"dimineața la 7" – 20062 rezultate
0.02 secundeMeilisearchOctavian Miclescu
În cea de-a treia zi de pontificat al Papei Ioan Paul II, zi în care se împlineau 379 de ani de la bătălia din preajma Șelimbărului, Dobrin înscria într-un meci de poveste împotriva Valenciei iar Ștefan Augustin Doinaș deschidea primul cologviu de poezie de la Iași, orașul care fusese martor cu fix 103 ani în urmă la debutul lui Ion Creangă. Hei, în acea zi de 18 octombrie 1978, la 69 de ani de la filmul lui Hugues d’Eywo, cea mai veche actualitate cu subiect românesc, m-am născut dis-de-dimineață la Galați, unde am descoperit primul cenaclu literar, Anton Holban, și unde am debutat în Școala Gălățeană, în jurul datei când, cu 73 de ani în urmă, România participa pentru prima oară la Cupa Devis. La 15 ani după terminarea epocii roșii, primesc premiul Convorbiri Literare la Concursul Național de poezie de la Tecuci, singurul concurs la care am dorit să particip. Public în câteva antologii de poezie din orașul lui Ciprian Porumbescu, iar alături de prietenii Grama și Velea public în...
23 poezii, 0 proze
Alexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Nedelcu Adela Cristina
Craiova... Fac 20 de minute pana la scoala. 7 dimineata. Merg singura. Strapunsa de singuratatea infrigurata, in minte mi se mai infiripesc versuri...strofe...poezii...Le scriu pe telefon...si-atat.
4 poezii, 0 proze
Andrei Novac
Biografie Andrei Novac -Născut la 1 iulie 1983 în Tg-jiu. -Din anul 2009 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. -Absolvent al Universitatii de Vest din Timișoara Facultatea de Litere, Istorie si Teologie. -Absolvent al masteratului în cadrul Universitații din București Facultatea de Istorie secția Relații internaționale și integrare euro-atlantică. -Doctor- în filologie în cadrul Universității de Vest din Tiimișoara, profesor Cornel Ungureanu, cu tema: Generația 70, cazul Valentin Tașcu. -Grupaje de versuri în: Convorbiri Literare,Gorjul literar, Rostirea Romaneasca, Foaie de Latinitate, Caietele Columna, Scrisul Românesc, Luceafărul, Luceafărul de dimineață Ramuri, Mozaicul, Unu, Zona literară, Paradigma XXI, Oglinda literară,Revista Poezia, Revista Caligraf, Caietele Balcanica 2009(revista Fesivalului Poeților din Balcani) Revista Luceafărul de dimineață, Orizont pe situl agonia.ro si in presa locala din Târgu-Jiu. Volume publicate: -Poezii, editura Newvest, Tg-jiu, 2000....
126 poezii, 0 proze
Valeriu Sârbu
Vineri 4 decembrie 2009, dimineata, a incetat din viata intr-un spital din Braila scriitorul Valeriu Sirbu, in varsta de 78 de ani. Poet, prozator, eseist, dramaturg, Valeriu Sirbu este unul dintre putinii autori dedicati in exclusivitate teatrului radiofonic, pentru care a scris un numar mare de piese, majoritatea cu o tematica de actualitate, un anume fel de actualitate, temele si subiectele sale fiind putin frecventate de alti autori. Valeriu Sirbu Valeriu Sirbu va fi inmormantat luni 7 decembrie, la ora 13, la Cheia.Nascut in 18 septembrie 1931, la Bujoreni, Valcea, Valeriu Sirbu face o figura aparte in literatura contemporana. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), arta poetica scrisa cu amaraciune si autoironie de un literat care crede inca in valorile spiritului, a debutat in 1969 cu volumul Poeme banale, continuand sa publice poezie (Ora translucida, 1974, Pregatirea pentru echinox, 1977, Amfora de rezerva, 1979, Antinomii, 1986, Invinsi de abstractiuni, 1995, Partitura...
