Florin Mugur

Trei mici sori plini de acid trei mici sori cu labele negre - ea e o mică sărbătoare aristocratică. Furnica e inevitabilă, furnica e

Und\' te ducitu, mielule? E-ntuneric, domnule. Si de ce dansezi? Pentru ca mi-e frig. Si de ce ti-e frig? Prea multe hartii. Cerul

Amant al cărților, acoperit de praf plec din arhiva stingerii, pe seară urc în tramvaie, leneș trec prin piețe - la gât fularul desfăcut,

Cum să fii scund și caraghios și cu barca ca un văl de mireasă și cu ochi albaștri și cum să fii bătrân și cu hainele ude de lacrimi și cum să

mersul tău prin iarbă și felul cum te uiți în treacăt la mine și iarba care s-a înălțat la un metru de pământ să te urmărească

Mi-a intrat în poem o frunză de viță sălbatică și toate ființele se adună în jurul ei o contemplă cu ochii speriați îi cântăresc în palme

Dinei Georgescu Fascinant mirosul crinilor, fascinant - scriu despre el cu mâna stângă scriu ferindu-mă eu care urăsc florile aceste mici

Nu vă faceți iluzii - tremurul meu scutură pomii și atinge cu un deget pătat toate fructele un mic semn de putreziciune, vedeți? de parcă și-ar

Citești o poezie - și e extraordinară, simți, deși nu înțelegi încă aproape nimic și nu ai luat cunoștință decît de faptul că, uite, ai citit și acum

da, camera lungă și gri de spital da, viața e obligatorie, doare da, patul femeii și sângele ei mult prea pal plecat să se plimbe la soare iar