Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"meniul zilei "2734 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
OM

Olga Meniuc

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

George MeniucGM

George Meniuc

AutorClasic

George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău - d. 8 februarie 1987) a fost un poet, scriitor și traducător din Republica Moldova. A debutat în 1934 în revista societății \"M. Eminescu\" din Chișinău, precum și în revista \"Pagini basarabene\". A absolvit liceul \"M.Eminescu\" din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian și pe alții. A debutat în volum în București, în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău, pas pe care avea să-l regrete, peste ani. Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei Nistru organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere. Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din...

11 poezii, 0 proze

TD

Teodorescu Diana-Elena

AutorAtelier

Cooperare Interculturala in Mediul de Afaceri Contemporan (Masterat in decurs de desfasurare); Profesor de Limba Engleza-"Grup Scolar Industrie Usoara", Ploiesti (2008); Profesor de Limba Engleza-"Grup Scolar Sfantul Andrei", Ploiesti (2008). Absolventa a "Facultatii Petrol-Gaze", Ploiesti, Litere si Stiinte, profil Romana-Engleza (2008); Absolventa a "Colegiului National Mihai Viteazul", Ploiesti (2004).

7 poezii, 0 proze

Tuță Aneta AniTA

Tuță Aneta Ani

AutorAtelier

Sunt nascuta pe meleguri oltenesti dar traiesc de multa vreme in Banat intr-un oras care seamana foarte mult cu atmosfera sau mediul descris in poeziile sale de Bacovia. Si totusi...eu m-am adaptat, caci, fire romantica,molipsitoare pentru cei din jur pot vedea frumosul in orice lucru si un prieten in orice apropiat. Sunt absolventa a unei Facultati de Administratie Publica, am un master in Afaceri si sunt doctorand la specializarea Management. De doi ani sunt in sistemul de invatamant, profesor cu norma intreaga la un liceu cu profil economic si in ciuda ponegririi si lipsei de respect pentru acest sistem, ma incapatanez sa cred ca pana la urma va triumfa intelectualul si nu snobismul. Elevii si munca impreuna cu ei, ma motiveaza si ma face sa vad luminite si in cele mai intunecate tuneluri. In ceea ce priveste poezia...este o pasiune de pe vremea cand eu eram elev, dar care a inghetat la un moment dat, din lipsa curajului de a publica. Acum e timpul ca versul meu sa iasa la lumina...

1 poezii, 0 proze

Gabriela MistralGM

Gabriela Mistral

AutorClasic

Chiliana. Laureata a Premiului Nobel pentru literatura, 1945. S-a nascut la 7 aprilie 1889 , in localitatea Elqui, fiind aproape intreaga sa viata invatatoare in mediul rural.

15 poezii, 0 proze

K

kaktus

AutorAtelier

:-( nu e o lipsa de credibilitate sau seriozitate in raport cu ceea ce reprezinta agonia.ro e mai degraba ceva "putred" in legatura ku mediul meu sau ku mine chiar... sa zimbim deci!!!!

5 poezii, 0 proze

MC

Miron Costin

AutorClasic

MIRON COSTIN (1633-1691) Cea mai proieminenta si cea mai expresiva figura a culturii romanesti din Moldova, din sec. al XVII-lea, a fost Miron Costin. Carturar distins, iesit din scoala umanista a Poloniei, diplomat iscusit in mediul viciat de intrigi si de framintari politice ale sec. al XVII-lea, scriitor si patriot-Miron Costin intruchipeaza toate trasaturile vietii politice si culturale ale Moldovei din acea epoca. Alaturi de Nicolae Milescu si mitropolitul Dosoftei, Miron Costin ilustreaza epoca de tranzitie in viata culturala a Moldovei, iar in istoriografia noastra el marcheaza cea mai constienta si cea mai clara afirmare a ideii individualitatii noastre nationale, a unitatii de neam si a latinitatii poporului roman. Prima lucrare istorica a lui Miron Costin este scrisa intre anii 1675-1677. Dupa cum marturiseste cronicarul in Voroava catra cititoriul, el isi scrie letopisetul ca sa nu se uite lucrurile si cursul tarii. O alta opera a lui Miron Costin este intitulata De neamul...

1 poezii, 0 proze

Wolfgang BorchertWB

Wolfgang Borchert

AutorClasic

Wolfgang Borchert s-a născut la 20 mai 1921 la Hamburg. Tatăl său, un om retras și plin de sensibilitate, era învățător la școala elementară din Hamburg-Eppendorf, iar mama scriitorului, Hertha Salchow, provenită din mediul rustic, aducea cu ea, în vâltoarea vieții din marele port german, poezia nostalgică a lumii de care se despărțise. Rezervat și tolerant, Fritz Borchert își educă fiul într-un spirit liberal, neîncercând să-i imprime nici un fel de convingeri religioase. Petrecându-și copilăria în mijlocul fiilor de marinari, căpitani de vase și negustori, Wolfgang Borchert, natură veselă prin excelență, rămâne totuși în timpul anilor de școală un izolat, un tânăr ciudat și excentric care nu arăta un interes deosebit pentru studiu. Nonconformismul adolescentin al lui Borchert începe să devină din ce în ce mai manifest. Ținuta vestimentară frapantă, preferința pentru anumite spectacole de teatru și opere expresioniste, afișarea dorinței de realizare a unei libertăți necondiționate,...

