Constatin Enache

Floare frumoasa, ce mandra pe stanca stai pe un pumn de tarana, vezi sa nu cazi in valea adanca aruncata in hau de furtuna. As vrea sa te rup splendoare de sori sa te pun in vaza de flori, dar

Era o mica floare Cu nume LI HU LAN. Ea a gustat din viata Doar paisprezece ani, murind in grele chinuri taiata cu satarul. Crucificata-i fica Pentru-a salva o mama Si-un tata luati

Ce-i o pagoda, un loc de rugaciune ? E prea putin raspunsul. O muzica divina Din cer catre Pamant, o aripa de monstru, un brad cu-albastre crengi, trei colturi stranse-n chinga, cinci bete

In oglinzi de margarite Ondulate-n moi covoare, peste ape-ncremenite Nuferi pun stravechi stergare. Insulite mici, cochete, Printre unde tremurande, Strang alaturi in buchete Nuferi mari cu

Luciri de pagode, culori De fluturi, de piatra si flori. Forme stranii si dulci, perne de-arome ce-ndeamna sa culci pe brate, fragile copile frumoase. otul ma-mbata, ma-nghesuie-n oase. Si

Himalaie, coif de terra, Tu opresti cu ne-ndurare Tot ce misca-n atmosfera: Vanturi, ploi si zburatoare, Numai dragostea de-acasa, De iubita mea iubita, Te patrunde, se revarsa Printre

Mi-e inima aroma De lemn de tec, de brad, batand precum o scoica loveste-un galben bonz, taraganand o ruga in fumul parfumat al betelor aprinse. Am adormit in veacuri, sau lumea s-a

Dominat de poarta veche cu arcade prafuite. HO SI EN –ul se desteapta de prin case necajite. In culori de gri ce colbul le ridica de prin hauri Si le-amesteca cu azurul cerului lipsit de

Galben din oale e lutul, galben pamantul, galben e paiul de-orez, galben e omul chinez, galben e Budha de bronz, galbena haina de bonz, galben se-nalta palatul, galben de praf e

Ca o floare de mimoza pe un alb cearsaf de pat incretit si tuguiat, ca o caciulita roza atarnata-n varf de gheturi albe, ce se pierd in ceturi, Monte Rosa sta de paza printre crestele

Norii au zavorat cerul senin. Nu mai vin Pana la noi razele soarelui. Cerul limpede umbla haihui undeva, unde l-au inchis norii de mucava. Acum le pare rau si lor, norilor, care plang peste

Toamna alearga zglobie, zurlie, imbracata in rochii multicolore, saltate in hore nevazute. Ceruri mute si albe, i-acopera muntii – capete dalbe -, cu niste cununi diafane, si-n vai,

Bradul razlet, se tine semet si face pe grozavul. Cine mai are toamna, ca mine haina verde ? Se vede doar bine, ca haina ti-a ramas neschimbata, desi e patata si veche. Esti intr-o ureche ?

Cerul instelat nu s-a schimbat doua saptamani, dar deodat’ s-a intunecat. O smoala, ce dintr-o fermecata oala a iesit, a manjit cerul albastru-argintiu, acoperind luna, stelele mici ca

Oare ce peceti ai rupt Doamne in mine, cu tunetul lovind in tristele toamne ce anii le-aduna urland ? Ma simt sfaramat, gandul moare si curge incet desfacut. Silaba-n silaba intrata, limba

Copila mea deseneaza Hora Unirii. Face un cerc, pe care-l umple cu trei culori: rosu, galben si albastru. Pesemne ca ea si-a dat seama ca hora noastra este tricolora si ca unirea tuturor

Treceam prin tinereti de dor calcand covorul ce-nverzea, petale roz de flori de mar Se spulberau in urma mea. Si vara-ntreaga iar treceam Printre multicolore flori, Cu sanziene-n nopti

Mi s-a rasucit un gand, ca un tirbuson infipt intr-un dop de pluta, pe care l-a strapuns iesind pe partea cealalta. Si fiindca nu i s-a opus nici o rezistenta din partea celorlalte ganduri, a

Cartea mea de poezie peste care intarzie ritmuri rupte din altar, cu flori albe ca smantana ce zambeste din pahar, seara te deschid, cu mana tremurand de dor si vis si cu-n ochi deabea

O umbra de dor si de vis de pitic in zbor sagetat de cocor, acopera cugetu-mi mort ce nu mai spera nimic; corabie ajunsa in port. Ganduri amare ‘nputite zornaie-n aduceri aminte. Si-n

Clopote fierbinti de-atata planset de parinti agitate in balans de fecioara de clopotar trase pe sfoara. Vi s-a urcat temperatura batand, mestecand limba-n gingii daltuite, tintuite in

Nu pleca, opri-voi clipa, mortii-i voi taia aripa, scuturand de tine glia. Sa-nviem copilaria, sa uitam de tot si toate si-amandoi incet, in noapte sa pornim din nou cu steaua cand din ceruri

Dați-mi voie să mă prezint, Și nu mint Când vă spun că mă chiamă Crăița. Numele meu, cred că bagați de seamă, Vine de la o floare de gradină. Floarea, strengăriță, Iubește ca și

De sub tufele de laur, Ca să ia un pic de soare A ieșit tiptil o floare. Cine oare-i strengărița ? Ați ghicit, este Crăița.