"masa fugara" – 20446 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Emil Cioran
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța. Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul...
87 poezii, 0 proze
Dan Waniek
Am educat mâna stângă pentru șoriceii ce-mi mișună pe masă... Am zis apoi j'ai vécu, aproape ca abatele acela, bun la inimă ca un medic de plasă... Ce să zic? La capăt de drum nu mai sunt decât începuturi eterne a capella, nu însemnări, n-ai nici casă... Necum biografii, muieri, ori plângeri spre Cruella. Aplauzi doar din dreapta, cine să te mai descoasă ? Autorul locuiește și lucră la Paris ( în Francia, dar visează doar la Navarra... ). Dan Waniek este medic român ( cu numele cel meseriaș ce vine de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - și defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât și cu acuzativul :-).
7 poezii, 0 proze
Cristi Vasilica
Nascut:8.04.1980 - Botosani Studii: Liceul Militar "Stefan cel Mare" Campulung Moldovenesc Academia Fortelor Aeriene "Henri Coanda" Brasov Volum de debut: "Tigara de dupa masa" (poezie),2002, premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, filiala Brasov.
24 poezii, 0 proze
sorina manole maria
Salut! Sunt Sorina. Am descoperit poezia la 7 ani, cand stateam la masa:)) . De atunci am inceput sa scriu, mi-am insirat toate poeziile intr-un caiet pe care ulterior l-am pierdut. Am facut o pauza de vreo 2 ani,iar apoi inspiratia a inceput sa-mi revina. Acum scriu poezii triste... Nu-mi place sa mi le citeasca cineva care ma cunoaste. Motivul nu-l cunosc. Doar ma deranjeaza si atat. Imi public poeziile aici din doua motive: 1. Nu vreau sa mi le pierd, si deci asa le voi putea pastra. 2. Vreau pareri despre felul in care scriu. Deci coment-urile sunt bine venite Cam atat. Aaaa si daca vrei sa ma contactati, sorimar92@yahoo.com adresa mea de e-mail
2 poezii, 0 proze
Adrian Onicescu
In curs de implementare. Am pornit la drum de la un inceput a carui localizare in spatiu-timp au ales-o altii pentru mine. Conjuncturile au continuat sa dea cu zarul pe masa destinului meu iar eu, intr-o cursa furibunda cu propriul meu liber arbitru, citeam scrupulos de fiecare data, tare , rasunator verdictul zarurilor.E viata mea, in masura in care mie mi se intampla tot ceea ce traiesc, in masura in care imi asum onest verdictul, si in care nu incerc sa evadez din imprejmuiri. E viata mea in masura in care privesc atent de la fereastra trenului meu in mers si in care incerc sa traduc cat mai exact, tot ce vad, in cuvinte , in fapte si in iubire
7 poezii, 0 proze
Adrian Păunescu
Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, plasa Bălți, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un poet, publicist, textier și om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock. Păunescu și-a început activitatea...
240 poezii, 0 proze
Vasile Petre Fati
născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...
15 poezii, 0 proze
Anni- Lorei Mainka
1981 - Dipl.phil. - Universitatea București. tema - "Zwischen Dinggedicht und Christusvisionen-R.M.Rilke. Ein Versuch." 1992 - Debut-Chisinau/poeme/revista "Literatura și ARtă". Poezii si recenzii/traduceri /M.Vulcanescu - Kurier/Bochum, Literatură și Arta/Contrafort Chișinău... 2000 - der flug des greifs - zborul grifonului - poezii Ed. R.G.Fischer/Frankfurt//Charm & Scott/București. 2001 - "E ora când lupii se așează la masă" - poezii Ed. Albatros -Semne - București/Lansare: Nora Juga, Octavian Soviagny, George Arun, N.C.Munteanu. Poezie germana: "unter dem neumond des februars"/"februarie, crai nou". "des glöckners fluch" / "blestemul clopotarului". Roman - "Am Coventry Kanal" - Roman /De-a lungul Canalului Coventry - Despre dragoste și moarte pe insula celor singuri. 2005 - Bibliothek der Dt.Sprache u.Literatur - Premiu -poezie: "Poem cu moarte ptr. Aglaia Veteraniy" 1990-2010 ZGR București-Revista germaniștilor - București/Debut cu poeme în limba germană. annilorei@yahoo.de/ 2010...
