"neclintit" – 2319 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Gabriela David
Sunt un fluture, azi ma ascund in coltul meu, parasita; maine zbor spre cele mai albastre si inalte clipe efemere. Sunt un vers, azi necitit si parasit pe-o coala orbitor de goala; maine, un castel de ganduri si patimi adanci. Sunt a nimanui cand versul parasit asteapta singur un suflu; sunt a tuturor cand castelul de ganduri se izbeste de ecoul unor pasi. Astept ecoul pasilor vostri. adresa mail:gabriella_cnx@yahoo.co.uk
34 poezii, 0 proze
neclintit
de Lidia Muraru
Am rămas cu palma întinsă Tu mi-o sărutase-i când fiorul unui gând mă cuprinse și-un gest fusese de-ajuns să mă prinzi sub aripă. Mi-ai deschis pumnul încleștat l-ai sărutat și mi-ai spus că Iubirea...
Neclintită ca stânca
de Maria Prochipiuc
E mult, e puțin să fii neclintită? Și stâncile pot fi mutate din locul lor, doar prin credință și răbdare! dacă tu ai fi iedera care te prinzi ca zborul păsării de inima mea eu stâncă fiind … mă voi...
Neclintită nehotărâre!
de M.P.
Spectacolul nașterii și al morții, este jucat zilnic de zeci de mii de specii, de plante și animale, oameni... Nu există nici măcar umbra unui simptom de care să mă pot agăța... Nici umbra mea cu...
De neclintit
de Belcin Marian
Sunt încă în picioare, am fruntea ridicată, Onoarea și respectul mă țin la suprafață, Nu te respect pe tine, omule pervers, Tu care ai fost mereu pe interes. Nu mă dobori, n-ai vlagă-n tine, Încerci...
Credință neclintită
de Mahok Valeria
Sub cupola timpului Peste mii de rămurele, din copacul vieții mele, Nuc, în zodiac vestit, Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii, Simfonie colorată de păsăresc ciripit… Ciori ce croncăneau...
P.12: Neclintit
de Alexandru
P.12: NECLINTIT te cuprind cu un lant negru si greu este lantul carnii mele in care numai tu ai dreptul sa faci focul asa cum se facea focul in Comuna Primitiva asa cum se murea in Comuna din Paris...
Ca o Cleopatră de neclintit
de Daniela Parvu Dorin
Am fost proclamată fiica nimănui ca o Cleopatră de neclintit închisă cu forța în templu, îmbrăcată în propriile spaime eu, într-o durere deplină împlinesc un destin al singurătății și devin...
surferul
de Anisoara Iordache
neclintite glife peste ape din treizeci în treizeci de grade cercuri întind coarde între diguri licăr în înmărmurita perspectivă atingând zenitul împuns de coarnele taurului surferul se prăbușește...
Ghicitoare
de Chitul Grigore
E neclintit și dur – da capo-al fine – , O platitudine răsunătoare; Se simte-n cercul lui cu-atât mai bine, Cu cât îl calci mai tare în picioare !
Personal si atat !
de stefan tomescu
Stau neclintit asezat pe o masa veche din lemn. Linsite-n birou. Pe hol niciun semn. Pe umarul drept ma bat raze fierbinti. In plasa din geam, tantari captivi strang din dinti. Bloc somnoros se...
între scila și caribda
de Ottilia Ardeleanu
de neclintit iubirea te ademenește foarte aproape singurătatea vortex în adâncul inimii hai treci îți spun bărbatule curajos sunt de partea asta a strâmtorii cu toate senzațiile și ființele sangvine...
Poem în alb
de Melusine
m-am rugat tăcând neclintit cu respirația tăiată sângele s-a oprit cu tot neamul ți-am vorbit Doamne fără să cer ca și cum azi a fost un dar pe care nu l-am rupt să nu fac zgomot să tac într-o...
Sfinx
de Florin Gherendi
Acum sunt neclintit. Mi-e libertatea dureroasă ca o tăcere. Mi-e tristețea lichidă și dulce ca beția absintului. Dacă vei veni să dezlegi o șaradă am să te înec într-o nocturnă de Chopin... Sunt un...
sunt fix cate incap in mine
de mihai amaradia
...povestea are un cromatic neclintit, și se învelesc toate câte sunt în ea, nimeni nu surprinde pe nimeni, dacă de la rufele puse la uscat prin casă, cu tot mirosul lor proaspăt, se ține hora de...
solzi de șindrilă
de Florin Andor
stau așa neclintit, de dimineață până seara privind cu coada ochiului lângă mine să pot vedea elementalii de pe ultimul rând înainte ca lumea să apuce să se ridice din catifeaua aceluiași plâns ///...
Adâncit în mine ca un copac în așteptare iarna...
de Alexandru Mărchidan
adâncit în rădăcini neclintit cu toți ochii întorși spre seva pe care nimeni n-ar bănui-o aștept răbdător o revoltă a frumuseții în lume în pământul și în norii mei însingurat de atâtea vlăstare...
licăriri triumfale
de FLOARE PETROV
cu optimismul neclintit ca o stâncă lupt cu stihiile să le înfrâng am curaj credința mi-e adâncă speranțe din lumini stelare strâng. soarele zilnic știe să mă răsfețe albastrul cerului privirea mi-a...
Întrebare
de Atudosie Dan
În depărtarea neclintită a ambițiilor suflau brutal ispitele. Fâșiile înguste ale desfătării mi-au smuls la vreme iubirea ce vinde astăzi sărutul răsucit de atingerea trupurilor. Mă târăsc descompus...
