"cu pânze albe" – 22551 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
castronul-cu-masele
Castronul cu măsele
de felix nicolau
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac

aparece
Rahat cu Apă Rece

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Marcel Vișa
S-a născut în orașul Abrud pe data de 19.12.1983 A urmat liceul HCC din localitate.În prezent locuiește în Alba Iulia. Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, cu pauze îndelungi, iar în 2017 a debutat cu volumul de poeme intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea Românească. Înainte de apariția cărții, a publicat în majoritatea revistelor literare importante din țară, reviste ca România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul au găzduit versurile lui. O bună parte a activității lui literare se regăsește pe site-urile de profil, mai ales în cadrul cenaclului online Qpoem din care face parte din 2016. În septembrie 2017, la propunerea poetului și profesorului universitar Aurel Pantea directorul filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România ( poet laureat al premiului Eminescu pe 2017), a participat la maratonul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la casa de creație de la Neptun. Juriul compus din cei mai importanți critici literari și poeți ai...
57 poezii, 0 proze
Cella Serghi
Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. (text)==Despre Cella Serghi== "Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește : "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia...
7 poezii, 0 proze
Pericle Martinescu
Pericle Martinescu (n. 11 februarie 1911, d. 24 decembrie 2005) a fost un scriitor, traducător și jurnalist român. Biografie S-a născut într-o familie de țărani din comuna Viișoara, județul Constanța. A urmat cursurile liceului \"Mircea cel Bătrân\" din Constanța și ale Facultății de litere și filozofie din București (licența în filozofie). A debutat încă de pe băncile liceului, primele încercări apărându-i în \"Gazeta Transilvaniei\". Ca student a colaborat la \"Vremea\", \"România Literară\", \"Universul literar\", \"Revista Fundațiilor Regale\", \"Viața literară\", \"Meșterul Manole\" și \"Dacia Rediviva\". Debutul în volum s-a produs în anul 1936, cu romanul \"Adolescenții din Brașov\" (carte reeditată în 1991). Publicații Sunt frate cu un fir de iarbă\" (Prozopoeme), 1941 Costache Negri, (monografie), 1966 Retroproiecții literare, (eseuri,) 1973 Umbre pe pânza vremii, (amintiri), 1985 Excursie în Ciclade, (memorial de călătorie), 1996 Odiseea editării „Poeziilor” lui Eminescu în...
1 poezii, 0 proze
Bartolo Cattafi
S-a născut la Barcellona (Messina) la 6 iulie 1922. A urmat studii de drept fără a-și exercita vreodată profesia, dar menținându-se tot la fel de distant față de orice ambianță literară. A călătorit în Europa și Africa, rămânând însă totdeauna fidel peisajului messinian. Debutează editorial cu placheta Nel centro della mano (1951), după care au urmat: Partenza da Greenwich (1954); Le mosche del meriggio (1959); Qualcosa di preciso (1961); L\'osso, l\'anima (1964); L\'aria secca del fuoco (1972); La discesa al trono (1975); Marzo e le sue Idi (1977); L\'allodola ottobrina (1979). A murit la Milano la 13 martie 1979. Acest poet ce „se preface pentru a supravieții printre morții trufași/mai mult mort decât viu”, a învățat bine lecția poeziei metafizice montaliene și a depășit-o; în fragmentarea impresiilor desprinse din pânza realului el țese cu o lentă plictiseală tragică câteva pete, câteva „dâre” ale propriei existențe ce se colorează brusc în roșu și dau strania senzație că extincția...
0 poezii, 0 proze
Alexandru D. Ropalidis
Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001
30 poezii, 0 proze
viorel aloman
34 de ani si scriu de vreo 20 dar cu pauze mari , sunt mecanic auto
1 poezii, 0 proze
Clăpuci Radu
Medic rezident pediatrie, consultant Arpedia pt calitatea apei 29ani Vărsător scriu cam de 13 ani...cu tot cu pauze! Îmi plac Marin Sorescu si Johnny Raducanu. Când nu iubesc,mă chinui cu lucrurile efemere din lumea asta. "Nu contează ce ți se întâmplă, ci cum reacționezi la ce ți se întâmplă!"(H.Selye,1968) Cineva a zis odată: .. . Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani. Iubește ca și când nimeni nu te-a făcut vreodată să suferi. Dansează ca și când nimeni nu te vede. Cântă de parcă nu te-ar auzi nimeni. Traiește ca și când Paradisul ar fi pe pământ !
36 poezii, 0 proze
Adrian A. Agheorghesei
Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...
109 poezii, 0 proze
Haran Giorgia
Sunt nascuta in 30 martie 1997,in Brasov. Momentan studiez arta la un liceu de specialitate, intr-o clasa de plasticieni. De mica am iubit sa desenez, pictez, compun,scriu. Arta reprezinta viata iar prin ea, portalul spre propria mea lume nu se va inchide niciodata. Nu am nevoie sa fiu iubita mai mult decat trebuie, prefer sa raman cu panza langa mine si penita din calimara decat cu oameni falsi ce imi distrug increderea. Nu sunt cine stie ce faptura deosebita, chiar daca unii asa ma considera. Sunt pur si simplu o marioneta care innoata intr-o mare plina de deseuri. Marea -viata- deseurile-necazurile- care polueaza marea. De ce m-am nascut? Sa fiu cineva. De ce traiesc? Sa ajung cineva. De ce am sa mor? Am sa mor drept cineva important. ~ multumesc tuturor cititorilor~ Sa pornim campania de "ecologizare" a marii~!
6 poezii, 0 proze
Gheorghe Sfintescu
O frunza de mediocritate cu vine de cuget, Moarta de panza invizibila a trairii, Vie de curent rece de ganduri. Imi vibrez optimist viitorul In bulgari de ploaie transfigurez Pe-al meu negru verde Praful ce imi ineaca ochii... O ruga imbratisanda strang la piept Animata de nerenuntare... O dogoresc si pielea mi-este'puizata De crunta oglindire calorica...
2 poezii, 0 proze
cu pânze albe
de Ioan-Mircea Popovici
mandatul abuziv al hazardului pe y-grecul verde în ochiul nucului acum drojdia-i la cazan vinul s-a oprit din fierbere niciodată n-a fost așa clar punctul final azi între flori galbene la marginea...
Poema navelor plecate
de Nicolae Budurescu
Plutind spre larg cu eleganța cartaginezelor trireme, S-au avântat atâtea nave spre orizontul sidefat, Purtând pe pânze strălucirea și vioriul aurorei, Purtând efigia speranței pe vârful înălțat al...
îngeri roz
de holobaca gheorghe
aprinde sângele din buze brize din vremuri pe care le știu pe de rost revăd surâsuri cu pânze albe în port și-aud șoapte vii capturate-n remize cu drumuri de seară tai cărți la tarot pe când cad din...
ce sunt
de andrei anton
_sunt vant;pentinsul marii... imping valurile si ma joc cu norii corabii cu panze albe imi gadila talpa cum arde azi soarele..ce rece e apa... _sunt nor de furtuna,si ma lupt cu muntii mi se pun in...
Vara
de Andrisan Cristina
Din paleta-i de culori, Vara-și strânge-ncet În gradini pline de flori, Peisaju-i incomplet. Căci lipsește marea verde Bărcile cu pânze albe, Unde sufletul se pierde, Rătăcind pe vase dalbe. Un șirag...
Simpla credință,
de florentina craciun
Azi noapte m-am gândit la noi, și cerul luminat de stele Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate, Să vadă cât de tristă sunt și cât de mult privesc spre ele Și încă te aștept să vii pe o...
