"iubirile finale" – 20189 rezultate
0.03 secundeMeilisearchLupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
saracut ardelean andrei florin
- m-am nascut intr-o zi, intr-o zi a mileniului trecut pe data de 20 ianuarie 1993 intr-un loc obisnuit: Oradea - in prezent sunt liceean tot in Oradea - primele poezii le-am scris in 2004:Sfarsitul verii si De la 1 pan' la 7. -debutul meu a fost unul simplu, la inceputul anului 2008 in revista Zodii in Cumpana tot din Oradea cu poeziile: Poezie, Miracol Alb, Iubire. -am mai incercat sa public cateva veersuri la finele anului 2008 dar rezultatulunui critic literal din Cluj a fost inpublicabile -in prezet pentru ca sunt doar la inceput de drum si mai am mult de invatat cuget, si aspir la mai mult, astept ziua in care voi fi in reverie, sau poate intr-o bucurie de nedescris.
17 poezii, 0 proze
Dragoi Ana-Maria
voila: nascuta in 84 in orasul pe care cred ca mi s-a permis sa il aleg, in mod curios, inainte de anxitatea primara; imi plac girafele si culoarea galbena (mai nou) nu-mi place cand mi se usuca buzele scriu versuri numai cand am inspiratie si cand nu pot sa imi exprim verbal sentimentele, in stari de oboseala accetuata sau de durere coplesitoare; cred ca iubirile platonice sunt cele mai puternice pentru ca nu au cusur dar si cele mai rele cu stima de sine in mod obisnuit am momentele mele de copilarie, prostie, carisma si culoare viata mea nu e o poezie iar poezia nu e viata mea sunt doar un om care isi indeplineste din cand in cand o nevoie: aceea de a a se exprima
23 poezii, 0 proze
radu
frumusel,desteptatel,instarit sufleteste,sincer,cu simtul umorului
1 poezii, 0 proze
Potoroacă Mihai
"Iubire este grăunciorul de nisip ce oprește cursul nisipului într-o clipsidră, pentru un moment, însă acel moment duce la schimbarea viitorului."
72 poezii, 0 proze
Daniela
Cu iubire incepe totul. Atunci de ce sa nu ramana totul iubire?
4 poezii, 0 proze
Zifha Nadir-Eddin Giaffer
Divanul iubirii"("Usk-Nameh) In patru parti: 1. Iubirea; 2. Patima; 3. Despartirea; 4. Amintirea. Traducere de Ion Foti Bucuresti
1 poezii, 0 proze
Mitu Cristian
Există iubiri ce se sting ca lampa rămasă fără ulei ori ca torenții ce seacă atunci când ploaia s-a oprit. Dar dragostea adevarată este asemeni puternicului izvor care țâșnește din pământ; curge mereu, nesfârșit. Sfantul Isaac Sirul
1 poezii, 0 proze
la ce bun?
Sut insetat de iubire,u râdetzi prieteni...
1 poezii, 0 proze
Savu Pana
iubesc femeie si iubire practic biliard cu nesimtire
8 poezii, 0 proze
iubirile finale
de pop romeo
Cand gandurile vor sopti amor la mangaierea vremii-n dor vom fi zburand cu inima aripa si sufletul emotie din clipa , vor trece-n noi cararile iubirii si strop din taina fericirii , ne va cadea prin...
Adagio
de Ion Vinea
Marș funebru pentru iubirile moarte, Aur solemn din fluide fanfare. Unde sînt Umbrele? Lung le plâng clopotele. Ritmic polenul silabelor rare tremură-n floarea cărărilor palide din cimitirul feeric...
Iubiri și despărțiri
de Cucu Constantin
Nu există iubiri mari și iubiri mici pentru că toate iubirile sunt la fel de mari. Micimea apare doar în modul în care unele persoane gestionează o relație, o iubire sau un moment. Iubirea nu este...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote - poeți români (7) 70.George...
Lumea pe dos, lumea în jos…
de angela furtuna
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/article-29423712.html LUMEA PE DOS, LUMEA ÎN JOS… …Cu această sintagmă definea Monica Lovinescu (în articolul „Până și Orwell…” publicat în cartea „Diagonale”,...
Iubirile verticale
de pop romeo
Piramidal avant din lacrima dorului zvacneste la intersectia clipei cu patima atunci cand desfrunziti de sete asteptam magia cerului , linistea . Peste noi curg aripile serii in zbor albastru ,...
Într-un final
de Diana Manaila
am aflat despre tine îți dădeai inima la ziar imaginează-ți doar inima ta creionată discret singură, ticăind pe un front page strident tu ai iubit contrastele până la capăt tu desenând lângă tine un...
Discurs despre iubirile trecute și dragostea eternă
de Sonia Kalman
Am suferit de prea multe ori în trecut, Și orice bărbat m-ar fi iubit, Sau aș fi iubit, Mi se părea că este imperfect; Eram într-o continuă căutare A iubirii pure, fără greșeală, Ajungând uneori să...
Invitație
de Rene Char
Eu chem iubirile, pe cele care, frânte și urmărite de coasa verii, înmiresmează seara cu lenea lor cea albă. Coșmar nu mai exită, dulce insomnie perpetuă. Nu mai există ură. Există numai pauza unui...
această stradă
de Virgil Titarenco
această stradă își înflorește zăpezile regretînd mereu lipsa acută a sentimentelor clandestine și a cîinilor vagabonzi iubirile rostite burghez pătează din loc în loc asfaltul cu forme ciudate...
