Poezie

finisare

1 min lectură·10 iulie 2006

Mediu

Ea mi-a spus atunci să nu-mi fac griji,

sprânceana ei prelungă a fost trimisă la timp.

înfrigurat de singuratate, am depus

peste ani cuvântul ca îngrășământ

ochiul cu nevederea lui

urechea cu neauzul său

Săpam în continuare în amintire cu sprânceana

continuam sa adâncesc în mine

unghiile cu degetele de lemn

cu cât mai adânc, cu atât gaseam în mine,

eu și iar eu, și iar eu...

și iar eu

săpam tot mai adânc.

și-a desprins un crâng de suflete, pe toate dintr-o toamna,

zgâriate, sfâșiate

începuturile și sfârșiturile cu pântece

deja devorate de cuvinte.

le sculptasem mai nepipaite, mai nevazute.

ți-ai plouat pielea și părul

cu norii mei în cântare

cu doliu

(cel ce naște focul, nerăbdarea, nedorința)

002.065

Marius Neacsu. “finisare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-neacsu/poezie/192859/finisare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.