Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"muște pe untdelemnul trupului"20519 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

UG

uta diana gabriela

AutorAtelier

zambesc,iubesc deci traiesc! nu am un singur gand, am mai multe pe care le transmit prin cuvinte, foi si cerneala celor care le pot intelege. Celorlalti le dau ochii mei si gura mea fara privire si sarutari.

1 poezii, 0 proze

Nina CassianNC

Nina Cassian

AutorClasic

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galați), este o poetă, eseistă și traducătoare româncă. S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Elena, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând "să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc." În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânara poetă. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste La scara 1/1. În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa sa, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de...

73 poezii, 0 proze

VT

Vladimir Tritescu

AutorAtelier

Nu prea scriu in romana asa ca cele mai multe poezii pe care le scriu sunt in engleza si alea care-s in romana sunt copilaresti,prostesti si ma urasc ca le-am scris. Opere apreciate:Patheticlly In Love,Jesus Almost Loves Us,God was born in Seattle si The Roach

1 poezii, 0 proze

Nuta CraciunNC

Nuta Craciun

AutorAtelier

M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...

496 poezii, 0 proze

RG

Rasul Gamzatov

AutorClasic

Rasul Gamzatov s-a născut pe 8 septembrie 1923, în satul Avar de Tsada în nord-estul Caucazului. Tatãl sãu, Gamzat Tsadasa, a fost un bard, moștenitor al tradiției antice a menestrelilor care încã prospera în munți. Așadar tatăl a fost primul său profesor în arta de poeziei. Tinărul Rasul asculta ore întregi, fără întrerupere, povestirile din Avar, legende și fabulele narate de tatăl sãu . Copil fiind, Rasul, pentru o povestire pe măsură, păstea calul vecinului timp de trei zile! Altădată a urcat o jumătate de zi pe munte pentru a asculta, de la ciobani, o singură poezie! În clasa a doua de școalã a mers doisprezece mile pentru a vedea un bãtrân, prieten al tatălui său, care știa multe cântece, poezii și legende. Bãtrânul i-a cântat și i-a recitat patru zile de la dimineațã pânã seara! La unsprezece ani a scris prima lui poezie. În 1945 cu câteva cărți sub braț și cu o sumă mică de bani în buzunar, el a ajuns în Moscova pentru a urma...

1 poezii, 0 proze

ZA

Zambrean Iulian Adrian

AutorAtelier

Sunt din Alba-Iulia scriu, pictez, am 19 ani. Imi place sa merg pe munte, sa citesc si sa iubesc doar ca... pe acest pamant iubirea nu e!

8 poezii, 0 proze

Vasile HutopilaVH

Vasile Hutopila

AutorAtelier

Etnic hutul nascut intre Obcinile Bucovinei, la Izvoarele Sucevei. Mai multe amanunte pe enciclopedia online Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Vasile_Hutopila

11 poezii, 0 proze

BC

Barbu Cornelia

AutorAtelier

Dacă v-ați furișat la mine-n casă și scormonindu-mi prin gunoi, mi-ați îmbălat la vorbe fără noimă și ați făcut atâta tărăboi, mă-ntreb ce-ați fi făcut în locul meu de vi s-ar fi furat din inimă cuvinte și-apoi sucindu-le pe multe foi, un altul vi le-ar vinde?

2 poezii, 0 proze

Sanja Cristea TiberianST

Sanja Cristea Tiberian

AutorAtelier

Candva sudenta la litere in Cluj-Napoca, in Spania timp de aproape cinci ani, acum in Romania.Scriu si cant..Majoritatea poeziilor publicate pe acest site sunt si cantece care pot fi ascultate pe www.resursecrestine.ro sau www.youtube.com.Mi s-a publicat gratie editurii Scriptum un prim volum de poezii "Stropi de lumina" si pe data de 09.09 2010 va avea loc lansarea celui de-al doilea volum de poezii" Lumina de pe munte" sub egida Editurii Dacia, la Biblioteca judeteana "Octavian Goga din Cluj Napoca, orele 17 Sanja Tiberian este numele meu real. adresa mea de mail s-a schimbat sanjacristeatiberian@yahoo.com

92 poezii, 0 proze

muște pe untdelemnul trupului

de Ștefan Petrea

în odaie-i plin de muște și cald muștele se așază pe untura trupului meu transpir ca un cîine ce năpîrlește încep să i se vadă coastele prin piele mie mi se decojește pe alocuri ca o portocală, pînă...

PoezieAtelier

Psalmul leprosului

de Benjamin Fondane

“Și leprosul care va avea această plagă pe dânslu să aibă vestmintele rupte și să strige: necurat, necurat! Necurat să fie el, în tot timpul cât va fi această plagă pe dânsul; necurat este și va...

PoezieClasic

Predică \"Despre preoție și pastorație\"

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii (Despre preoție și pastorație) Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a...

Clasic

Femeia de aer

de Constantin Nisipeanu

1 Am dus mâna ușor pe deasupra capului Și aerul a luat înfățișarea unei femei Cu mâini de aur și părul de smoală. Atunci am mai dus o dată mâna prin aer Și am rupt o bucată de suflet Pe care am...

PoezieClasic

Străluciri diamantine în Israel (7)

de Doru Ciucescu

În sfârșit, după multe pauze de shopping, grupul nostru de turiști a ajuns la cea de a X – a oprire de pe "Via Dolorosa", locul unde Iisus a fost dezbrăcat. Eram la primul etaj al Bisericii Sfântului...

ProzăAtelier

femeia intr-o capodopera

de cornel marginean

Femeia intr-o capodopera --,,,M-am apucat si am cercetat toate lucrurile, cu gand sa inteleg, sa adancesc, si sa caut intelepciune si rostul lucrurilor, si sa pricep nebunia rautatii si ratacirea...

EseuAtelier

paznicii esențelor

de Constantin Enianu

Când am citit manuscrisul cu poezii „Debut ’09”, „Paznicii pereților” de Cornel Paiu, care s-a publicat ulterior prin Editura „Scrisul Românesc” din Craiova în anul 2010, creația era deja distinsă cu...

ArticolAtelier

Povestea a II-a

de DRAGOS NICOLAE

Sunt locuri în orașul nostru, și chiar și-n sat, Dar cel mai mult, în munți găsești aceste lucruri, Ce par că s-au făcut de mult și de-a minunii povestire, Par basme, par povești de mult rostite și-a...

PoezieAtelier

Coșmar însorit

de Ioana Geier

Soarele își arată rotunzimea sa răzvrătită iar tu urmându-l îl simți ca pe un punct de cumpănă în care să-ți astâmperi conturul negru de-a lungul străzilor oamenii încep să care dragostea sau...

PoezieAtelier

Cele 10 Fecioare

de Dumitru Ichim

Toate zece stăteau la poartă pe banca bătrânului tei ; cinci înțelepte și cinci nebune, dar toate aveau în candela lor galben amurg de ulei. A mea era spartă. Am zis uneia : ‘’Spune-mi și mie de unde...

PoezieAtelier