"năduh..." – 402 rezultate
0.01 secundeMeilisearchRodica Stanila
M-am născut pe 18.04.1946 la Tg.Ocna, județul Bacău, într-o familie de intelectuali. Tatăl, Năduh Machedon, basarabean din Soroca, membru al Junimii Române din Cernăuți; mama, Anica, moldoveancă din Onești, ambii chimiști.... Am făcut liceul la actualul colegiu „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, facultatea de chimie a Universității București, am lucrat primii 4 ani la Liceul 2 din localitate, un an la Carabella iar restul de 30 de ani la Liceul „Vioevodul Mircea” din Târgoviște unde am lăsat urme durabile doar în sufletele celor ce mă cunosc! Am urmat numeroase cursuri de inițiere în cunoașterea, valorificarea și amplificarea uimitoarelor capacități umane și am experimentat mult în domeniu. Sunt astrolog autorizat. Am publicat numeroase lucrări de specialitate – chimie, pedagogie, psihologie aplicată - în Revista de fizică-chimie a Societătii de Științe Fizice și Chimice, în alte reviste ale CCD, am participat cu lucrări personale la câteva sesiuni naționale ale SSFC, etc. In...
48 poezii, 0 proze
năduh...
de Miclăuș Silvestru
atâta căldură copleșește acum pământul încât și furnicile regine ies din crăpături doar ele știindu-și nevoile momentului îmi răcoresc sudoarea cu jetul dușului rece de-mi vine să rostesc de bine...
Naduh si des
de Ruslan Rusu
E greu pe cer, apasă groaznic. Chin si ploaie nici un strop. Crăpături de foc încrustă Aer ars ciobi de potop. Tunete zdrobesc auzul. Zi se face pe secunde. Oameni stranii, gălăgie Urlete de vitejie....
proces de constiinta
de florin
privind prin ceruri cenusii ce umbre reci se scalda in vazduh un suflet cen umbra e pierdut sin viata amutit caci umbra ce\"ne tine in trecut in mine ea te tine nu pot uita nu pot vedea o umbra doar...
Martie 4
de Iancu Tudor
E atâta lume împrejur, cândva mai mult cu o mie, secerată din adânc de-o zvârcolire-n glie. Nu știu ce-a fost, că n-am avut tărie, să stăpânesc minutul și groaznica-i urgie. Se unduia pământul ca apa...
Încălțați în uitare
de Alexandra Alb Tătar
cât am putea să ne privim, până mă uit, până te uiți până ne scurgem în culori, văpăi în iarbă și în flori deshidratați, să ne sorbim candoarea pașilor desculți și-mbrățișându-ne-n văzduh, inimi...
Un soldat al lui Lee
de Jorge Luis Borges
Un glonț pe mal de rău l-a nimerit Învolburat, cu nume neștiut. S-a prăbușit. Așa s-a petrecut Din astă lume, așa i-a fost ursit. Se leagănă de aur în văzduh Un ram de pin. Pe chipul înghețat Furnici...
Timpuri și destine (Vol.2)
de valeriu danalachi
La un început de septembrie, într-o zi nourată, un microbuz negru, de marca Mercedes, a părăsit peronul gării centrale Chișinău, cu direcția sud-vest. Salonul – ca nou curat, cu vreo 20 de scaune...
Cine sunt eu..
de Rodica Stanila
22.11.2006,ora 6:30am Cine sunt eu Cine sunt eu? E greu de spus! Un norișor acolo, sus, sau vânticelul care bate și răscolește frunze moarte! Sunt nasul ce se vâră-n toate.. Sunt sfânta curiozitate...
La moartea mamei
de Rodica Stanila
22.07.2004,Impact Știință Încă n-am învățat să trec nepăsătoare pe lângă sufletul ce moare, pe lângă muta disperare a celor ce încearcă - a fi, deseori fără a reuși din neștiința de-a trăi! Și a trăi...
Infernul
de Dante Alighieri
INFERNUL CANTUL XXXI Puț ui giganților. Aceeași limbă1 ce-mi mușcă făptura pe-obraji punând culoarea stacojie, găsi și leac s-aline mușcătura, ca lancea2 lui Ahil ce-n bătălie, pre câte-aud, stârnea...
Taine
de Costache Ioanid
O, Tată, ce ești Tu? Cum ești? Și unde? Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb, încerc să urc prin ceața ce Te-ascunde. Și am atâtea, Doamne, să Te-ntreb. Ești Tu cuprins în vreme și în spațiu, când...
cu năduf
de mihaela aionesei
dacă aprind o lumânare în mine se topesc deodată toate aripile aripile acelea care au sperat că vor putea merge măcar inutil zborul cerul dorul când n-ai pe cine locui melc apărut după ploaie-...
stârnit de-un năduf
de Ioan Postolache-Doljești
poeziile sunt fărâme de suflet rânduite-n cuvinte trimise lumii în plicul roz al iubirii mesaj de bucurii tristeți și speranțe cepuit în sticla zvârlită-n ocean val după val spre un țărm spre un ochi...
Îndemn la regăsirea de... noi!
de Dumitru Sava
Se vorbește cu năduf în popor că zeul, în mărinimia sa, a dăruit pământul nostru cu toate bogățiile și frumusețile dar că, nu se știe din care pricini, i-a lipsit pe români de dreptul, forța și...
Subidentitate
de Alexandru-Valentin Petrea
Storceam nuanțe și năduf din fructe, eter și cioburi de cratere cu arome uleioase din nectar, produse undeva printr-o fabrică... Într-adevăr, storceam tot ce alegeau niște vaporoașe de neuron care...
Bărăgan 1980
de ovidiu cristian dinica
tractoriștii cu năduf strângeau în palme răsăritul asemeni focului de la mormântul sfânt ce nu arde, scuipau pe nămolul ce le înghițea roțile, își înghițeau țigările arse să nu le curgă pe bărbi...
geografia surâsului
de FLOARE PETROV
delta mustește plină de năduf lebede clocesc ouăle în stuf zorii se joacă în albastru zuluf visul se dezvoltă în auriu puf. marea îmi zâmbește din fotografie nu are ifose nu are trufie iubirea se...
De 3 ori cocosul
de Stoica Silviu Valentin
De 3 ori cocosul Cat naduf si impacare nu mai sunt gaini cu pene in gradina manastirii asculta cocosate toaca si ceasul urmeaza tempoul ciocanelor. Cata muzica in vaicareala de lumina si cocosul...
omul acela
de Ștefan Petrea
curățenia duhului se acrise prea mult năduf unduia pieptul vorbea pe limba pietrelor asezonată cu vreun mnezău lepadat sub goana tălpilor spre pâine era neagră și aceea, în trend moda lui era mereu...