1 poezii, 0 proze

AC

Aime Fernand Cesaire

AutorClasic

S-a născut în 1913 la Laurain, în Martinica. Studii la liceul Louis le Grand și la Ecole Normale Superieure. Activist pentru renasterea culturala a negrilor, care, în spațiul cultural de limbă franceză, s-a numit "Negritude". Membru al partidului comunist francez și apoi întemeitor al partidului progresist din Martinica. Membru in paralmentul francez și primar în orașul Fort-de-France din Martinica. Impreuna cu Damas si Senghor a intemeiat revista L'etudiant noir. In Martinica, impreuna cu Rene Menil, a inițiat revista Tropiques. Opere poetice: Cahier d'un retours au pazs natal, 1939 Les armes miraculeuses, 1946 Soleil cou coupe, 1948 Corps perdu, 1950 Ferrements, 1960 Cadastre, 1961 Moi laminaire, 1982 La poesie, 1994 A scris și drame. Cea mai cunoscută e La tragedie du roi Cristophe, 1964. De asemenea a mai scris și eseuri politice.

52 poezii, 0 proze

Georges BrochetGB

Georges Brochet

AutorClasic

nascut intr-o modesta familie de functionari municipali, Georges Brochet, cunoscut in mediile literare din Rhone-Alpes si sub supranumele de Georges Sweet, sau sub misteriosul pseudonim BCBG CHAUD a urmat cursurile liceului de tehnica si orientare montana din Bron (suburbie rurala a Lyon-ului), dovedind inca de la o virsta frageda inclinatii aparte pentru sport, tehnica si bricolaj, precum si o intensa propensiune inspre naratiunea si chiar improvizatia poetica orala, dispretuind in schimb materiile teoretice, atit umaniste cit si tehnice. Spirit rebel si iconoclast, se face inca inainte de majoratul sau remarcat prin iesirile sale turbulente, dar atit de estetice, prin diferite cafenele literare ale Lyon-ului, fiind imediat adoptat de catre mediul boem lyonez (parintii sai mor amindoi intr-un tragic accident rutier cind Georges avea numai 12 ani). Primele incercari literare sint consemnate la virsta de 11 ani in mensualul administrativ al primariei din Lyon, arondismentul 4 si sint...

1 poezii, 0 proze

Meniul zilei

de rechesan gheorghe

Astăzi maestrul ne va pregăti un hors d\' oeuvre mirobolant bulete din rime cu sos bechamel e-o rețetă destinată doar finilor cunoscători ca main corse firește o consistentă aripă de înger cu salată...

PoezieAtelier

meniul zilei

de Ottilia Ardeleanu

fac mâncarea ta preferată fasole cu ciolan afumat tot timpul cât pregătesc ingredientele zâmbesc fiindcă știu că te va bucura doar ambientul te va face cum intri pe ușă să dai jos de pe tine...

PoezieAtelier

lacrimilor tale aproape verzi

de Daniel Dăian

nu-mi accept destinul fără încercări și însfârșiri numerotate în meniul zilei ca o revenire din apropieri neîngânate de ceilalți care nu au reușit niciodată să devină cercuali suntem cuvinte...

PoezieAtelier

starea natiunii in 2003

de MITRUT S IOAN

lumi nebanuite cu palmieri si plaje insorite isi duc veacul in buzunarul meu dar eu imi bag mana-n el pan-la cot si citind in ochii soarelui meniul zilei o pornesc la drum fluierand

PoezieAtelier

Dan Coman: „Dicționarul Mara”

de Ecaterina Ștefan

Dicționarul Mara este conceput la nivelul frământărilor interioare. Ordinea stărilor? Haotică. De aici și aplecarea asupra afectului în „nopțile mici” care, alături de prolog, meniul zilei, dragostea...

Atelier

nasol

de silviu dachin

mi-am așezat scăunelul de serviciu în gaura cheii e zi cu soț voi privi dinăuntru afară în fața restaurantului același câine pătrat pe care e scris meniul zilei fasole cu ciolan afumat silabisi un...

PoezieAtelier

câteva lucruri de știut

de Ottilia Ardeleanu

stau prost cu memoria în afară de cărți nu mai știu decât numele tău *** am câteva toamne bune în palmă se exfoliază toate atingerile *** mă simt singură de oameni nu și de Tine când ștergi totul cu...

Atelier

Dau cu cuțâtu’n piatră

de Morar Nucu

nu mă mai încap cuvintele mele toată lumea mi-a dat restul la fapte bune mă întorc în mine apă în matca mamei cu o grămadă de lupte pierdute câteva câștigate și multe cicatrici pe spate, așa e meniul...

PoezieAtelier

oh my god they killed kenny III

de emilian valeriu pal

dis-de-dimineață era să o pățesc urît de tot. nimic nu-i mai frumos pe lumea asta decît să-ți începi ziua cu o vizită la centrul de primire urgențe. un bătut doi bătuți trei bătuți podul de piatră...

ProzăAtelier

cer variabil și nici o avertizare de cod galben

de lucaci sorin

toate bune și frumoase așteptăm concediul ca niște șopârle viu colorate din insulele galapagos trebuie să ducem puii la mare la aerosol la ultraviolete pe coastele grecești turcești sau pe coasta...

PoezieAtelier