PSEUDOBIOGRAPHIA (Flutur...)

Povestea mea incepe luni, dimineata si se termina intr-o alta luni, seara. De fapt viata mea este una, suprapusa peste alta, cele 12 ceasuri de luni ora 6 AM pana orice luni ora 6 PM. Atunci este rastimpul de respiro, atunci imi permit sa focalizez o celula din viata… Nu ajung la nimic in Niciodata desi caut totul in Intotdeauna. .Le pot insa pipai cu privirea, caci mai mult nu mi se permite. Desi nu sunt om ca sa am limita. Oamenii cei raciti.. sunt atat de confortabili. Ridicol, nu? Au peste 37C asta facandu-i probabil sa fiarba si lasandu-ma pe mine sa nu racesc de frig. Dar azi m-a tras curentul.

Eu sunt Flutur, tu cine esti?

Eu sunt un microb de gripa, tu ce esti?

Eu am gripa, tu ce ai?

Daca imi raspunzi pana luni la intrebari iti promit ca iti pot povesti mult. Noi, microbii, suntem culti. Putem discuta despre carti. (Nu crezi?) Putem chiar scrie una impreuna. Chiar daca inceputul e al meu, sfarsitul poate fi al tau. Aceasta este

Ultima Luni Cap. I.

Azi fac ceva sa pot schimba.

*

M-am nascut mai mult fara voia mea. M-am nascut cu forta. Insa nu stiu cum m-am nascut. Cand am deschis ochii era frig. O voce a spus ca am surasul necrofob. Alta a spus ca s-ar putea sa fiu sicativ. A speriat-o pe mama. Inca eram in stare lichida. Si brusc, m-am preschimbat in gazoasa. Numele mamei mele era Nulipara. Pe tata am auzit ca l-a chemat Nucleol inainte sa fie divizat in Corul Armatei Rosii si Corpul Anghinei Pectorale, regimentul Asfix. Mandru am fost toata viata ca am doi tati intr-o infinitate de quarci. Crezand ca ma evapor de-a binelea mama a facut infarct. Eu am urcat in Plamani, la etajul doi, apartamentul 13. Nu de alta dar auzisem la ecograf ca ‘Stam bine in Plamani’. M-am instalat acolo fara sa-mi mobilez vasul. Aveam aer conditionat oricum. Si fiind vapor, trebuia sa stau pe un vas. Cand a venit frigul cel mare m-am solidificat si mi s-a facut foame. Insa nu stiam cum se face cu foamea. Asa ca m-am inecat fara sa vreau cu limfa. Dupa care am urcat cu aerul la suprafata pana intr-un loc cu 2 cavitati poroase imblanite. Era un fel de tobogan, desi eu nu vazusem vreodata tobogan, si am zis ca trebuie sa ma dau pe partia de ski.

Si am cazut in gol.

Si am tot cazut. Fara sa vreau cadeam. Ma solidificasem caci era foarte frig. Deodata frigul m-a intreabat cu un zambet imaculat de brun pe mustati:

-Stii de ce unii melci au casa si altii nu?

Am zis ca nu. Chiar nu ma gandeam la ceva concert. Concerto-grosso-modo-concret.

-Pai vezi tu…prin anul 1800 cand au aparul canalele, printre care si cele de teleViciune, unii melci viciati la randul lor s-au debarasat de case si s-au hotarat sa traiasca intotdeauna in canale cu burrito-ul in fata. Caci fratii lor cu casa traiesc si astazi prin gradini si livezi, si nu mananca ceea ce se numeste “mancare de gunoi” in limba kvaternara…Auzi…Flutur te cheama, nu?

Eu sunt Frig. Nu zeul scandinav, ci pur si simplu frig. Si-mi place sa inmarmuresc microorganismele in general. Asa ca raspunde-mi la un aforism…retoric. De ce ne facem noi cadouri intre noi? Sau… de ce visam?

-Ca sa nu fim nesimtiti, domnule Frig. Si visam ca sa… nu ne plictisim noaptea. Dar eu sunt un biet microb, domnule, eu nu stiu sa visez. Si de asta nici nu dorm si gandesc mereu la somn…as vrea sa pot sa visez ca oamenii cei raciti, macar alb-negru, orange-albastru, rosu-verde…

O nebunie de culori mi se de desfasura prin fata, o noapte a Valpurgiei tomnatice dansand pe muzica arhetipala a lui Moise sfaramand scoica. Colaje peste colaje de oameni, monstri fara capatai …sau vreun inteles pentru un microb ca mine…dar cine a spus ca marimea conteaza in cazul organismelor organice s-a inselat pe sine cu mana lui Onan. Ma plimbam cu piciorusele-mi inexistente pe aleile vantului, sperand ca safari-ul se va termina curand printr-o prabusire masiva in Alpii Canadieni, de care auzisem din auzite.

“Ooooh!” s-a auzit deodata din tavan. Insa doar liliecii cei ce percep sunete inalte mult prea inalte pe care singuri le emit au putut intelege ce se intampla. Camera, avand pe jos pe tavan gresie intoarsa, special creata pentru paienjenii alpinisti, incepea sa se prabuseasca, inghititura cu inghititura.

-Rinofaringita!

-(Prezent, s’traiti!)

…-Cefalee! Curbatura! Disfagie!

-Aici sunt toti, dom’ capitan!

Capitanul s-a intors spre coltul unde subalternul Flutur (adica eu) se camuflase mai bine de cateva secunde bune, conversandu-se cu frigul de foame.

