Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"corpuri deschise"1292 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
33 rezultate

Răzvan Țupa

AutorClasic

brăilean... 12 iunie 1975 A debutat în volum în anul 2001 cu fetiș , Editura Semne. În anul 2003, Editura Vinea a lansat ediția a doua a volumului din 2001, revăzut și adăugit În 2005 a apărut corpuri românești la Editura Cartea Românească. \"cu poetul Răzvan Țupa misiunea fracturistă nu numai că începe să aibă greutate, dar ea se manifestă deja în diversitate (...)\" (Al. Cistelecan)

1 poezii, 0 proze

Răzvan Țupa

AutorClasic

Primul său volum publicat in 2001, „fetiș”, a fost distins cu Premiul național pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoșani, în ianuarie 2002. În 2003, “fetiș – o carte româneasă a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediții revăzute și adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul „corpuri românești” la editura Cartea Românească. A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor șef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor șef al revistei Cuvântul. Până acum a participat la festivaluri, ateliere și lecturi de poezie în București, Constanța, Timișoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzău, Chișinău și în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma). Între 2005 și 2010 a organizat întâlnirile Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansat Atelierelaționale, un proiect de încurajare a interacțiunii poetice.

0 poezii, 0 proze

Omar KhayamOK

Omar Khayam

AutorClasic

- conform unor date recente, s-a nascut la 18 Mai 1048, in orasul Neishabur, din privincia Khorasan, aflata in nordul Iranului - numele sau adevarat era Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam - Khayyami = pseudonym pentru “fabricant de corturi” – pe care poetul il adopta in amintirea tatalui sau care avea aceasta indeletnicire - Isi face studiile in celebrul medreseh, colegiul din orasul sau natal. - A fost directorul observatorului din Marv si a prezidat grupul celor opt astronomi care, in anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decat cel Gregorian, intreprins cinci secole mai tarziu. - Moare in jurul anului 1131 - Medic si astronom official al curtii regale, Omar Khayyam a fost cunoscut de-a lungul Evului Mediu pentru studiile sale in domeniile matematicii si fizicii. - Din 14 tratate ce i-au fost atribuite, lucrarea cea mai importanta este un tratat de algebra. Al-Djabra-val Mogha-bela, trades in limbile europene inca din secolul...

97 poezii, 0 proze

corpuri deschise

de Ela Victoria Luca

din oraș nu mai rămânea nimic doar corpul rotea ceasurile în sensul unui bărbat gravat în epidermă târziu straturi straturi de gânduri desfăcute de corbii din squar și râsul meu acoperind palme...

PoezieAtelier

corpuri românești

de Răzvan Țupa

o atingere completă pe străzi pestrițe am învățat mereu o anumită frică de înțelegere între corpurile transpirate aproape tăcute pline doar de veselia unor cămăși deschise la gât de ce să nu spui că...

PoezieClasic

Promovarea vizuala a Romaniei si Bucovinei pe internet

de angela furtuna

\" Promovarea Romaniei si a Bucovinei, a culturii bucovinene si romanesti pe internet: iata un tel pe care mi-l asum de ani buni prin programul propriu. Acesta este spiritul Societatii Deschise: a...

Atelier

Copiii mării

de Mariana Cardas

Tije și nervuri se înalță pentru a bălmăji literele unui alfabet subteran. Tije, nervuri și dorință. Pentru că doar dorința consimte chiar dacă repetă râurile umbrei. Aduc chemare Stelei : altă...

PoezieAtelier

Ministerul propagandei magice-I

de Eugen Galateanu

Vedenia i se arată ca de obicei, puțin după ce adormise. Știa că e vedenie, totuși, i se părea că trăiește cu adevărat, sub acel cer absurd al insulei, în acel an, în acea vară, Acolo. Nu era cea mai...

ProzăAtelier

Lumina

de Giorgios Seferis

Pe măsură ce anii trec se înmulțesc judecătorii cari te condamnă. Pe măsură ce anii trec și vorbești cu mai puține voci, vezi cu alți ochi soarele. Știi că acei care au rămas te înșelau – delirul...

PoezieClasic

Sfârșitul copilăriei

de Arthur C. Clarke

PARTEA ÎNTÂI ― PÃMÂNTUL ȘI OVERLORZII Capitolul unu Înainte de a zbura spre baza de lansare, Elena Liakova urma mereu același ritual. Nu era singurul cosmonaut care proceda așa, deși...

ProzăClasic

Nu-mă-uita

de anca codrea

Adina avea 18 ani, era proaspăt absolventă de liceu, dar și proaspăt rănită la o unghie, pe care din greșeală a sprijinit-o de catul ușii, iar mătușa ei, fără s-o vadă, a închis poarta, prinzându-i...

ProzăAtelier

derizio-fan și casa uitării

de Ottilia Ardeleanu

Eu nu mă gândisem să-mi încep viața din pântece. Să caut singurătatea tocmai acolo. Să-mi număr zilele de la embrion încoace. Să privesc dimineți, înserări ori nopți dintr-un unghi inexistent pe...

ArticolAtelier

Fulare rosii de Ignat

de Ion A. Luca

Azi-dimineata aveam un porc... Il chema Samson. Il botezasem asa inca de cand il cumparasem, in primavara, deoarece - desi n-avea decat o luna - avea pe el un par lung si des... Asta primavara...

ProzăAtelier

Oraș cu parfum de țigan

de Plopeanu Petrache

Colorat, orașul se-ntinde, zi de zi realul ne cere-napoi înc-o vamă, înc-un chip să ascundem în tinde, hoții din noi să-i privim fără teamă, s-acceptăm dincolo de ei, pitorescul uman și trista...

PoezieAtelier

Poarta...poarta...

de razvan rachieriu

Poartă spre un eden creat de un spirit planetar Închisă deschiderilor de forme impure, Nu se deschide sunetelor firii compusă din note de flașnetar, Nici nu se vede de ochii închiși de lumina...

PoezieAtelier

corpuri de iluminat

de Leonard Ancuta

ce dumnezeu caut la morgă mi-am zis nu e aici doar trupuri goale desfăcute ca nişte peşti o masă cu o lampă din sticlă mată o pereche de ochelari mănuşi din latex albastru pe o farfurie o felie de...

PoezieAtelier

Apocalipsă

de popa daniel

Corpuri cad prelingându-se Pe asfaltul încins De privirile șerpilor Evadați prima oară Din privirile zeului ascuns sub piatră. Fatidice umbre Se înalță sporadic Spre cerul mâzgălit De gurile haotice...

PoezieAtelier

monster

de ungureanu dorina

deschide ușa și vă vede îmbrățișați. picioarele o iau înainte cȃt să tragă ea de colțurile pereților ca de paravane hilare. s-ar schimba rȃnd pe rȃnd de ani. toate în jur sunt corpuri cerești în...

PoezieAtelier

Tabloul de gheață

de Ayda Andreea

Trec pe lângă mine mii de corpuri aparent adormite,visează ,la fel ca toți,cu ochii deschiși.Luminile ard și se opresc în ochii fiecăruia ca pentru o ultimă strălucire.Ceea ce ne face deosebiți în...

ProzăAtelier

dark dance

de Daniela Bîrzu

& doar corpuri de lut mărșăluind spre hipermarketuri doar un soare la un an distanță lumină care se îndepărtează din ce în ce mai mult de noi pe zăpadă / pe liniște - frica e un disc care se rotește...

PoezieAtelier