Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cu dumnezeu de cap"22553 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
44 rezultate
castronul-cu-masele

castronul-cu-masele

ColecțieRubrică6 texte

Castronul cu măsele

de felix nicolau

poezii-cu-ingeri

ColecțieEbook12 texte

Poeme cu si despre îngeri

de Marius Surleac

aparece

aparece

ColecțieRubrică15 texte

Rahat cu Apă Rece

primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

Băbăruși CristianBC

Băbăruși Cristian

AutorAtelier

M-am născut pe data de 08 aprile 1984 într-un mic apartament din București, capitala României. Îmi doresc să scriu și să public o carte, sau măcar o povestioară, care să captiveze pe cât mai mulți dintre voi. Încă îmi dau silința pentru aceasta, chiar dacă mă aflu la început de drum, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu cu siguranță voi reuși. Scriu doar când am ceva timp liber, iar asta nu se întâmplă foarte des. Cel mai mult ador să citesc cărți din genul Horror, preferatele mele, dar si ezoterice. Printre autorii mei îndrăgiți se numără John Saul, Anne Rice și Stephen King. Cărți preferate: "Salem's lot" de Stephen King "Mâna dreaptă a Diavolului" de John Saul "Apocalipsa" de Stephen King "Ora Vrajitoarelor" de Anne Rice "Lasher" de Anne Rice "Taltos" de Anne Rice "Seria Cronicile Vampirilor" de Anne Rice Până în prezent, am scris și eu câteva lucrări ca să spun așa. Am încercat și ceva poezie, unde am vazut că nu mă pricep mai de loc, dar... am descoperit că la proză aș avea o mică...

63 poezii, 0 proze

LB

liliana ghita boian

AutorAtelier

Am cincizeci de ani si ma simt nerealizata din punct de vedere artistic.Sunt absolventa unei facultati cu caracter economic, dar idealurile mele au caracter umanist,astfel ca in decurs de trei ani am publicat patru volume de poezii la doua editurii diferite prin largul concurs acordat de oameni cu suflet care au crezut si (sper ) mai cred inca in mine.In momentul in care am crezut ca viata si Dumnezeu nu mai are nimic nou sa-mi ofere a acordat sufletului meu un dans, un ultim tango al unei drame care m-a marcat profund si poate, pentru totdeauna. Sst! nu m[-ntrebati! sa nu- i stingem amintirea! Volumele se intituleaza astfel: sfasiere de lumina-2oo2 capricii autumnale-2005 rugaciune pentru tine-2oo6 rugaciuni despletite-n curcubeu-2oo6 Despre ele s-a scris putin; cei care au vrut sa ma cunoasca au citit poezia, cei care au considerat ca este suficient sa ma perceapa din viata de fiecare zi au trecut mai departe

2 poezii, 0 proze

Tudorache Maria-MirabelaTM

Tudorache Maria-Mirabela

AutorAtelier

Traind intr-o lume aproape imposibila, incerc sa ma desprind de Mirabela cea de toate zilele.Poate ca multi nu sunt satisfacuti de cum Dumnezeu sau mai stiu eu cine i-a creat.Si eu am cateva nemultumiri, asa ca am ales a creez o noua Mirabela, o Mirabela pe gustul meu. I-am bagat in minte ca puterea nu exista, nu majoritatea trebuie sa decida, banul este o scuza penibila, iar tot ceea ce conteaza in viata e iubirea. Se pare ca nu a trebuit sa ma chinui cu ea. A inteles singura. Cu asta e mai speciala decat toti. Chiar si decat toate rudele si familia ei. A cochetat cu fotbalul, handbalul, baietii, matematica si teatrul, dar partea creativa i-a pus capac. Asa ca nu are decat sa se dedice aproape in totalitate scrisului (poezie, proza si piese de teatru). Dar...a intalnit iubirea(acum pe cea reala). O sa iubeasca, o sa scrie si o sa fie fericita, avandu-le pe amandoua. E tot ce si-a dorit. Cat despre ceea ce scrie, nu tot este adevarat. Doar iubirea conteaza...

10 poezii, 0 proze

GV

George Vasilievici

AutorClasic

„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......

0 poezii, 0 proze

Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

Ion Iancu ValeIV

Ion Iancu Vale

AutorAtelier

Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...

16 poezii, 0 proze

AnticipateA

Anticipate

AutorAtelier

Sunt binele. Sunt răul.Cred în miracole. Cred în Dumnezeu. Cred în trecut. Sunt cu picioarele pe pământ,dar cu capul în aer.Sunt Balanță. Mă-nclin. Trăiesc prin doza de nebunie fără de care nici unul din noi n-ar putea trăi. Sunt rea. Sunt bună. Sunt femeie. |

2 poezii, 0 proze

slavu dianaSD

slavu diana

AutorAtelier

.....doar o femeie cu frica de Dumnezeu si dragoste de frumos, in toate formele lui.... Rana mea Anonimă Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. ...preluată pentru că mi-a plăcut mult-jos pălăria, merci.... â ă î ș ț

90 poezii, 0 proze

BA

basamac adrian

AutorAtelier

singuratate,forma mea de existenta,de ce te tot confund cu Dumnezeu?

3 poezii, 0 proze

cu dumnezeu de cap

de mirachehov

Toată splendoarea voastră stă pe cartoane și mi-e ciudă că mie artificiile îmi dau spasme. și-atunci văd cum gândurile-s lene, lepră, dar nu pot în toată mahmureala asta schizofreniformă. fetișul meu...

PoezieAtelier

Dumnezeu și pinguinul.

de remus eduard stefan

Și Dumnezeu a ajuns cu consoarta la noi în trib. Bucuria cu care l-am întâmpinat e lesne de înțeles! Desigur, tot Youssef, cu calul lui, Totem, a fost cel care i-a adus de la gară. Dumnezeu ar fi...

ProzăAtelier

Un gen literar de succes: bible-fiction

de Bogdan Dincescu

Termenul este nou, dar genul literar este vechi Probabil unii se întreabă ce să fie acest termen năstrușnic, pe când alții mai obișnuiți cu neologismele deduc că acest termen a fost compun într-un...

EseuAtelier

Timpul nu mai curge, arde…

de Ștefania Pușcalãu

Mi se pare că ține de-un veac tragedia asta națională. De parcă timpul nu mai curge, arde… N-am fost în stare să scriu nici măcar un rând despre #colectiv și nici n-o voi face. Din respect, dar și...

Atelier

Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 13

de marin badea

Primarul e foarte deștept. Casa lui se numește chiar așa, primărie. Până să ajungă așa, el a învățat multă carte, la școala de primari care e totuna cu aia de tractoriști. Tata, în schimb, a învățat...

ProzăAtelier

Pseudodileme ecumenice

de Dinu Pantea

’’Ce fel de neam este creștinul dacă Zeul său este un om țintuit în cuie, pe o cruce. Este poate cea mai mare tristețe pentru neamul omenesc. Să se închine jertfei unui om, ucis de oameni.’’ Pornind...

Atelier