"liniștire" – 20050 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGhitza Fugaritza
Nascut in timpuri mai linistite, a inceput sa dicteze primele poezii la varsta la care nu putea scrie, iar cand a putut scrie a inceput sa le asculte. In prezent se ocupa de cu totul altceva, incearca sa vada dincolo de sursa de poezie.
7 poezii, 0 proze
cristian wolf
Născut în vremuri tulburi (dar oare când au fost ele liniștite?), în România, provincia Ardeal. Veșnic student, veșnic pe drumuri, aproape veșnic tânăr. Restul, nu are nici cea mai mică importanță.
2 poezii, 0 proze
Cristina
Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008
11 poezii, 0 proze
Daniela Lucescu
Multa liniste in viata mea...
1 poezii, 0 proze
mariciuc ruben-laurentiu
Suprafața liniștită a mării ascunde zbuciumul de dedesupt.
3 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
asandei emanuela
Un suflet ce nu are liniste , nu este unul chinuit ci doar unul care nu si-a gasit locul si timpul careia sa simta ca ii apartine .
3 poezii, 0 proze
Saldinger Oly
Nascut in Suceava, orasel linistit de provincie, am absolvit cursurile Colegiului National Stefan cel Mare, si recent m-am mutat in haosul bucurestean. De obicei scriu poezie, am si incercari de proza scurta, si teatru. Singura parere de rau? faptul ca au ramas si probabil vor ramane nepublicate.
4 poezii, 0 proze
Vieru Ion
Cind primavara prinse razele in maina ei Si cind amurgul linistit cazu, Venisem eu-un mugur de speranta In amintirea viselor de inceput... Nascut in mijlocul primaverii la sudul Moldovei,am prietenit cu poezia inca din copilarie.Dupa ce am terminat liceul am intrat la universitate,facultatea de relatii internationale.In prezent calatoresc prin lume si caut noi surse de inspiratie...
6 poezii, 0 proze
Andrei
Student, clasa a 10-a, viata linistita si putin controversata ... as vrea eu !
19 poezii, 0 proze
liniștire
de Vasile Munteanu
când visează mă atinge cu respirația tresare ca un mort ce nu și-a luat rămas bun mâinile ei mă caută rătăcesc aerul le prind cu blândețe sunt aici nu voimai pleca niciodată îi spun și adormim cu...
Liniștirea mea
de Bozga Daniel
Prin mine trec chinurile şi regretul trecutului. Prin mine florile, chemarea ta şi drumul spre zări ale uitării. Acum, mi s-au liniştit mâinile, multe zâmbete. Dacă vântul nu m-ar împinge să fac acel...
Cântec pentru liniștire
de Leonard Cohen
Coboară-ți pleoapele peste apă alătură-te nopții ca arborii sub care ești întins Cât de mulți greieri ce multe valuri ușor după ușor pe țărmul fără de-ntoarcere Sunt stele dintr-o altă privire și-o...
Încheiere
de Ion Barbu
Stinsă liniștirea noastră (și aleasă), Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i culci: Inima - raiaua, osul feții spân, Þeasta, nervii torși în...
Speranta
de Maniceanu Valentin
Speranță,cuvânt de liniștire, Cuvânt ce te îndeamnă să gândești La clipa de adâncă nemurire Pe care însăți tu o năzuiești. Speranță,cuvânt ce te îmbie Să te gândești la tot ce e frumos, Să te...
Regăsirea virginității ducesei de cafenea
de Vlad Stangu
Cu câtă liniștire băuse Doamna vodca De parcă într-Însa se topea-n neștire Un dor mai mare decât vorba. Cu-atâta calm privea pierdută-n stele, Și îi primea pe toți care veneau Și-i se-nchinau ca unei...
Atenția zilei
de Lechintan .D.Ioan
Și chiar e liniștirea-aceea mare foarte mare... Spunea un gând cu pulbere de simț. Și e și o atingere și prin culoare de parfum de dulce zare.... Acum printr-o secundă secundată de atenție din centru...
Antract
de Simion Cozmescu
în mine e acum oarecum liniștire câteva stări rătăcesc lehuze somnambule pe holurile unei maternități în timp de război în timp ce un medic stă cu urechea pe pieptul unui muribund ca un...
tulburări ciclice
de mihai-oliviu cristea
Prin hățișuri de cuvinte căutându-mi liniștirea, Văd doar litere uscate și mă pierd puțin cu firea, Nu-s fricos dar mă-nspăimântă amalgamul de-adjective, Văd frumosu-n agonie sugrumat de invective....
miniepistole (40)
de nicolae silade
ferice de cel ce află împăcare în inima sa și liniștire pentru sufletul său ferice de cel care neîncetat se caută și ferice de cel ce găsește căci el se va bucura și se va minuna și stăpân va fi el...
