"drumul cu dublu sens" – 18295 rezultate
0.03 secundeMeilisearchLord_kanne
M-am născut în 1982 la Iași, după care la scurt timp „am fost strămutat” în Bihor unde viețuiesc și acum. Nici aici n-am putut sta locului așa ca înstruirea primară am facut-o pe rînd în 3 localități Bihorene. Ruperea de cuibul părintesc, care nu s-a produs niciodată, a început în 1996 când am fost admis la un Colegiu Național din Oardea unde timp de patru ani (extrem de fericiți) am făcut liceul. Deoarece călătorului îi stă bine cu drumul, în 2000 am plecat la facultate în Timișoara la Universitatea de Vest unde alți patru ani (iarăși tare interesanți) am urmat cursurile unei Facultăți umaniste. M-am întors în Oradea în 2004, iar de atunci sunt lucrător pe holda statului, fără convingere, fără speranță dar cu inima alături.
28 poezii, 0 proze
Alina Aga
Am slujit in viata la mai multi stapani si din fiece clipa mi-am facut chip cioplit. De-ar sti lucrurile stinse cat le-am iubit, ar capata un suflet numai sa ma planga. Nimic din ale lumii n-am defaimat prin nepasare. Si astfel am lunecat infrigurat si trudnic pe nimicul ei. Stiu cine sunt si stiu unde vreau sa ajung. Dar drumul mi-e brazdat de viata si gropile ma impiedica sa ajung la tine....tu cu drumul lin.
6 poezii, 0 proze
Griffo
Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.
2 poezii, 0 proze
bebe bocica
Cand realizezi că nu esti pe drumul cel bun? Atunci când orice ai face, faci cu mari sacrificii!
61 poezii, 0 proze
Vasile Mihalache
-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.
427 poezii, 0 proze
florin stanica
M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge într-o poziție socială care-mi va interzice să pun mâna pe vaselină, ulei de motor sau orice altceva în afară de cărțile de specialitate ce devin antice imediat ce au fost citite. cu pasiune și multă bucurie din partea unui oarecare care se pricepe la multe, însă nu pricepe orice și... care în același timp nu uită chiar dacă este nevoit să ierte. Cel mai eficient într-u iertare este însăși uitarea.
1 poezii, 0 proze
Simona Boroi
Am venit pe lume intr-o frumoasa zi de toamna,a anului 1976, cu speranta ca pe drumul de intoarcere va fi primavara!
1 poezii, 0 proze
Nicolae Maroga Enceanu
\"Originar din comuna Ianca,din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri:\"Taceri destainuite\" (1993),\"Drumul fantanilor\"(1995)si \"Cararile din lanuri\"(1998),romanul \"Salvatorul\"(1994),culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur(1995)si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\"(1997). In recentul roman:\"Miracolul Valcoviei\"(Editura \"Agora\",Craiova-1999),Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei,garla Valcovia,din intinsa balta Potelu,de langa Dunare,zona de un viu pitoresc etnografic,intr-o tonalitate lirica si realista,in acelasi timp.\"Miracolul Valcoviei\"este un roman autobiografic,avand la baza tehnica memorialistica.Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri.Nicolae Maroga Enceanu surprinde cu acuitate,in acest roman,psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor,a apelor batranului Danubiu,intr-o maniera ce ne...
4 poezii, 0 proze
Nicolae Maroga Enceanu
\"Originar din comuna Ianca, din campia Romanatiului,Nicolae Maroga Enceanu (nascut la 3 mai 1950) a publicat pana in prezent volumele de versuri: \"Taceri Destainuite\" (1993), \"Drumul Fantanilor\"(1995) si \"Cararile din lanuri\" (1998),romanul \"Salavatorul\"(1994), culegerea de povestiri si legende \"Frumoasa cu pletele de aur\" (1995) si volumul de nuvele si povestiri \"Strigate pe ulicioara\" (1997). In recentul roman: \"Miracolul Valcoviei\" (editura \"Agora\" Craiova-1999), Nicolae Maroga Enceanu isi propune sa evoce peisajul mirific al copilariei, cu garla Valcovia, din intinsa balta Potelu, de langa Dunare, zona de un viu pitoresc etnografic, intr-o tonalitate lirica si realista, in acelasi timp. \"Miracolul Valcoviei\" este un roman autobiografic, avand la baza tehnica memorialistica. Peisajul copilariei se reconstituie din amintiri. Nicolae Maroga Enceanu surprinde, cu acuitate, in acest roman, psihologia oamenilor care traiesc in preajma baltilor, a apelor batranului...
0 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
drumul cu dublu sens
de Silvia Bitere
sunt într-o sâmbătă, ora unu, într-un cadru festiv. data nu are importanță. scriu cu o singură mână. mi-aș fi dorit să fie stânga din motive de siguranță. chestiune personală. încerc să mă descurc....
copacul din zona de tumult
de tianu marcel
Stă drept. Și singur. Adanc infipt in nemiscare. Cu radacinile extrage seva pamantului Iar cu ramurile mangaie cerul. Pe langa el trec, haituite de dorinte, toate jivinele ce vor. El le intoarce cu...
În așteptarea lui Moș Crăciun
de Camelia Tripon
În așteptarea lui Moș Crăciun Sărbătorile lunii decembrie sînt rezultatul unui vechi cult solar, care a dominat spiritualitatea întregii populații indoeuropene, încă de cînd a suferit cumplitul șoc...
Epigrame către Vîlcea
de florian abel
Drumurile noastre... Drum de glorii Se-ntind găuri cu duiumul Sub al țării cer albastru, Dar nezdruncinat ni-i drumul Spre dezastru. Nu-i adevărat! Vă-nchipuiți că n-avem drumuri? Veniți, vă rog, în...
Lansare de carte
de Ruse Ion
D-nei Ottilia Ardeleanu (Autoarea volumului "Pe tibia-n jos") Pe tibia descrisă-n carte Probabil traficu-i intens Și pun o întrebare-aparte: Se circulă și-n dublu sens? D-nei Ottilia Ardeleanu...
Un unsprezece pe arenele stradale
de Dragoș Vișan
1. Un gen de băieți de băieți a ajuns să semene cu alt gen, de fete de fete. „Niște țărani”. Măcar de s-ar fi născut la țară! 2. Bădărănia e la ea acasă în mijloacele de transport și de transpirat...
casa câinelui
de Vlad Drăgoi
dar dedesubt e jegos și urât, și pute mircea cărtărescu ne-am născut cu toții în casa câinelui și în casa câinelui stăteam de când ne știm eu mama tata și sora mea mai mică pe care obișnuiam s-o...
Salvarea
de Bianca Dumitrache
’Suferinta din dragoste , mai mult, o ruptura se vede in ochii celor curati. Din suferinte invatam, ne apropiem de sublim. Gestioneaza cu intelepciune ce-ai primit. Ai rabdare. Drumul pe care crezi...
mici nestemate de la ferometal presărate abuziv în calea uitării pe drumul spre victorie
de Bogdan Geana
după paște încep din nou problemele: cel mai potrivit și antropologic asumat nume de maimuță să fie judy sau fifi? e de bine să am un câine pe care îl cheamă laica? cât de rău ne poate face carnea de...
ein zwei drei und viceversa
de Coculeanu Paul
filmați cu încetinitorul juraților cu aripi ai Marii Curți din cer vă rog frumos c-aveți prestidigitația și alura dezinvoltă ale unor mari cameramani operatori scenariști costumieri macheori vă...
