"după valul de frig de azi-noapte" – 20790 rezultate
0.04 secundeMeilisearchTarniceri Aurelia
La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.
121 poezii, 0 proze
Culcean Calin Lucian
Dupa ce m-a nascut mama (logic!), am inceput sa respir. Asta m-a facut sa ma simt pentru intaia oara liber. Pana am inceput sa vad...
4 poezii, 0 proze
Moraru Igor
Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.
3 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Crina P.
Dupa cum usor se poate observa, toate poeziile mele sunt adresate unei singure persoane... muzei mele! :) Stiu ca nu am nici studiile si nici talentul necesar pentru a scrie versuri, insa aceste randuri reprezinta gandurile mele, un capitol din viata mea! C., eu ma pot reindragostii, dar tu ce te faci fara dragostea mea?! ;)
14 poezii, 0 proze
George Ene
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...
133 poezii, 0 proze
Nicolaie Dincă
după Școala generală din com.Morunglav,jud.Olt,am absolvit Liceul în orașul Balș.Studii de drept la Univ.de stat "C.Brâncuși",Tg.jiu,și masterat în Științe penale la Univ."T.Maiorescu" București.Polițist de profesie,am cochetat cu poezia încă din școala generală.Regret că nu am avut curajul, să public nimic până acum ,din cele câteva sute de texte aduse pe lume de muză,prin cerneala muritorului meu condei.Poate cele câteva publicate acum ,vor reuși să mângâie inimile unor cititori.Să mă ierte ceilanți care nu mă vor înțelege pe deplin !
4 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
Shu Ting
nascuta in 1952 dupa terminarea liceului a lucrat trei ani la tara, apoi intr-o fabrica textila si apoi intr-una de becuri in 1979 a publicat prima poezie
3 poezii, 0 proze
Alin Patru
Biografia o scrii dupa ce apuci sa o traiesti...
5 poezii, 0 proze
după valul de frig de azi-noapte
de dan petrut camui
îmi vin în minte cuvintele: femeia pe care mi-ai dat-o să-mi fie, de pe hainele lăsate pe sârmă, ploaia seamănă a ceva periculos gata să schimbe firescul iubirii. mai mult decât dragostea mea, cât...
Intrarea în mare
de Grig Salvan
Umblă de multă vreme fără țel pe străzile orașului de pe coasta mării. De când? Nici el nu mai știe. Poate de ore, poate de zile, ori de săptămâni. Nici măcar nu-și mai aduce aminte cum se cheamă...
PSEUDOBIOGRAPHIA (Flutur...)
de Irina Bako
Povestea mea incepe luni, dimineata si se termina intr-o alta luni, seara. De fapt viata mea este una, suprapusa peste alta, cele 12 ceasuri de luni ora 6 AM pana orice luni ora 6 PM. Atunci este...
monster 2
de emilian valeriu pal
dimineața cînd ies din casă toți cîinii mă amușină frigul îmi comprimă gîndurile ca într-un tren personal unde stăm claie peste grămadă. de regulă nu mă gîndesc ce va fi cum va fi ziua de azi. știu...
Vărul Vasile
de Ion A. Luca
E frig în mașină. Pornesc climatizarea și o pun pe încălzire. Ochii îmi sunt obosiți după insomnia avută noaptea trecută. Sunt îngrijorat de doua zile. Nu am cules nici un strugure, toată producția...
Sonia cu accent grav și hiat (34)
de Daniela Luminita Teleoaca
A trecut și noaptea asta. Prea repede, prea greu?! Dacă i-a fost cald? Frig?! Mai degrabă i-a fost teamă. Da, teamă! Câteodată, teama se infiltrează cu totul nejustificat. Mai exact nefiresc. Dar,...
Ghinionul alături
de Sofia Sinca
Motto: Ernest Hemingway : \'\'Omul poate fi nimicit, dar nu înfrânt\'\'. De două zile nu se mai întâmplă nimic. Se pare că norocul e plecat în concediu fără plată. De ce nu vând... nu știu, marfa mea...
Persecuții ale destinului
de Sofia Sinca
Motto: Ernest Hemingway : Omul poate fi nimicit, dar nu înfrânt. De două zile nu se mai întâmplă nimic. Se pare că norocul e plecat în concediu fără plată. De ce nu vând, nu știu, marfa mea e foarte...
O zi obișnuită?!
de Cornelia Georgescu
O nouă zi își anunța timid începutul. O zi ca oricare alta, care nu aducea nimic deosebit, ori spectaculos, prin simpla ei sosire. Erau, ca de obicei, doar razele soarelui, care alungau întunericul...
Rapsodia pădurii
de Nicolae Labiș
1 Tu urci din șesuri, din orașe vii, Și-n suflet porți neliniști citadine. Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade vuitoare port în mine. Ai suferit, cum într-un fel și eu Am suferit atâtea...
