Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"doliu international- planetar"1879 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
35 rezultate
Deliu StejanDS

Deliu Stejan

AutorAtelier

deliustejan@yahoo.com 150202

13 poezii, 0 proze

Deliu EduardDE

Deliu Eduard

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

Dolcu EmiliaDE

Dolcu Emilia

AutorAtelier

Ma numesc Dolcu Emilia. Sunt profesoara de limba franceza la Colegiul National, Iasi. Ma intereseaza indeosebi lingvistica. Public anual in volumul Actes de la Francophonie, scos de Universitatea Al. I. Cuza, Asociatia romana a profesorilor de franceza si Centrul cultural francez din Iasi. Am participat la Congresul de lingvistica de la Suceava unde am sustinut 2 lucrari care, ulterior, au fost publicate. Interesul pentru lingvistica vine din cel vechi si in acelasi timp recent pentru literatura si filozofie.

78 poezii, 0 proze

VP

Vasile Procopciuc

AutorAtelier

M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...

3 poezii, 0 proze

Radu StancaRS

Radu Stanca

AutorClasic

Radu Stanca (n. 5 martie 1920 la Sebeș — d. 26 decembrie 1962 la Cluj-Napoca) a fost un poet și dramaturg român. Este nepotul lui Dominic Stanca. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu,...

23 poezii, 0 proze

doliu international- planetar

de FLOARE PETROV

doliu international- planetar Polonia plânge, România uluită tace... Islanda arunca-n ceruri drame plenetare, maică planetă ce forță nebună vorace transformă armonii în \"festivaluri\" funerare ?...

PoezieAtelier

Lexicon umoristic. N - P.

de george geafir

N. N (e)- Negativism literar. N a – Vorbă cu învățătură de minte. N a r c i s – Când iubitul și iubita se întâlnesc în același trup. N a s – Borcan înfundat la rece. N a i – Găuri cu urechi muzicale....

Atelier

\"M-am întâlnit cu Papa de 80 de ori\"

de Ghinea Nouras Cristian

Nouă zile de doliu papal în Dieceza de Lugoj Încă din momentul în care se știa de agonia Suveranului Pontif, la Lugoj și în întreaga dieceză greco-catolică s-au celebrat liturghii pentru sănătatea sa...

ArticolAtelier

Solidaritate prin haiku/ Haiku solidarity

de Florentina-Loredana Dalian

Cartea, apărută recent (martie 2012), la Editura Ex Ponto din Constanța, este o antologie internațională de haiku-haiga și foto-haiku, dedicată evenimentului tragic din 11 martie 2011 de la...

Atelier

Sorana Felicia Petrescu - \"Aproape vie\" - Debut Editorial în Poezie

de Ela Victoria Luca

Am bucuria să vă semnalez debutul editorial în poezie a uneia dintre poetele www.poezie.ro, Sorana Felicia Petrescu , la Timișoara, în noiembrie 2005, sub egida editurii Marineasa. Sorana Felicia...

ArticolAtelier

Parastas cu Eurogold

de Ioan Barb

Am rămas stupefiat, așa, pur și simplu, de când a venit, acum două zile, soacra mea în vizită și mi-a spus că în Bocșa, un sat din munții Apuseni, așezat pe zăcăminte seculare de aur și cupru, s-a...

ProzăAtelier

Rezistența la uitare

de Florin Hălălău

Dintre publicațiile apărute după 1989, revista „Memoria” rezistă și astăzi în pofida problemelor financiare și a adversității celor care ar vrea să facă uitat trecutul comunist. Evocarea în paginile...

ArticolAtelier

Basarabeanul din Maramu

de alexandru petria

Pe Igor Ursenco l-am cunoscut la Cluj, la un eveniment organizat de „Herg Benet”, editura la care am publicat amândoi ultimele noastre cărți. Omul mi-a plăcut din prima. Deschis, fără fițe,...

Atelier

Orașul câinilor - Capitolul II

de Tudose Dragos

-Cineva trebuie să rezolve chestia asta, îți spun. Nu mai merge așa. -Cred ca o să se rezolve de la sine. Iarna trecută, nu știu dacă ți-am povestit ... -Nu, nu mi-ai spus... -Cu ăla cu mașina ......

ProzăAtelier

Dușmanul poporului

de Vlad Solomon

De câte ori am colaborat la publicația “ACUM”, am considerat că un articol trebuie să se susțină prin el însuși, nefiind necesară o intervenție ulterioară, pentru a clarifica argumentarea sau mesajul...

ArticolAtelier

doliu

de Marius Mitea

comemorăm decuparea portretului tău din spatele sternului meu,vinul se zgribulește-n paharele albe de plastic, florile din coroane fumegă-n jurul panglicilor cernite :„pios omagiu...vecinică...

PoezieAtelier

Doliu

de Pantea Cristiana

In ceas Ticaie a fix si totusi nu este de-ajuns Si mucul a ramas Sa fumege-n scrumiera a jar si nepatruns, Iar din fereastra rece Tipa si se-aprinde parca tot mai alba luna, Crezand ca mie imi va...

PoezieAtelier

Doliu

de Djamal Mahmoud

îți citesc frumoasa moarte când zidurile își reglează tonul ca pe o tensiune oscilantă cu câte-o icoană câte-o mână tremurândă privindu-ți rochia de mireasă luciul pantofilor dornici de trepte de o...

PoezieAtelier

Doliu*

de Djamal Mahmoud

îți citesc frumoasa moarte când zidurile își reglează tonul ca pe o tensiune oscilantă cu câte-o icoană câte-o mână tremurândă privindu-ți rochia de mireasă luciul pantofilor dornici de trepte de o...

PoezieAtelier

Doliu

de Florin DeRoxas

murise frunza fara de lumanare la zece luni si jumatate de cand incepuse sa mearga in picioare. a plans bunica, a primenit-o, si a ingropat-o la margine de drum sa treaca pe-acolo, sa se-nchine la...

PoezieAtelier