Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"legenda sufletului"2607 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alina MihuțAM

Alina Mihuț

AutorAtelier

Legenda spune că... Prima zi: 10.11.1986 alina.mihut@yahoo.com

12 poezii, 0 proze

Yunus EmreYE

Yunus Emre

AutorClasic

Yunus Emre (1240? - 1321?) Viața poetului se pierde în legendă, poeziile fiind singurul izvor biografic. Din acestea se desprinde faptul că și-a însușit o temeinică instrucție filozofică și religioasă, fiind discipolul unui mare învățat al vremii, Taptuk Emre, căruia i-a slujit mult timp și de la care, din respect, a împrumutat numele. În căutarea adevărului și frumosului, a pelegrinat prin toată lumea islamică, întâlnindu-se cu mari poeți și învățați ai vremii, printre care și genialul poet persan Gelaleddin Rumi Mevlana (m. 1273). Informații despre ultima perioadă a vieții sale lipsesc cu desăvârșire, poetul încetând să mai transmită ceva din enigmatica sa existență, sporind și mai mult misterul în jurul său. În 1970, în localitatea Sarıköy, locul presupus al morții poetului, a fost ridicată în semn de adâncă pioșenie o nouă piatră funerară. Numărul total al poeziilor sale se consideră a fi de 360 și au cunoscut mai multe ediții, cea mai completă fiind tipărită cu noul alfabet,...

1 poezii, 0 proze

Silviu D. T.ST

Silviu D. T.

AutorAtelier

M-am nascut intr-o zi friguroasa de primavara, am trait cativa ani (pentru unii o eternitate pentru altii o clipita) si intr-o buna zi voi muri. Restul e legenda. Bucura-te ca existi!

12 poezii, 0 proze

LT

Lao Tse

AutorClasic

A trait in jurul anului 600 inainte de Christos. Numele lui inseamna in chineza veche “baietelul cel batran”. Biografia lui este mai mult o legenda. Unii spun ca, inainte de a parasi dezgustat China si a disparea pentru totdeauna spre Vest a scris acest text, altii spun ca, dupa zeci de ani de singuratate petrecuti prin munti, imparatul l-a chemat la el pentru a se sfatui in legatura cu un razboi, iar in momentul intrarii in cetate, paznicul l-ar fi rugat sa-i impartaseasca din intelepciunea sa si atunci s-a asezat pe jos in praf si a scris timp de trei zile si trei nopti acest text. Exista de asemenea legenda care nu exclude originea sa divina si care spune ca Lao Tse s-ar fi nascut dintr-o stea cazatoare.

2 poezii, 0 proze

LI

Luca Ionela

AutorAtelier

M-AM NASCUT TARZIU...DESI NIMENI NU M-A INTREBAT DACA VREAU SA VAD O LUME FARA LIBERTATE...TARZIU PENTRU CA LOCUL MEU...NU-I AICI..L-AM PIERDUT... ...AM PIERDUT...SI GANDURILE BUNE..IN DRUMUL SPRE O LUME CARE MA LOVESTE...SI-MI DA APA SI OTET SA BEAU. ..SI STIU CA NU-I INCA VREMEA SA-MI DUC LA BUN SFARSIT LEGENDA PERSONALA...

6 poezii, 0 proze

Dimitrie AnghelDA

Dimitrie Anghel

AutorClasic

Nascut in localitatea Cornesti, jud. Iasi. Poet simbolist minor un indrgostit de flori si peisajele marine. A debutat in 1903 cu o traducere a poeziilor lui Paul Verlaine. A publicat două volume de versuri : În grădină ( 1903 ) și Fantezii (1909). Împreună cu St. O. Iosif a scris, sub pseudonimul A. Mirea , Caleidoscopul lui A. Mirea în două volume, între 1908 - 1909. Sub același pseudonim au apărut poeme dramatice ( Legenda funigeilor , Cometa ), proză ( Cireșul lui Lucullus). A tradus din Goethe, Lenau, Heine, Ibsen. Are o tentativa de sinucidere din cauza geloziei pentru sotia sa Natalia Negru (vezi si St.O. Iosif) 1872 Pe data de 16 iulie se naste Dimitrie Anghel, in satul Cornesti, la 8 km de Iasi 1879 - 1883 Urmeaza Scoala primara la Institutul particular al lui Caracas, apoi la Institutul Pedagogic condus de Alexandru Lambrior 1891 In luna octombrie debuteaza in Contemporanul, VII, nr 10, cu poeziile Planset de greieri si Zana codrilor de brad, pe care insa nu le-a inclus in...

35 poezii, 0 proze

AM

A. Mirea

AutorClasic

Pseudonimul A. Mirea!” sub care se ascund poeții St. O. Iosif (11 septembrie 1875-22 iunie 1913) și Dimitrie Anghel ( 16 iulie 1872- 13 noiembrie 1914) apare prima dată în iulie 1907 în revista „Semănătorul” și apoi în revista „Viața Românească”, în ziarul „Minerva” și alte publicații. Versurile se publicau sub titlul general „Caleidoscopul lui A. Mirea” Cei doi poeți mai colaboraseră și până atunci publicând traduceri din Paul Verlaine, H. Ibsen, Fr. Halm, Lafontaine ș.a. De asemenea mai semnaseră împreună o serie de lucrări originale: poemul dramatic „Legenda funigeilor”, comedia „Cometa”, poemul istoric „Carmen saeculare” precum și două volume de proză: „Cireșul lui Lucullus” și „Portrete” Interesul lui St. O. Iosif pentru temele sociale și verva uimitoare a lui Anghel se împletesc. Este greu de apreciat ce aparține unui poet și ce se datorește celuilalt. Cu toate că au colaborat foarte bine cei doi au iubit aceiași femeie Natalia Negru. Aceasta se căsătorește cu Șt. O.Iosif....