1 poezii, 0 proze
Florin Mugur
Florin Mugur (n. 7 februarie, 1934, București; d. 9 februarie, 1991) a fost un poet, eseist și prozator român de etnie evreiască. A debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 19 ani a publicat prima carte a sa.[1] A fost redactor la editura Cartea Românească, and redactor-șef adjunct al revistei Argeș. Prieten apropiat al lui Norman Manea. Când soția, Iulia, a decedat, și fiind și el însuși bolnav, s-a sinucis. Scrieri "Visele de dimineață" "Mituri" "Piatra palidă"- pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor "Aproape noiembrie" "Convorbiri cu Marin Preda" "Profesiunea de scriitor" "Ultima vară a lui Antim" "Scrisori la capătul zilelor" "Vârstele rațiunii" "Dansul cu cartea" "Viața obligatorie" "Portretul unui necunoscut" "Firea lucrurilor" "Schițe despre fericire"
10 poezii, 0 proze
Nicolae Neagu
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU Găești, 20 iunie, 2009. Ne-am strâns de dimineață, la casa cu nr. 7 de pe strada Șerban Cioculescu, unde era depus cadavrul lui Nicolae Neagu, înaintea înmormântării, care a avut loc la ora 12 în Cimitirul Eroilor de pe Strada Nicolae Bălcescu. Poetul a fost înmormântat lângă soția sa, Ana-Reli. Mai degrabă discret, apăruseră la vreo zece coroane din partea unor organizații și persoane precum Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Cenaclul literar al Medicilor, Laura și Lucian Blaga. Convoiul de la Casa Poetului, pe șoseaua București-Pitești, cu opriri și aruncări de monede, a excelat și el prin discreție, dacă nu autocenzurată stupefacție și mocnită revoltă. După slujba religioasă și discursul preotului, subsemnatul (rupând involuntar vreo omerta?) a citit câteva pasaje din opera scriitorului: “(- Ce este viața? întrebă îngerul. - Un răspuns puchinos, ticălos, păgubos, dar frumos între două tăceri, răspunde Oarecarele. - Atât? - Păi, nu-i de-ajuns?)...
1 poezii, 0 proze
barbu roxana-maria
am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...
4 poezii, 0 proze
Adrian Ciocoiu
nascut la 1 dimineata... "fire de artist"
3 poezii, 0 proze
Octavian G. Mustafa
Absolvent de Matematici, am scris in studentie povestiri catalogabile drept SF. Cateva au aparut in Jurnalul SF si au impartasit soarta (cruda) a barcutelor de hartie... Cand ma gandesc la literatura, imi amintesc cum isi punea Eliade, adolescent si miop, ceasul sa-l trezeasca la trei dimineata: avea de tocit Trigonometria iar el inca nu-l terminase pe Linne (sau poate ca nu despre Linne era vorba)!
41 poezii, 0 proze
dimineața la 7
de dan herciu
zgomotul devenea sâcâitor; cineva respira la mine în brațe. tiptil am mers în baie m-am spălat pe mâini îndelung căutând explicații credibile am îmbrăcat cămașa primită cadou de la tine convins că...
aroganta trezire la viață
de Andrei Gheorghe
aroganta trezire la viață „tocmai m-am externat de la școală, din oraș și din viața publică și am apărut aici să-ți mai spun cum azi dimineață la 6.45 când m-am trezit copacii se umpluseră până la...
rândul văduv și rândul orfan
de emilian valeriu pal
în fiecare dimineață la 7 și 5 te aștept la colț de rai ca un dependent de pariuri care-a pierdut tot într-o noapte și își spune mereu azi va fi ziua mea norocoasă nu știu dacă deja ai trecut pe aici...
exercitiu de memorie
de ispas florin ciprian
Luna decembrie. 24.Dimineata la 7,45. Curte militara a unei unitati militare. -Pregatiti-va mai repede! aeroportul a fost atacat de teroristi si trebuie sa aparam aeroportul cu orice pret! In fata...
Trubadur pierdut in timp
de DIANA CIULEI
Astăzi sunt Helene, îți spun. Ne-am cunoscut azi dimineața la ceainaria Enchanted când eu sorbeam linitită al meu cappuccino iar tu grăbit ai intrat pe ușa , te-ai așezat la o masa spate în spate cu...
O iubire destramata 16
de nicolae costel alin
O iubire destramata 16 Cand am trecut prin dreptul camerei unde state baba am vazut ca dormea de puteai sa tai lemne pe ea, am coborat din bloc ne am mai sarutat odata si fiecare sa dus pe drumul...
Întâlnirile omului cu ursul (Ursus arctos arctos) 22
de Toth Arpád
Lazăr Toader, 33 de ani, Covasna, pădurar de vânătoare 1. Eram la curățirea potecilor de vânătoare, pe Alunu în 2008. Un pui de urs a venit spre noi. A sărit dealul. Maică-sa a venit spre noi. Eram...
acuza primavara
de Cleo Sand
Universul conspira astazi impotriva mea. Cand tot ce vreau e o cafea si un semn(fie si in cafea), nu obtin nici una nici alta. Apa calda de la fantana e rece(ce insemana sa iti ratezi menirea..)...
Ipoteze
de Geo Dumitrescu
Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani, să fii mai puțin inteligentă și mai degrabă castă, să umbli desculță prin bucătărie și să te cheme cineva, posesiv, umilitor și vulgar,...
Niciodată viața nu bate filmu'
de adrian pop
Toate filmele sînt pline de cururi de femei arcuite bombate vizibile și străzile sînt pline de cururi de femei și viața-i plină de ele de cum deschizi ochii și pui mîna pînă-i închizi viața-i un mare...
