"clădiri antice" – 2142 rezultate
0.03 secundeMeilisearchRudolf Steiner
Rudolf Steiner (n. 25 februarie 1861 [oficial 27 februarie, data botezului, Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația — d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice. A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale. Steiner a avut o amplă activitate ca filosof, conferențiar și om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În 1891 își obține doctoratul în filosofie la Universitatea din Rostock, Germania, iar mai târziu devine secretarul general al...
1 poezii, 0 proze
Jolanda Dósa
După aproape două decenii de când am lăsat în urmă redacțiile Timișoarei, am învățat că orice structură — fie ea o clădire critică sau un vers — are nevoie de un fundament solid. Sunt un inginer care caută poezia în precizie și un om cu dublă identitate care refuză să lase cuvintele să fie doar simple date tehnice. Pe acest site, veți găsi tot ce am scrijelit în momentele de liniște, departe de zgomotul mașinăriilor și de rigoarea sistemelor pe care le coordonez
43 poezii, 0 proze
daniel gavrila
Genul de om care nu are timp sa isi cumpere un ceas, atetia la detalii fiind catalogata ca schizofrenica. Imi place sa gatesc, normal, sa iubesc, sa fiu ascultat oricand, sa stralucesc de inteligenta, sa ma las sa pierd, sa ma joc, sa sochez, sa distrug pentru a cladii din nou, sa gandesc miliardic, sa ma pun la mintea motanului meu Zino, sa discut, sa sustin puncte de vedere din ipostaze care nu ma caracterizeaza. Nu-mi place, de mine cand vreau sa schimb lumea, de lume cand vrea sa imi schimbe lumea, cand lumea pe care o vreau e reala, cand oamenii devin materiale, cand suntem suparati, cand ma simt frustrat (foarte rar), cand s-a imbatat partenerul de pahar...Big Brother, Andreea Oricare, Mihaela la fel, de fapt TV-ul, urasc stirile fabricate, hainele de gala pentru femei, femeiele care le poarta, stapanii de caini de bloc, mancarea cu vegeta, muzica de azi, sefii vorbareti, Daciile, bomboanele agricole, evlavia, erezia ...
1 poezii, 0 proze
Aurel Onișor
Aurel Onișor ( n. 11 iunie, 1967, Beclean, județul Bistrița – Năsăud - d. 30 septembrie 1994, Beclean ). Viața și-a petrecut-o la Casa de Copii din Beclean, pe străzile orașului, dar mai cu seamă pe malul râului Someș, prin pădurile din Beclenuț, unde îi plăcea să stea de vorbă cu furnicile, păsările și copacii. O întâmplare petrecută la Casa de Copii din Beclean avea să ne marcheze destinele. Era în 1976, când imensa bibliotecă a Casei de Copii din Prundul Bârgăului fusese adusă cu camioanele și basculată în spațiul clădirii unde astăzi își are reședința Casa de Cultură „Radu Săplăcan”. Într-o zi am pătruns, cu smerenie, în cetatea cărților. Am auzit un plânset de copil dintr-o galerie cu cărți: era Aurel Onișor, strângând la piept „Ceaslovul satelor ” de Esenin. Mai târziu ne-am întâlnit în izolatorul orfelinatului tratându-ne de purici și scabie. Alteori scotoceam în vaste gunoaie cioburi de sticlă colorate sau o bucată de ciocolată. Deseori ne aflam pe coridoarele întunecate unde,...
21 poezii, 0 proze
clădiri antice
de dan petrut camui
ești precum acele femei cara arată mai bine cu trecerea timpului m-am întrebat cum poate iubirea să rateze atât de mult încât știința să grăbească sfârșitul te iubesc de parcă aș descoperi o clădire...
Pastel marin
de I. M. Rascu
Deasupra turnurilor negre, peste coloane și clădiri, Planează doruri efemere și Eol plânge-n aiurare Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri Ca-n filme cenușii și triste plutesc...
