Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"inventar"10681 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Valerio MagrelliVM

Valerio Magrelli

AutorClasic

S-a născut la Roma la 10 ianuarie 1957. A frecventat foarte tânăr la Sorbona cursuri de literatură și cinematografie, apoi din 1977 a început studii de filozofie la Universitatea din Roma. Colaborează la Periodo Ipotetico, Nuovi Argomenti, Prato Pagano, Lengua, Barbablu, Il cavalo di Troia, Inventario, Alfabeta. Este prezent în antologiile La parola înnamorata, Poesia degli anni settanta, L’io che bruccia, Viva la poesia. În 1979 debutează editorial într-un volum colectiv „Quaderni della Fenice”. nr.43, Guanda, cu ciclul „Hylas e Philonous”. Prima carte „Ora serrata retinae”, 1980, obține premiul Mondello pentru debut. Italiană Valerio Magrelli, nato a Roma nel 1957, ha pubblicato quattro raccolte di versi. Le prime tre, Ora serrata retinae (Feltrinelli 1980, premio Mondello opera prima), Nature e venature (Mondadori 1987, premio Viareggio) e Esercizi di tiptologia (Mondadori 1992, premio Montale), sono state riunite nel volume Poesie e altre poesie (Einaudi 1996, premio Salisburgo)....

2 poezii, 0 proze

Elio PagliaraniEP

Elio Pagliarani

AutorClasic

S-a născut la Viserba (Rimini) la 25 mai 1927. A urmat facultatea de științe politice la Padova, a lucrat ca funcționar într-o firmă de import-export din Milano, apoi în învățământul mediu, a fost redactor la cotidianul „Avanti”, iar în prezent trăiește la Roma, fiind consultant editorial. A colaborat la diverse reviste, a făcut cronică teatrală la ziarul „Paese sera”. A fost directorul revistei „Periodo ipotetico”. Este component important al mișcării poetice inaugurate de Giuliani cu I Novissimi și a făcut parte din „gruppo 63”. Prima sa plachetă de versuri este Cronache e altre poesie (Schwarz, Milano, 1954) apoi vor urma: Inventario privato (1959); La ragazza Carla (Einaudi, 1960); La ragazza Carla e altre poesie (1962); Lezione di fisica (Scheiwiller, 1964); Lezione di fisica e Fecaloro (Feltrinelli, 1968); Rosso corpo lingua oro pope-papa scienza. Doppio trittico di Nandi (Cooperativa Scrittori, Roma, 1977). În 1966 a publicat antologia Manuale di poesia sperimentale împreună cu...

0 poezii, 0 proze

Daniela Luminita TeleoacaDT

Daniela Luminita Teleoaca

AutorAtelier

Volume publicate: Lingvistică: Terminologia religioasă creştină în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005 (374 p.); Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică şi retorică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016 (504 p.); Limbajul bisericesc actual între tradiţie şi modernitate. Literatura didactică şi literatura beletristică, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2017 (410 p.); Verbele psihologice: similitudini vs divergențe în context romanic. ʽA (se) miraʼ în română, franceză și spaniolă, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti/Bucharest University Press, 2020 (360 p.); Proverbe cu termeni religioși în română și spaniolă, București, Editura Academiei Române, 2025 (778 p.) coautor la Inventar de cuvinte și sensuri noi atestate în mediul online (ICSO), volumul II (coord. Ana-Maria Barbu), București, Editura Academiei Române, 2022 (531 p.); coautor la Istoria lingvisticii româneşti (coord.: Marius Sala, Nicolae...

1665 poezii, 0 proze

Valentin PopaVP

Valentin Popa

AutorAtelier

Om normal...scriu poezii,dar nu de dragul versurilor ci pur si simplu ca un mod de a-mi exterioriza gandurile.

2 poezii, 0 proze

Nicolae VASILENV

Nicolae VASILE

AutorAtelier

Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...

116 poezii, 0 proze

MI

Marius Ianus

AutorClasic

Poet român contemporan, originar din Brasov, inventator al fracturismului, in echipa cu Dumitru Crudu. A debutat în volumul colectiv Ferestre '98, Ed. Aristarc, Onesti, 1998, (alaturi de Ioana Vlasin, Iulian Baicus, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici si Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, Bucuresti, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu si Florin Iaru. A debutat in volum cu Manifest anarhist și alte fracturi (editura Vinea), , ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pt premiile Uniunii Scriiitorilor. Este casatorit cu Domnica Drumea. La cererea acestui autor, agonia.ro nu mai permite publicarea de texte ce apartin acestui autor. Va rugam sa respectati aceasta cerere. În 2007 Marius Ianus a publicat la editura Cartea Româneasca volumul de poezie Strumfii afara din fabrica!

