"crater spațial" – 476 rezultate
0.02 secundeMeilisearchPaul Vinicius
Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.
3 poezii, 0 proze
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Angela Carter
Angela Olive Stalker was born in Eastbourne, Sussex, England on the 8th May 1940. War had broken out in Europe and she was evacuated as a child to Yorkshire to live with her maternal grandmother, a working-class, matriarchal, domineering, feminist bread-\'n-buta granny of the north of England. Carter left school and started work at the age of nineteen for the Croydon Advertiser, following in the footsteps of her father - who was a Scottish journalist working in London. One year later she met and married Paul Carter. She was to divorce him almost twelve years after, in 1972. She studied English at the University of Bristol and built on her already vast cultural and literary baggage. Her mother was a great literary influence on her, as she devoured book after book and author after author. Her upbringing was very much based on the works of Shakespeare and great names of English literature. The influence of authors on her work is enormous and perhaps incalculable. There are references to...
1 poezii, 0 proze
Simona Cratel
Am terminat Liceul de Artă "Nicolae Tonitza", apoi Academia de Artă din București. Înainte de a mă apuca de scris, am lucrat ca grafic-designer, art director și web-designer.
1 poezii, 0 proze
Laurian Lodoabă
Laurian Lodoabă, poet și prozator, medic de profesie. Volume publicate: Singurătatea sub Brooklyn Bridge, Editura Marineasa, Timișoara, 2005 (poeme), La marginea cerului, Editura Anthropos, Timișoara, 2005 (poeme), Terra Incognita, Editura Anthropos, Timișoara, 2006 (poeme), Trei Frontiere, Editura Anthropos, Timișoara, 2007 (proză), Lexington Avenue, Editura Hestia, Timișoara, 2008 (proză), Cratere, Editura Anthropos, Timișoara, 2008 (poeme). Colaborări: "Tribuna", "Orizont", "Banat", "Transilvania", "Poezia", "Acolada", "Luceafărul", "Reflex", "Paralela 45", "România literară" etc.
2 poezii, 0 proze
Tim Burton
Scriitor, producător și regizor (deținător al Globului de Aur). Cunoscut mai ales pentru filmele sale "Edward Scissorhands" și "The Nightmare Before Christmas". Engleză Timothy Walter "Tim" Burton (born August 25, 1958) is a Golden Globe Award-winning American film director, producer, writer and artist. He is famed for his dark and quirky films, such as Edward Scissorhands and The Nightmare Before Christmas, which he co-wrote and produced. He is also famous for directing blockbusters including Batman and Charlie and the Chocolate Factory. Since directing his first feature film Pee-wee's Big Adventure in 1985, he has gone on to direct and produce numerous films, many of which have received Academy Award nominations and wins. He frequently works with close friend Johnny Depp, musician Danny Elfman and partner Helena Bonham Carter. His upcoming projects include the animated film 9 and Alice in Wonderland, the Disney retelling of Lewis Carroll's book.
7 poezii, 0 proze
Poul Anderson
Poul William Anderson (n. 25 noiembrie 1926 – d. 31 iulie 2001) a fost un scriitor american de science fiction, care și-a început cariera în timpul Epocii de Aur a genului și a continuat să scrie și să rămână popular până în secolul 21. Anderson a scris și romane fantasy, istorice, precum și o serie de povestiri, primind numeroase premii, inclusiv șapte premii Hugo și trei premii Nebula. Anderson și-a luat doctoratul în fizică la University of Minnesota în 1948 și s-a căsătorit cu Karen Kruse în 1953, având împreună o fată, Astrid, care este căsătorită cu scriitorul de science fiction Greg Bear. În 1972 a devenit al șaselea președinte al Science Fiction and Fantasy Writers of America. A fost membru al Swordsmen and Sorcerers' Guild of America, un grup de autori de heroic fantasy fondat în anii '60 și ale cărui lucrări au fost antologate în seria lui Lin Carter Flashing Swords!. De asemenea, a fost membru fondator al Society for Creative Anachronism. Robert A. Heinlein a dedicat...
1 poezii, 0 proze
crater spațial
de Dely Cristian Marian
tu ai să privești într-o zi lucoarea inimii dar fără lentile iar steaua sub care s-au îmbrățișat primii doi oameni va păli o vreme iar și iar dacă soarele ar îngheța o clipă pământul s-ar apropia
Micropoeme (18)
de Paul Mircea Iordache
Crater războinic: Fum subpământean, Sporadic prelins spre cer – Hades pipează. Pânza Arahneei: Mreajă de argint, țesută de-o fecioară – Mirajul din ochi. Ghinda căzută, sub scutul frunzelor – grijă...
Celula tuturor maimuțelor
de Ghejan Andrei
Omul era foarte evoluat, practic nu mai exista prostie, motiv pentru care își spunea maimuță. Evoluase într-atât, încât și Sistemul pe care îl concepuse pentru noile colonizări spațiale părea perfect...
Corbii blânzi
de Isaac Asimov
Isaac Asimov CORBII BLÂNZI (volumul de povestiri ÎNTREBAREA FINALÃ – NINE TOMORROWS, 1959) De cincisprezece ani, hurrienii își mențineau baza pe fața întune¬cată a satelitului. Era un fapt fără...
Corbii blânzi
de Isaac Asimov
De cincisprezece ani, hurrienii își mențineau baza pe fața întunecată a satelitului. Era un fapt fără precedent, ceva nemaiauzit. Nici un hurrian nu visase că ar fi posibil să întârzie atât de mult....
Sfârșitul copilăriei
de Arthur C. Clarke
PARTEA ÎNTÂI ― PÃMÂNTUL ȘI OVERLORZII Capitolul unu Înainte de a zbura spre baza de lansare, Elena Liakova urma mereu același ritual. Nu era singurul cosmonaut care proceda așa, deși...
... și ea m-a sărutat de bună dimineața cu buzele tale
de George Gîtlan
într-o noapte am prins o cometă de coadă când am deschis-o era de fapt un poem alb scris mai demult lansat în spațiul viselor tale stelare când eram copil visam s-ajung pe lună așa citisem eu undeva...
Am 31 de ani-linia de sosire
de Victor Țarină
cred că pe-aici pe undeva mă voi opri și voi aștepta ce atâta gălăgie dintr-un om care abia trăiește de pe o zi pe cealaltă pe aici pe undeva e și linia de sosire am s-o caut printre lucrurile...
Antiom
de razvan rachieriu
A treia țigară și autobuzul nu vine așteptarea râcâie în mine nervii scurmă tot mai adânc până în miezul revoltei de a trăi prost într-o societate flască și inertă la bunăstare și progres în sfârșit...
Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
de Cornelia Georgescu
*89. Marte, zeul războiului. Centura de asteroizi. Ceres. „Pacifis” staţiona pe orbita planetei roşii, Marte; de fapt, impropiu spus că staţiona, pentru că nu stătea în loc, ci, asemenea celor doi...
Pași în beznă
de razvan rachieriu
Aud țipetele celor înțepați de lumină, Înfășurați în păcate și otrăviți de vină, Văd cum se rostogolesc pietrele în ei, Au în ochi viermi și în gură gust de mișei. Am azvârlit un hohot imens și dur...
Sentinela
de Arthur C. Clarke
Prima dată când veți vedea Luna plină strălucind în sud, observați cu atenție marginea ei din dreapta. Acolo unde ar sta scris ora două, dacă satelitul nostru ar fi un orologiu, veți remarca un...
Noua Inteligență Artificiala
de Anghelina Tiberiu
“Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege își sânt loruși lege. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conștiinței lor și prin...