Civilizație și cultură
de Elena Malec
A vorbi de civilizație și cultură nu e posibil fără o definire a termenilor. Prin civilizație înțeleg știința(cunoașterea) creării condițiilor materiale necesare traiului în societați umane( Sumer,...
Mac
de george vasilievici
Tot mai des ma caut de oameni , Mickey Mouse intervine in conflictul dintre Jaa si globulele rosii, esti atat de buna cu mine, Melissa, sigur nu ma minti ca-n visele cu canibali jupuiti de o rasa...
mac
de george vasilievici
Tot mai des mă caut de oameni, Mickey Mouse intervine în conflictul dintre Jaa și globulele roșii, ești atât de bună cu mine, Melissa, sigur nu mă minți ca-n visele cu canibali jupuiți de o rasă...
Spre China din Mogoșoaia-32
de viorel gongu
Spre China din Mogoșoaia-32 Palatul de Vară- Yihe Yuan Pe circa 300 de ha., în nord-estul orașului Beijing, în Grădina Armoniei Cultivate, Yihe Yuan, din cauza căldurilor foarte mari din timpul...
Vestigiile Eladei
de Constantin Enianu
• Atena. Acropole este dealul sacru al Atenei și cel mai important sit arheologic al Greciei. Atena a fost populată în anul 2.500 î.d.H. În timpul Pereioadei Arhaice, au fost construite multe temple,...
Despre cultul dezastrelor
de Dan Norea
Am început să pun pe hârtie aceste gânduri acum două săptămâni, dar le-am lăsat “în sertar” pentru o cizelare ulterioară. Astăzi am citit un articol scris de Andrei Pleșu “România în chiloți”, pe...
Străluciri diamantine în Israel (25)
de Doru Ciucescu
Printre numeroasele situri arheologice din Israel, care dezvăluie o complexă și tumultoasă istorie, un loc aparte îl ocupă Massada, unde a avut loc una dintre cele mai mari sinucideri colective în...
Creta, insula legendelor
de Dan Norea
Creta, insula legendelor Pentru cei care n-au citit „Clanul sicilienilor”, vin cu o mică introducere. Grupul colegilor mei de facultate, grup inclusiv în sensul internetului (grup yahoo), a hotărât...
Get name
de Florentin Cristian
m-a impresionat un anticariat când am fost în capitcând am fost în capitală cărțile erau grele cărțile erau grele de consistența și aproape dimensiunile unor planșete pentru desen albumele de artă...
Muzeul
de Nick Sava
Printre cele mai reprezentative clădiri ale unui oraș este, desigur, cea a muzeului. Fără îndoială, fiecare dintre noi știm ce este un muzeu. Fiecare oraș și orășel, ba chiar și unele sate se laudă...
seara tortionarului, inceput de tigara pe terminate
de Andrei Gheorghe
seara tortionarului, inceput de tigara pe terminate priveste viata cu niste ochi pe care ti-i arunci mai mereu pe ecran ca se te (re)scri rand pe rand, pana cand ecranul le fuge ochilor de sub...
Torc ata de invelit
de Ion A. Luca
Aseara, in ziua de 11 decembrie a anului 1820, eram pe strada Colbert. Aveam caleasca plina de carti, tocmai ma intorceam de la Domnul Spielman, librarul si anticarul meu preferat, la care mergeam...
Boema ovidiană sfărâmată
de Dragoș Vișan
Pescărușii mării, zavragii precum rușii pe 7 noiembrie 1917 bombardează de 1 Decembrie 2022 Constanța. Dintr-un ordin austriac și german, conjugat. Atacă hămesiți porumbeii. Centrul arată rău,...
Viata. Si gandul dupa ea....
de Gheorghe Alexandru
Viata. Si gandul dupa ea…. Soarele canicular incepuse sa apuna, in urma lui cateva raze mangaind strazile inca incinse ale orasului in care forfota de abia incepea. Oameni ce paraseau locul de munca...
