"marturisire cu privire la Gaspar Gaitan" – 3882 rezultate
0.03 secundeMeilisearchanateme
marturisiri si anateme - punctul meu de vedere
de sunet1
gulagul
Mărturiile tatălui meu
Dragoș Vișan
Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...
992 poezii, 0 proze
Dumitru Mălin
Născut: 22 martie 1950, Baia de Arieș, Alba. Profesor de limba franceză, director Palatul Copiilor Alba Iulia, doctor în filologie cu teza: O ipostază a expresionismului poetic transilvănean - V. Copilu Cheatră. Membru al USR - Filiala Sibiu Volume publicte: - ZODIA MÃRTURISIRII,versuri, Editura Facla, Timișoara, 1982 - ZIUA DE TRECERE, versuri, Editura Facla, Timișoara, 1986 - SCRISORI DE DRAGOSTE DIN TOAMNÃ, Editura Altip, Alba Iulia, 1999 - OCHII DIN COPILÃRIE, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2001 - MUNTELE DINTRE IUBIRI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2002 - EXILUL ÎN PÃIANJEN, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2003 - O IPOSTAZÃ A EXPRESIONISMULUI POETIC TRANSILVÃNEAN - V. COPILU CHEATRÃ, istoriografie literară, teză de doctorat, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007 - TESTAMENTELE ÎNSERÃRII, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2008 - AMURGUL PUR ȘI SIMPLU, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2009 - MÂNIA AMURGULUI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2010 - IUBIRI DIN...
335 poezii, 0 proze
Eugen Simion
Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este un critic literar, editor, eseist, filolog, profesor universitar român, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006. Volume Proza lui Eminescu, 1964 Orientări în literatura contemporană, 1965 Eugen Lovinescu, scepticul mântuit - (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994) Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978) Scriitori români de azi, II, 1977 Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), 1983 - ediția în limba maghiară Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1995, a treia ediție, 1998). Întoarcerea autorului, 1981, (a doua ediție, 1993) Scriitori români de azi, III, 1983 Sfidarea retoricii, 1986 Scriitori români de azi, IV, 1989 Moartea lui Mercutio, 1993 Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994 Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995 Fragmente critice, I, Scriitura publică,...
1 poezii, 0 proze
Victor Valeriu Martinescu
Victor Valeriu Martinescu (n. 16 septembrie 1910, Craiova - d. 1994), cunoscut și sub pseudonimele Marele Contemporan și Delombra, a fost un scriitor român avangardist și un avocat, cunoscut pentru detașarea sa față de orice grup sau dogmă avangardistă. A colaborat la o singură revistă - Meridian. Bibliografia integrală a operei sale este, pentru moment și poate pentru eternitate, pierdută, majoritatea edițiilor fiind mari rarități. A scris poeme și proză experimentală (de pildă, anti-romanul "Cocktail"). În 1950, sub pseudonimul Haiduc, a trimis la Paris un manuscris cu poeme intitulat "România, țara mea". Volumul publicat la Paris sub îngrijirea lui Virgil Ierunca, în colecția "Caiete de dor" nr. 10, a stârnit mare vâlvă. Securitatea nu a reușit să-l identifice pe autor până în 1957, când soția acestuia a destăinuit unei foarte bune prietene cine se ascundea sub pseudonim. Arestat și supus presiunii, a mărturisit adevărul la Securitate. A fost ridicat de pe stradă și dus la...
2 poezii, 0 proze
Loredana A. Știrbu
Activitate literara ,prozator, poet. . Editor ,, Confluențe lirice ,, -site literar si de cultură. Membru fondator al Asociatiei Scriitorilor de Nord Vest Președinte Cenaclul Cronograf , Secretar redacție Revista Cronograf Autor de carte-,, Calatorie in regatul cuvintelor cameleon,,-2008-Bucuresti, Colectia primul cuvint, Secretul Domnișoarei editura Citadela Aparitii colective; Cuvinte din Nord I si II, Al cincilea Patriarh, Mărturisire de credință literară, Confesiuni în virtual 2013, Paradigme literare 2014. Apariții TV la emisiuni de la Nord Vest TV, TV 1 Samtel, ITV etc. În presa locală: Informația Zilei Satu Mare, Bulevardul știrilor, Viața. Rubrica săptămânală la Jurnalul de Satu Mare În revistele literare: Oglinda literară, Focșani; Dacia literară, Iași; Citadela, Satu Mare; revista Iosif Vulcan (Australia), Nord literar, Baia Mare; Monitor cultural Noua Zeelandă etc. În publicații on-line : Agero Stuttgart, Însemne culturale, Agonia, Tânărul scriitor, Confluențe lirice,...
