina Nelis

A fost acea noapte de-ntrebare, si glasul dinspre stele mi se stingea in mare: „Voi fi hoinar dac-am umblat prin lumi si casa-i arsa de atatea brumi!! iar ganduri ce amurgul le-nrosea, spre tine m-au...

PoezieAtelier

netăcere

de Vali Nițu

dezmint că mă-ndrept spre nicăieri concret în timp nepetrecut mai vreau să stau puțin cu despletite nopți în tresăriri salvez iubirea ne-ncepută nu-mi pasă de ce plouă-n vreme când te sărut alerg...

PoezieAtelier

nedormite dorințe în netăcere

de Vali Nițu

nedormite dorințe în netăcere în avalanşa din nesomnul palmelor negăsindu-mă ecou dezmint că mă-ndrept spre nicăieri mai vreau să stau puţin în timpul nepetrecut cu despletite nopţi în tresăriri...

PoezieAtelier

finisare

de Marius Neacsu

Ea mi-a spus atunci să nu-mi fac griji, sprânceana ei prelungă a fost trimisă la timp. înfrigurat de singuratate, am depus peste ani cuvântul ca îngrășământ ochiul cu nevederea lui urechea cu neauzul...

PoezieAtelier

Panseuri II

de Burlacu Ioan

Am reținut totuși în final, din bruma de cunoștințe pe care o am despre calculatoare, ceva care mi se pare esențial în ceea ce privește relațiile umane. De multe ori când se produc \"virusări\" și...

Atelier

Cu viteza luminii

de Lupu Svetlana

Încerc să trăiesc cu viteza luminii o clipă cu tine, să pot reuși să macin în sine tot rodul grădinii și-agheasma pe frunze din zorii de zi. Îți prind cătătura- un leagăn de vise, dorinți pătimașe,...

PoezieAtelier

Dorință

de LUMINITA SOARE

Am o dorință ciudată La început de anotimp. Să mă îngrop în învelișul aspru Al lunii pline, conținut hibrid. Să-mi închid păsările nărăvașe În învelișul galben, desuet, Să mi se piardă urmele La...

PoezieAtelier

Doamna și piatra

de Adrian Stângă

Doamna și piatra Plecând în obisnuita mea plimbare, pe Calea Victoriei, am fost surprins de forța pe care unii o pot manifesta în modul cel mai negativ cu putință. O forță nu fizică, cel puțin nu...

ProzăAtelier

Ce poate face Cioran din om

de Stelian STANCU

Am vrut să iubesc omul mai mult decât iubesc o floare, un copac. Dar nu am reușit. Am vrut să uit de negativismul lui Cioran, să trec peste el, dar nu am reușit. Mă simt un învins al umanității. Nu...

ProzăAtelier

Survival Kit

de Lumierre Cestmoi

Cincisprezece stele o linie verde se-nvârte în jurul palmei mele... își creează cercuri, își creează spirale, îmi foarfecă-n podul palmei, îmi cere să mă gâdil. de unde să mă gâdil? din ce parte a...

ProzăAtelier

de (ne)dorință

de colar gabriela

nu-mi dezlipi de pe buze sărutul tău surd germinănd o explozie de gesturi asteaptă să tacă umărul meu dezgolit de aripi preț de-o ultimă bătălie până când orb de-o secundă să zbor în amont pe...

PoezieAtelier

O șansă nedorită …

de sdfsdfdsfd sdfdf

Un glonț sângerând în perete lângă capul meu, Îmi șoptește la ureche: Ai avut noroc acum. Eu zâmbesc discret si-mi spun in gând: Iar am avut ghinion, Poate data viitoare îi fac pe plac, Nu îmi place...

PoezieAtelier