Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"gând furat"20125 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dimitrie DanciuDD

Dimitrie Danciu

AutorClasic

Dimitrie Danciu 1912-1999 Dimitrie Danciu s-a născut în comuna Săcel, județul Maramureș la 6 octombrie 1912, într-o familie de țărani. Școala primară a făcut-o în Săcel, apoi cursurile inferioare la Vișeu de Sus. Studiile superioare la Iași și București, obținând diploma de inginer la Institutul de Căi Ferate în 1951. A fost inginer principal la C.F.R. Debutul în anul 1932, la Iași. Din 1937 a publicat versuri și însemnări literare în revistele: PLAIURI SÃCELENE, ȚARA BÂRSEI, PROMETEU, GÂND ROMÂNESC, SYMPOSION, CONVORBIRI LITERARE, LANURI, ÎNNOIREA, VASARNAP, CURENTUL LITERAR, FAMILIA, LUCEAFÃRUL, GÂNDIREA, PAGINI LITERARE, TRIBUNA, ORIZONT, STEAUA, UTUNK, IGAZ SZO. În 1939 i-a apărut volumul de poeme SOLITUDINI. Volumul LUMINI PENTRU VÃMI cuprinde poeme inspirate din viața transilvănenilor în urma dictatului de la Viena. POEZII- volum aparut in 1974 A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

22 poezii, 0 proze

CS

Ciprian Simut

AutorAtelier

-nascut in 1983 pe 5 mai, in Oradeea -clasele 1-4, terminate la Scoala Generala nr 16, -clasele 5-8 la Liceul Aurel Lazar, -clasele 9-12 la Liceul Teologic Baptist Emanuel, toate in Oradea... M-am nascut intr-o familie de oameni simpli, dar cu o baza etica, spirituala si morala atat de solide incat nu puteam sa trec prin cei cativa ani de viata fara sa fiu si eu zidit pe aceasta stanca! Mama, tata, fratele meu imi sunt forta, ghid, suflet, incurajare, dragoste, lacrima, indurare, zambet, eliberare...imi sunt familie! De curand viata a primit o noua infatisare cand fratele meu s-a casatorit si acum am si un nepotel! Cei care sunt in situtia mea ma inteleg! Hobby-ul meu este cautarea, iar dupa ce caut imi gasesc implinire in cuvant, desen, gand, imaginatzie, prietenie, durere, bucurie, in adiere, in suspin, in incercari, in lacrimi, in privire...iar acum caut DRAGOSTEA! ...si iata: viata continua sa suspine, continua sa cante, continua sa... traiasca...

6 poezii, 0 proze

Enache GaneEG

Enache Gane

AutorClasic

Enache (Enacache) Gane (cca. 1790 — cca. 1850) Câteva dintre manuscrisele sale i-au fost publicate postum de Dimitrie Gane (fratele său) și G.T. Kirileanu. "Călătoria mea la munte" "Visul lui Cupidon" A fost căsătorit cu Zoița Ciurea, cu care a avut 5 copii, Enache, Matei, Epraxia, Olimpiada și Xenia (toate trei călugărițe). Au trăit într-un imens conac la Iași.

1 poezii, 0 proze

un_gandU

un_gand

AutorAtelier

16 poezii, 0 proze

BR

bilă gând reptilă

AutorAtelier

Gandul meu reptilian se defasoara si apoi se incolaceste tacut, rece, usor repugnant, in jurul pietrelor solare, apolinice zvarlite de prietenii sai in acest camp. E muscatura ce vine-n intimpinarea mainii prietenului deschisa ca un vers, stropul de venin ce simte subtilitatea decisiva a centrilor nervosi.

6 poezii, 0 proze

ralucaR

raluca

AutorAtelier

acum 10 ani ma gandeam cum o sa fiu peste 10 ani, azi privesc inapoi, in urma cu 4 ani, la ultimul text de aici, s-a schimbat totul si totusi - parca nimic

5 poezii, 0 proze

Gabriela HorosanuGH

Gabriela Horosanu

AutorAtelier

12 poezii, 0 proze

Balaita Simona AdrianaBA

Balaita Simona Adriana

AutorAtelier

7 octombrie 1981 Un om, Un suflet, Un spirit, O femeie..

28 poezii, 0 proze

E

Elena

AutorAtelier

- un mic gand: asa cum cu ajutorul caramizilor se construieste o casa, asa prin intermediul cuvintelor se construieste un suflet...

1 poezii, 0 proze

Florin LeonidaFL

Florin Leonida

AutorAtelier

Dorință, gând, împlinire, făt, copil, adolescent, adult.... Om?

5 poezii, 0 proze

gând furat

de diaconescu diana

mi-aș vinde dimineața să fiu cu tine și cu zâmbetul tău mi-aș vinde culorile , ideile pentru un pumn de zahăr brun împrăștiat peste cărbunii încinși ai inimii tale din zori. mi-aș vinde păcatul...

PoezieAtelier

Război în bibliotecă

de George L. Nimigeanu

Halucinantă viața secretă a bibliotecii infernale mașinării de război cărțile Armate întregi pe rafturi în interminabile războaie civile Miroase a praf de pușcă mâna ta răsfoind tomul cutare și un...

PoezieClasic

iluzie efemera

de daraban ionut

iluzie efemera cand amintirile-mi inod printre copiii cei sarmani vad o fetita cat un nod ce are numai cativa ani oricand privirea mi-o arunc din intamplare catre ea pe fata blanda a astui prunc vad...

PoezieAtelier

nesom dormit

de Vali Nițu

ora zero mobilul importa fără vamă sms-uri iluzorii spre patul celui mai reșapat adresant aparatul dădea cu vocalele de pământ și nu găsea o breșă să absoarbă trecutul pătat pe cearșaful de turnesol...

PoezieAtelier

Etimologia tăcerii

de Alexandra Ivan

Eu tac. Tu taci. Ce păcat... Încet te dezbraci de mine, de versuri de întreg universul de însuși cuvântul „păcat”. Eu plâng. Și tu taci. Gând furat – Pe furiș te îmbraci cu ploaia, cu vântul cu...

PoezieAtelier

Scrisoare pentru un strain

de Bujdei Andra

Nu scriu tuturora..scriu doar unuia care de va iubi va cauta, ma va cauta..si va gasi aici sufletul,gandul si iubirea.. Multi sunt aceia care se lasa tradati de forma cuvantului, de dorinta de a...

Atelier

Text de weekend

de Silvia Rus

Încă de ieri speram nebunește să aud cum sună telefonul. Speram să fii tu, să-ți aud glasul pe un fond de muzică, un bluess clasic al iubirilor mereu moderne. Speram să-mi spui că mă iubești, de...

Atelier

Cambodja

de Marin Gurin

De secole tot ninge-n șir Și sufletul trage să moară Mă simt o țintă pentru tir Cui nu îi lene, să mă doară. De ani de zile nu văd oameni Ori au murit,ori sau ascuns Tu abia ești prima care semeni...

PoezieAtelier

Mi-e dor

de ana maria bumbea buhas

La ceasul la care timpul se plimbă în noapte mă las furată de gând să zboare spre tine să pot să te privesc cu ochii închiși așa cum numai eu știu că tu ...îmi ești. Mă las purtată în alb de noapte...

PoezieAtelier

Spovedanie

de Valeriu Cercel

-Părinte, am venit, să fiu iertat, Cum sunt eu bun și plin de nenoroc, Făcui fără să vreau un mic păcat Cu-n braț de lemne bune pentru foc… -Da’ spune fără teamă măi Vasile, Ai doborât în sat vr’un...

PoezieAtelier