12 poezii, 0 proze
Ioan Mitulescu
Ioan Mitulescu a fost un poet român din perioada interbelică. A făcut parte din cercul revistei "Vraja" și a colaborat la "Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români", "Cuvântul liber" ș.a. Singurul său volum de versuri, "Mărturisiri pentru judecata din urmă", a rămas, se pare, în manuscris. A apărut și în "Antologia de imagini din poezia nouă" (1934) realizată de Teodor Scarlat.
1 poezii, 0 proze
marturisire cu privire la Gaspar Gaitan
de mihai amaradia
... da domnu, a venit în oraș după mult timp, deși nu râdea ca de la răsărit la apus, ochii lui purtau o lumină firească, sosise în vremea când soarele e scump cu geanta pe umăr și mâinile în...
Dumnezeu - un concept suspendat
de B. Andreea
Ideea filosofică de Dumnezeu reușește într-o măsură mai mult sau mai puțin precară a ascunde o explicație a necunoscutului în spatele unui nume. Absolutul se va numi Dumnezeu ca expresie pură a...
Feminitatea – esență sau banal construct cultural
de Corneliu Traian Atanasiu
foto: EMİN OZKAN (Acest text, a fost trimis ca o scrisoare redactorului responsabil de număr și publicat în Dilema, 230, anul V, 20-26 iunie 1997, sub titlul De ce ocoliți feminitatea? . El s-a...
gol...cu prejudecăți...
de ioana matei
vă fac o mărturisire!...mie mi-e teamă de nebuni...adică, de cei bolnavi psihic...de ce?... pentru că limitele nebuniei sunt foarte greu de stabilit...pentru mine nebunie înseamnă tot ce mă șochează...
Foișorul cu vise - V I -
de Emil Iliescu
Nici nu știu când au trecut orele dimineții, aici, în foișor. Ca orice început de zi, cu speranțe și gânduri luminoase, așa a început și povestirea mea. Partea ei cea mai senină însă a trecut. Pășesc...
Femeia dinăuntrul fetiței
de Florin Hălălău
Biografismul ca modalitate de exprimare poetică este destul de răspîndit printre tinerii scriitori. Ei simt nevoia să-și scrie memoriile ca și cum acestea ar deschide opera literară, nu ar încheia-o...
o marturisire...
de Laurentiu Bancu
e tarziu cand am inceput sa scriu aceste randuri. nu si pentru petrecaretii care probabil la ora aceasta simt doar gustul gradelor alcoolului arzandu-le gatlejul si zvarcolindu-se pe ritmuri de piese...
Marturisire
de castellano bruno
Marturisesc o scapare din viata mea: Intr-o vreme demult sculptam secundele in prag, Asfintirea o pregateam in gind, Iar sarutarea o asteptam rizind. Cineva imi spusese ca: Destinul e plin de...
Vlad Scutelnicu: Libertatea vânătorului de iluzii
de Valeria Manta Taicutu
Rătăcit prin „târgul cu arlechini” (metaforă a lumii în travesti, mercantile și nesincere pe care o percepe cu neliniște), Vlad Scutelnicu are inocența de a-L aștepta pe Dumnezeu să-i bată la ușă, nu...
nuntă în cer
de Mircea Eliade
„Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens... Mă întreb,...
Afacerea Gunoiul
de Tiberiu Lovin
Afacerea Gunoiul - Caracatita firmelor de salubritate de Tiberiu Lovin ANCHETA Scrobiti, in costume de firma, cu masini de lux si ceasuri de mii de euro. Nu sunt cine stie ce politicieni. Nu au fost...
Te iubesc, Remo!
de Anca Mortensen
Soarele meu, Eu sunt un semn de întrebare în această lume saturată de culori, sunete și priviri, așteptând să te găsesc pe tine. Am ajuns în această stare, mirându-mă de tot ceea ce mă înconjoară......