Atunci m-am speriat si m-am uitat ingrozit spre acei soldati cumpliti.

-Iaaaaa… ce avem noi aici. Unul din dinastia Orthomyxovirus. Ce cauti, baiete, printre noi cei din stanga?…Astia trebuie exterminati cu totii, netrebnicii, nu ne lasa sa actionam cum ar trebui ca sa putem striga din nou “Viva la revirusation!”…

…Astia cred c-au complexul vizual HIV refulat… Ce incauzati. In fine… Ma daramase putin povestea din care si asa nu pricepusem nimic caci armata nu este obligatorie in Colectivele de virusi.

Dar… ce e asta?… Tu.. cine esti?… Si… ce sunt alea in capul tau? Tevile astea scurte si circulare? Incerci cvadratura cercului?…E…un virus fenimin. O virusina. Hihihi…

-Stii?..Tatal tau trebuie sa fi fost un hot… pentru ca l-am vazut, inanite de a te naste tu, urcandu-se pe acoperis si furand bomboane de la supermarketul din mansarda.

O privire dragastoasa de sub niste dioptrii camusiene m-a strafulgerat rapid in coaste.

‘Noo den.. Ah am undoobtedly sorry’at Ah canny speak yer natife leid, mr. Virus…Ah am an immigrant, Ah cooldn’t tak’ it anymair in mah ain natife coontry, sae Ah cam here… will ye help me it?… Ah woods loove tae be yer guidwife. Usually eh fowk Ah flirt wi’ generally fin\' me funny an’ cute, or “fute.” ..ain Ah also huv mental hygieneain..an’ Ah hate seafuid.’

…Am fluturi in stomac cand vad cate o fiinta bellissima. Cred c-ar trebui sa incetez sa mai mananc fluturi…Dar ideea e ca eu n-am priceput o iota din tot ce-a zis ea, caci eu stiu doar sa scriu, nu sa si citesc. Mi-am dat seama ca ceea ce avea in cap erau seringi, doar seringi care sustineau parul metamorfozat in doua al acestei Thais regenerata, acest animal politic aristotelian… Era deja stapana proteinelor mele.

Irefutabil, insa futil ii atarna o zgarda mandra de umedele-i articulatii, ca si cum ar fi fugit de undeva. Pe umbra umbrei sale se vedea clar crinul alb inrosit cu fier incins.

Incetul cu incetul am inceput sa ne intelegem prin semne. Limbaje inca necunoscute de mine…insa limbaje in care ea era experta. Si mi-a marturisit ca are o obsesie pentru scris. Eu nu stiam sa citesc asa ca tot ea mi-a elucidat si ultimul lucru la care fusese martora. Caci ea era acel gen de scriitor care reda faptele in exactitatea lor incredibila…Si mi-a spus de ce a reusit sa fuga de cel ce o tinea in lanturi, un anume inginer-pictor, privind-o pe sub lupa ca s-o foloseasca drept model. Numele lui era Credibil si si el avea o obsesie pentru scris. De fiecare data cand se intorcea in casa din propria lui casa, obisnuia sa scrie toate faptele zilei. Amanuntele erau atat de exacte, atmosfera atat de bine conturata, incat retraia, scriind, tot ce traise in acea zi. Refacea scriind prima parte a zilei si a vietii sale ca apoi sa lase a doua jumatate a fi oglindirea vietii lui si a zilei sale efective. Scria la persoana a treia despre un anume Incredibil, un alter-ego fidel realitatii sale monotone. Intr-o seara Credibil obosi. Obosi sa repete in cuvinte tot ce i se intamplase peste zi in cele 10 ore, asta si pentru ca-i trebuiau alte 14 ceasuri sa descrie totul in detaliu. Obosise sa nu doarma niciodata. Si mai ales obosise sa-si piarda o jumatate din viata aiurea, prin daruirea ei acestui Incredibil, care n-avea decat sa-si faca o viata proprie. Si a hotarat sa-si ucida personajul. Incredibil scria netulburat la masa sa, fidel creatorului sau si nebanuind ca acesta avea sa comita crima. Lama cutitului rosu straluci inocent in lumina lampadarului vesel si se infipse in spatele incovoiat al lui Incredibil. Credibil racni si se prabusi sub masa la care isi scria propriul scenariu, cu un cutit infipt in spate. …Am simtit cum ma inaaaalt si ceva ma face sa ma leg de fiinta aceasta al carei nume nici nu-l stiam. Adesea o poveste atat de incredibila te poate amagi si indragosti de ceva ce nu cunosti. Insa fara regrete, m-am avantat iar pe drumul meu acum insotit de ea. Amandoi adoram sa facem dus. Ne invatasem de cand cu ploile intrauterine, si nu ne-am mai putut dezobisnui. Mama, inainte sa plece sa moara putin, imi incalzea apa. Era prea greu sa faci dus cu apa rece. Dupa criogenie si crematoriu, dezamagit cumva, inconstient, m-am indreptat din nou sub dus, la fel de inconstient, fara sa-mi dau seama ca apa nu mai poate fi calda. Insa cand am dat drumul la robinet un jet fierbinte m-a lovit seducator in fata si atunci am simtit-o pe mama din nou incalzind apa.

Prima Luni. Capitolul II

Azi spre pranz fac poate ceva neinsemnat sa pot schimba altceva mare.

*

(TO BE CONTINUED)