Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"lumânărar"7315 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
38 rezultate
NR

Noica Rafail

AutorClasic

Parintele Rafail Noica Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară (practicarea credinței se reduce doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare). La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) și cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În...

2 poezii, 0 proze

ID

Ioana Duta

AutorAtelier

Dar in noaptea cand voi atinge absolutul, Si voi fi chemarea, Ma voi stinge si eu O data cu lumanarea...

5 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

Laura BranLB

Laura Bran

AutorAtelier

Din ce in ce mai des ma ratacesc in cautarea ta in cautarea Dumnezeului meu cu o nemernica truda, ma straduiesc sa tes propria mea ruga propriul meu crez. E noapte adanca-n suflet si-n minte noapte de Dumnezeu noaptea propriului "Eu" Ma straduiesc din greu sa gasesc un loc sfant in acest pamant de trup care sunt. As vrea s-aprind o lumanare pentru speranta ce-a murit sa bat clopote pentru fiecare pacat faptuit si sa ma cobor ca-ntr-o incercuire de ape in propriul meu aproape.

6 poezii, 0 proze

Rafail NoicaRN

Rafail Noica

AutorClasic

Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...

5 poezii, 0 proze

Imants ZiedonisIZ

Imants Ziedonis

AutorClasic

Imants Ziedonis (May 3, 1933) is a Latvian poet who first rose to fame during the Soviet period of Latvia A fost unul dintre cei mai de seamă poeți letoni, a cărui operă a căutat să descifreze condiția biologică a omului, în căutarea permanentă a raportului dintre individ și univers, dintre persoana sa și tot ceea ce îl înconjoară. A scris poeme în proză, încărcate de zăpezi, de roadele pământului, de ploi, de lumină și de zgomote, alcătuiri materiale pline de misterul existenței și ale spiritului, lăsând însă cititorului dreptul de a interpreta după cuviință mesajul său. Dintre cărțile sale enumerăm: "Nisipul pământului și al visului" "Dinamita iubirii" "Întru în mine însumi" "Epifanii" "Cum arde lumânarea?" "Teză și antiteză" "Tridentul"

3 poezii, 0 proze

BS

Bangau Cristina Simona

AutorAtelier

hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...

1 poezii, 0 proze

GV

George Vasilievici

AutorClasic

„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......

0 poezii, 0 proze

lumânărar

de Vasile Pin

ceara se prelinge pe degete șira spinării este moale ca o curbă la dreapta și buzele precum copiii se duc la școala cu ferestre de nisip prin care se citește marea flacăra se prelinge peste ochii...

PoezieAtelier

Vesperală

de adrian rentea

I. Ceas vesperal pe prispă în depărtare orizontul sabie încinsă-n forjă în vale satul lumânărar cu candele la ferestre II. Noapte văduvă de rază în bezna sepulcrală licurici pe marginea șoselei...

PoezieAtelier

Cântacel pe caprarii

de Ștefan Baciu

Covrigari si iaurgii bragagii si suialgii placântari si surugii vin la orele tarzii islicari, lumanarari cofetari si ciubucari rahagii si halvitari panglicari si cutitari palicari si surtucari...

PoezieClasic

De veghe în muntele pleșuv

de Miruna Gavriliu

Din liniile de pe caietul meu de școlarița Răsar mereu petale mici si mari de muceniță Pe care Pinocchio ți le-aduce-n dar Povești pentru copii mai mari. Poveste pentru ziua de întâi S-au întâlnit pe...

PoezieAtelier

ia(r)tă-mă

de marian vasile

De câte ori pământul îngrășăt ca un înecat sau numai îngrețoșat de moarte nu mai știu ne-am confesat într-o seară dar era atât de târziu că numai lumânărarul mai ținea cont de câte mucuri avea de...

PoezieAtelier

Necântec de leagăn

de Dana Logigan

S-au mistuit atâtea gânduri despre tine Și-atâtea alte gânduri despre noi Încât în pieptu-mi s-au născut ruine Și vetre de cenușă și puroi. M-au unduit la infinit botezuri De ceară ostoită fumegând,...

PoezieAtelier

Rod (nu-și uită carnea)

de Cezar Ivănescu

! nu-și uită carnea tiparul ei ciudat: veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine, ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd foind și mă sperii. nu-și uită carnea tiparul ei ciudat! ! nici-un rege-al...

PoezieClasic

iov depărtarea și apropierea ninja

de Cătălin Al DOAMNEI

de dragul omului mort necuprins de remușcări n-am putut certa cu asprime în locul unde nu se învață adevărul se moare privește oglinda și uită blestemul chipurilor de soldați cum se strâmbă homeric...

PoezieAtelier

Despre relația mea cu istoria (II)

de radu-ilarion munteanu

DESPRE RELAÞIA MEA CU ISTORIA (II) De fapt în această filă ponderea istoriei e așa și așa. Ea ar fi, să zicem, reprezentată întrucâtva de profesorul Firczák Jenö, provenind probabil din ruteni sau...

ProzăAtelier

Cronica tragediilor mărunte - 28

de marin badea

Femeia niciodată nu-i urâtă, căci vinul tânăr și săltăreț e îndestulător, rece și tulburat, când nici mușteriul nu face fasoane și fierbințeala plăcerilor e amețitor de apetisantă, precum sosurile...

ProzăAtelier

Cristian Petru Bălan și romanul său „Oaspeții din Elizeu”

de Cristian Petru Balan

Cristian Petru Bălan și romanul său „Oaspeții din Elizeu” PAȘI SPRE NECUNOSCUT. ÎNTÂLNIRI FANTASTICE CRISTIAN PETRU BÃLAN, Oaspeții din Elizeu, roman, 2004 Ca tot ce scrie Cristian Petru Bălan, și...

EseuAtelier

O casă din Ploiești în care a locuit Caragiale, demolată în pofida cererii mele de a fi păstrată și adăugată în patrimoniul local

de Cristian Petru Balan

În urmă cu vreo cinci decenii, am avut prilejul să intru în curtea unei case din Ploiești aflată pe str. George Coșbuc (fosta Negustorilor), la nr. 15, după ce auzisem zvonurile vecinilor că această...

ArticolAtelier