17 poezii, 0 proze

Victor DomanVD

Victor Doman

AutorAtelier

Sunt student la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Universitatii de Constructii Bucuresti, iar liceul l-am facut la Colegiul National Vlaicu-Voda. Am trait copilaria intr-un oras minunat, cu verdeata si cu liniste, cu o manastire faimoasa si cu o legenda pe masura : Curtea de Arges. Orasul acesta este o adevarata Gradina Eden, dar asa cum se intampla intotdeauna in viata, nu mi-am dat seama de cat de minunat este decat dupa ce am ajuns la Bucuresti. Perioada liceului a fost una foarte tulbure, una a cautarii de sine - care nici acum nu a incetat, in care am trecut de la a fi cel mai aprig ateu, cu o teorie bine pusa la punct, la a fi un om cat mai spiritual. Acum perioada studentiei...

1 poezii, 0 proze

Radu CampianRC

Radu Campian

AutorAtelier

Născut in Baia Mare la data de 5 iunie 1992 sub semnul zodiei gemeni sub numele de Campian Marius Radu. Primele poezii le publica in revista scolii generale la care invata.Fiind apreciat de catre profesori si colegi. In 29 septembrie 2009 publica pe poezie.ro poezia "E Toamnă" prima oară pentru un public mai mare dupa care vor urma mai multe poezii printre care si "Legenda Bătrânului Câine" care este cea mai cunoscuta poezie a autorului.

38 poezii, 0 proze

Tudor GeorgeTG

Tudor George

AutorClasic

Tudor George(-Ahoe) (n. 12 februarie 1926, d. 10 ianuarie 1992) a fost un poet și traducător român. Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generației sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag. Totodată a fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor (la Locomotiva Grivița Roșie). Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe Str. Polonă nr. 115, la scara A, unde se află o placă memorială a scriitorului. Premiul de literatură sportivă Tudor George este numit în cinstea lui. Cărți Legenda cerbului (1957) Balade (1967) Copacul descătușat (1968) Balade (1969) Țara migrenelor (1970) Balade singaporene, Ed. Tritonic Jurnal singaporean, Ed. Tritonic Sonetele aeriene (1972) Armura de sudoare (1972) Bazarul cu măști, Ed. Eminescu, 1973 Imnuri olimpice (1972) Parfumul timpului (1972) Sport și liră (1976) Sub semnul lui Hercule (1976) Catehismul iubirii (1977) Imaculatul panegiric (1978) Cupola Bărăganului (1979)...

9 poezii, 0 proze

legenda sufletului

de nichita dragos

Odată , în negura timpului trăia în grădina Domnului o vietate ce hălăduia singură . Nu era nici Adam , nici Eva , nici Mărul , nici Șarpele . Într-o zi , acea făptură rătăci drumul spre casă ,...

PoezieAtelier

Paradoxul

de dana dascalu

M-am descoperit în sinea lucrurilor În tăcerea cumpărată de iubire În liniștea ce aduce după ea valuri Sau poate în moștenirea cuvântului albastru M-am descoperit în secolul trecut În legenda...

PoezieAtelier

Către tine, după...

de un_gand

Cel mai tare m-a mirat reacția ta, atât de liniștită și naturală, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar eu nu aș fi spus decât banalități. Aproape m-am simțit ca un prost în fața ta, atâtea...

Atelier

legenda

de d. c.

pelerini ai inimii mele sunt liniște îmbibați cu fulgi arămii și uneori raze albastre oh dar de ce nu mă vor mângâia șuvițele sufletului meu oh dumnezeu-inexistent născut de o prostituată sunt...

PoezieAtelier

legenda umbrei de fildes

de malin tacu

Legenda umbrei de fildeș stă uitată în ecoul înfricoșat Al privirii, la tribordul marin al cuvântului. Izvoarele poartă laurii îmbolnăviți la asfințit Și murmurul timid legănat peste raze. Făptura...

PoezieAtelier

Legenda umbrei de fildeș

de Alexandru Mălin Tacu

Legenda umbrei de fildeș stă uitată în ecoul înfricoșat Al privirii, la tribordul marin al cuvântului. Izvoarele poartă laurii îmbolnăviți la asfințit Și murmurul timid legănat peste raze. Făptura...

PoezieClasic

Legendă

de Nagy Florin

Viața mea e un ocean de mistere Viața înecată într-o mare de plăcere Diamantul inimii mele Locuiește ascuns în templul nemuririi Cineva, cândva îl va găsi Și cu puterea inimii îl va privi De atins...

PoezieAtelier

Legenda Crinului

de saveta ititesc

A fost odată ca niciodată un om nici bogat, nici sărac, ca tot omul cinstit care trăiește din munca mâinilor sale harnice. Avea o casă, ca multe altele din acel sat, cu două odăi de dormit și o...

ProzăAtelier

din legenda întunecată spre mine

de Ottilia Ardeleanu

un răsărit mazarin îmi dezlipește pleoapele printr-o lovitură de teatru împinge noaptea de-o parte și de cealaltă două uși glisante atenție se schimbă scena papal chipul radios se înalță din scaun...

PoezieAtelier

Portretul unui tablou are o curbura de legenda istorica

de Razvan Claudiescu

Portretul unui tablou are o curbura de legenda istorica, Ochii-i semnifica sensibilitatea pura de culoare retorica, Fata sa fie ca oglinda sufletului unui pictor de seama mare, Si privind atent ti-se...

PoezieAtelier