616 poezii, 0 proze
dobreanu grigore marian
pensionar militar membru al uniunii epigramistilor din romania membru al societatii umoristilor gorjeni presedinte al cenaclului "hohote" din targu-jiu pasionat epigrame, scrabble, poezie, sf volume aparute : - Panndurii carcotasi, M.Dobreanu-Valentin Groza /epigrame si nu numai- editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2002; - Catrene de doi lei , M.Dobreanu-Nelu Vasile, epigrame, editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2004; - Rond(el)ul de noapte , ed. Ager, 2008, - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu, Lory Buliga, M.Panoiu-Petrini(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia I 2004)bilingv - romano/englez, editura Rhabon, colectia hohote, Targu Jiu, 2005; - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu si Eugen Deutsch(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia II 2005)bilingv romano/francez - Glume la Masa Tacerii ,...
23 poezii, 0 proze
masa fugara
de Țenche Mircea
Pe scaun stau săbii Și norii împușcă vrăbii De azi, Va fi ieri Te rog să îmi ceri Ce îmi dai Și puful meselor de mai Te aștept și ești în mine Farfuria mea e o viață Cu lingura aduc dimineața Pe...
În pauza de masă cu un critic icteric care află de unde a început
de Oancea Sorin
E o prigoană de idei printre file îmbătătoare ca timpul eschivelor cât să fugi cu turma de vise goale. Se face o gaură prin fapte uitate de mai ai un pic și te plimbi însetat prin deșertul de...
icoană hoinară
de paul blaj
icoană hoinară voi căuta pe masă un suspin îmi va pleca din brațe primăvara te vei retrage-n zâmbetul divin din cântec îți vei smulge doar chitara îți voi lăsa pe tâmple un viespar de îndoieli...
acuarelă
de Mariana Pancu
abia mijești ochii și singurătatea începe să-ți picteze pereții: o masă, un scaun, o ceașcă de cafea, o țigară fumegând, un tonomat, o melodie-n surdină, năluci violet rânjesc de pe pereți la masa...
eu nu sunt lăcașul unui geniu
de Dorina Șișu
eu nu sunt lăcașul unui geniu. la masa ta sorb lumina anilor din ochii tăi, chiar dacă îți fac un semn discret cu piciorul, îți așez pe tâmple un an rămas înainte la coada ochiului drept. l-ai așezat...
Cină la spital
de Ștefan Petrea
Poftiți la macaroane-n apă chioară Cu bucățele mici de "Poftă bună!" Papilele-mi se smiorcăie-n tribună, La masa unde vorbele-s pe seară. Așa delicatesă se răzbună (zicea cu furculița o fugară) Că am...
Bal mascat
de Gabriela Petrache
bal mascat al mirărilor succesive muiate în tuș clipe arcuite pe-o coapsă de lună mai albă credeam că e simplu să poți scrie despre nimic cu dexteritatea prinzătorului de comete aș fi putut decupa un...
Substantiv
de craciun stelian-vasile
Partea 1- Rostuiri substantiv : masca; verb : a (ritmic)... adjective : n-are ! Noptiera rămânea sprijin serilor în care singurătatea îl îmboldea să mai arunce o privire fugară, fără conținut,...
Eșarfa rosie
de Grig Salvan
- Dacă tot n-ai altă treabă mai bună de făcut astăzi, fă puțină ordine și curățenie în pod – îmi spune soția în trecere, cu tonul obosit și iritat al femeii veșnic ocupate. Stau în șezlong la masa de...
night at the museum – partea care nu s-a mai turnat din pricina umorilor mele
de Bogdan Geana
mereu adie câte-un vânticel de seară, dacă clipești zefirul ne-nfioară clipa, de se prelinge dinspre cer în doară destulă ceară cât să îmi mulez aripa, iar cu propolis să-mi pansez coasta fugară,...