0 poezii, 0 proze

George BudoiGB

George Budoi

AutorAtelier

‒ Profesor universitar în București, cercetător, inventator; ‒ Născut la 05.10.1958; ‒ Doctor în ştiinţe; ‒ 11 cărți științifice publicate şi mai multe cărţi în pregătire; ‒ 6 brevete de invenție; ‒ 9 softuri de specialitate (programe de calculator şi modele de simulare a activităţii sistemelor dinamice); ‒ > 200 de lucrări științifice publicate în ţară şi în străinătate; ‒ Autor de aforisme, cugetări, poezii, epigrame, pamflete, satire; ‒ Membru al ESNA şi membru al comitetului de conducere al ESNA; ‒ Membru al Uniunii Aforiştilor din Romania (UAR); ‒ Membru al Uniunii Epigramiştilor din Romania (UER). PREMII LITERARE ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2023. ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2021. ‒ Premiul III la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2019. ‒ Premiul III la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2018. ‒ Premiul special la Festivalul Internaţional al Aforismului, 2017. VOLUME COLECTIVE DE AFORISME ȘI EPIGRAME...

608 poezii, 0 proze

MG

Mirela Grosu

AutorAtelier

Am inceput sa scriu de mica. Nu ma multumeau povestile spuse de bunici astfel imi inventam propriile povesti. Mai tarziu am descoperit poezia, modul simplu in care poti folosi cuvintele pentru a reda o poveste. Poezia pentru mine este o stare de spirit, o alta parte din mine care ia cuvantul in diferitele momente ale vietii, o constiinta destepata de micile indicii care se ivesc la orice pas, dar pe care, cateodata, nici nu le luam in seama.

1 poezii, 0 proze

CE

Constatin Enache

AutorAtelier

M-am intors in trecut si toate locurile erau ocupate de cronicari de profesie. Am incercat sa m-arunc in viitor, dar n-am avut loc de futurologi,de inventatori, de cosmonauti, si-asa am ramas cu prezentul care da cea are bataie de cap poetilor.

40 poezii, 0 proze

Inventar

de Dan Norea

șef de magazin închis pentru inventar - sentința: 3 ani inventar în harem - blonde, brune, roșcate... hm! și-o căruntă! inventar în clasor - și-acasă și la serviciu un cap de bou

PoezieAtelier

Inventar

de Cătălina

ciob păstrător și galben știrbit în gură de un fir de praf suflat de pe vase de lut amărui; sânge și sudoare de pamânt obosit golit de oase fragede și seci. noroi simțitor olar pustiit, zmălțuit cu...

PoezieAtelier

Inventar

de Dragos Angelescu

Am pierdut! Nu ma credeti? Pai cand spun ca am pierdut! Ce am pierdut?Pai sa vedeti! Doua pene de de inger decazut Cum? pai le-am prins in cadere Si au ars. Doua flacari albe Au luminat un pic din...

PoezieAtelier

inventar

de Anne Marie Oprea

mai am toate cele 20 de degete, desi la cat de zapacita sunt, le tot uit in tocuri de usi, in portiere.. in fine. cele doua maini ale mele, pe care le uitam mereu stranse in jurul tau sunt inca aici,...

Atelier

Inventar

de Gabriel Nita

Vreau sfarsitul care n-a inceput inca, vreau vantul atins de poveste, vreau un singur vers. Nu stiu cum sunetele pot fi din piatra, nu stiu nici dragostea dac-ar putea fi moarta, nici tu cine esti -...

PoezieAtelier

inventar

de Cristian Oravitan

sunt: fluturele de pe lampa; zarul tau norocos. binetea data-n zori cu glas tare. lacrima ta, florile mele de camp hoinarindu-si parfumul prin mintea ta; zborul meu pe-aripile tale!

Atelier

Inventar

de Marius Durbacă

Motto: \'Există și un tată care s-a născut după fiul său: Aristotel, tatăl lui Socrate\' TATA Adâncul cerului care plutea prin mine Mai demult, A devenit hipospațiul înconjurător În care mă lăfăi...

PoezieAtelier

Inventar...

de Romulus Câmpan Maramureșanu

La umbra nucului bătrân, Adesea am zăcut, Mă cunoșteau aproape toți, Doi, nu m-au cunoscut: Barcagiul cu vâsla legată de unghii, În aval de mine-n amonte de cer, Pată de vânt între două muchii,...

PoezieAtelier

Inventar

de Alexandru Corneliu ENEA

Mi-am adunat toate duminicile vieții mele, Dar nu a fost o mare sărbătoare. Mi-am adunat toate zilele săptămânilor trăite Într-o umilitoare oboseală fără rost. Mi-am adunat toate orele de petrecere...

PoezieAtelier

inventar

de Adrian Furnica

Am făcut pe înserat Cu capul prins în mâini Un inventar al așteptărilor de Luni Atunci când va trebui să te întâlnesc Și-am început cu speranțele Speranța de a avea totul Împreună cu speranța de a nu...

PoezieAtelier