"cică nu mai e niciun spațiu nimic pentru mine" – 11510 rezultate
0.08 secundeMeilisearchMihaela Goga
si imi lipseste limba romana, poezia romaneasca (e mai expresiva decat cea in engleza, are mai multe cuvinte cu care poti spune acelasi lucru, simplu dealtfel, dar frumos..) PS Am un Colegiu Biblic facut in Anglia si Asistenta Sociala in Romania. Acum cica-s misionara (daca lucrez la o Misiune, asa ma numesc, nu ?)
1 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
coca maria madalina
Ma ghidez in viata asta plina de rautati,intrigi,barfe...dupa un singur lucru...claritatea cuvintelor de neinteles dar,care,fara nicio indoiala,inseamna multe. Locuiesc la tara,asta ma ajuta sa ma destind purtata de vant,murmurul apei cristaline de munte,si de dorinte ascunse...viata insasi este o dorinta...dar care se indeplineste in etape.Ele vin singure,cu putin noroc,sau mai greu,in functie de puterea fiecaruia dintre noi. Incerc sa ma las purtata prin castele,prin epoca demult apusa a cavalerilor si printeselor medievale...sunt mai multi...cei care ma apreciaza,cu adevarat ma considera o printesa,si-mi dedica versuri,prin vant si privind la stele...inconjurata de suflete calde,iubitoare de natura,sensibile,atrase de muzicalitatea vietii... Sunt un amalgam de dorinte,sunt ceea ce pot sa fiu,imi doresc sa nu ma schimb,vreau sa simt viata...Viata trebuie traita,insa ca sa faci asta trebuie sa o simti in adancuri...e inima ta. Eu sunt inima mea,sunt prietena mea...sunt viata!
6 poezii, 0 proze
laura ceica
M-am născut și am crescut în Timișoara. Noțiunea de "acasă" se leagă întotdeauna de orașul natal, la fel ca și noțiunea de "poezie" care se leagă întotdeauna de limba maternă. Am absolvit Facultatea de Litere, urmată de un masterat pe același profil, la Universitatea de Vest din Timișoara. Scrisul a fost pasiunea mea înca din copilarie, primele poezioare și povestioare le-am scris în clasele primare. Sunt o mare admiratoare a lui Blaga, poate spiritul regional mi-o impune necondiționat, iar ca sa lărgim aria dar nu și vorba, eu cred ca Tagore e cartea de vizita a modernitații orientale. Atunci când vorbesc despre poezie, și nu numai, nume ca Eminescu, Ion Vinea, N. Stanescu, Ana Blandiana și mulți alții mult mai apropiați sau mai departați de noi din punct de vedera cronologic, îmi vin în minte. I-am citit pe foarte mulți, pe alții urmează să-i citesc, cred însă că drumul meu trebuie să treacă prin ei și de ei. Am participat la concursuri literare in perioada școlară, obținând și un...
8 poezii, 0 proze
Silviana
Vreau ceva consistent! Palpabil! Adevărat! În afară de cuvinte, n-am nimic! Cuvintele sunt cea mai mare bogăție a mea…restul e tăcere…vid…întuneric și nimic . Nu mă încarc cu regrete. Știu cine sunt. Dar toată lumea spune ca sunt nebună. Irațională și haotică. So what if I’m so…? It’s funnier ! Not to care and struggle…not to worry and have doubts….It’s heaven here! E much much better! Pentru că nu-mi pasă decât de tot ce e frumos și bun. Dau toxicul la schimb pentru zen. Și zen-ul ăsta e bun. E zen-ul meu, în care pot fii așa cum vreau, fără să-mi pese. Și nu-mi pasă…drept pentru care continui să fiu așa. Nimic interzis, nimic dubios…nimic nu e imposibil la mine pentru mine. Sunt cine vreau să fiu, și mă simt extraordinar de bine în compania mea . Ce praf sunt, am uitat să mă prezint…
3 poezii, 0 proze
Plotin
Plotin (Greacă: Πλωτίνος)(cca. 205 – 270 e.n.) a fost filosof grec, considerat părintele curentului filozofic cunoscut drept neoplatonism. Născut în Egipt, la Lykopolis, Plotin studiază filosofia la Alexandria, avându-l drept maestru pe Ammonios Saccas, un filosof platonician care nu a scris nimic, întocmai ca și Socrate. După ce a asistat la o prelegere a lui Ammonios, puternic impresionat, Plotin i-ar fi spus prietenului care îl adusese acolo: "pe acest om l-am căutat!" Plotin a început să scrie numai la 49 de ani iar opera sa a fost compusă în 16 ani de un spirit matur, care, în momentul când a început să scrie, își formulase deja pe deplin sistemul filosofic. Prelucrând și dezvoltând comentariile din ultimile secole despre opera lui Platon, Plotin întemeiază un nou curent filosofic, neoplatonismul, care a exercitat o puternică influență în antichitatea târzie. Prelegerile și scrierile sale filosofice au fost prelucrate cu o remarcabilă...
1 poezii, 0 proze
Țuțueanu Georgiana-Mihaela
Am terminat un liceu teoretic la mine în oraș(Giurgiu), cică al doilea în județul nostru, profilul mate-info, apoi am făcut o pauză de un an până să vin la facultate în București, deoarece nu am avut curaj sau susținere binevoitoare, acum sunt deja absolventă a facultății de Filosofie din cadrul U.B. Timpul(întotdeauna liber) mi-l petrec ascultând...muzică(Bach sau Iron Maiden), gândindu-mă la ce voi mai citi în viitorul apropiat și încercând să nu aprofundez cu adevărat tema sau problema morții, care mi se pare de neevitat. Acum sunt bine, răspund când sunt întrebată ”ce mai faci?”, însă sunt un infinit de lucruri care contrazic afirmația mea. Vreau doar să iubesc, ca totul să merite efortul. Mă autoevaluez excesiv de mult, în timp ce mă supraestimez, probabil pentru a compensa, însă la finalul zilei aștept...
11 poezii, 0 proze
Coliban Iurie
Sunt de aici, de colo...doar fumul de tigara poate fi observat, serpuindu-se domol, prin ochii unui trecator... Diplomat, precum integritatea unui tigru...respectu-mi poarta semnatura pacii. si inca ceva - ma rabufneste un ras teribil cand citesc stupizeniile alea de pe site`ul asta care, cica, se numesc - POEZII !!! REVOLUTIE! ...STRIGA SUFLETUL MEU CAND VEDE MIZERIA ARUNCATA ALEHAMITE PE FOI DIN CREIERELE NEINSUFLETITE ALE GENERATIEI NOASTRE ! intrebati`va fratilor inainte de a pune pe foaie urmatorul vers..."eu scriu poezii sau fac ciorba?" mai relaxati`va...mai puneti creierul in miscare...lasa`ti imaginatia si armonia sa pluteasca... NU SUGRUMATI POEZIA !!!!!!!!!!
6 poezii, 0 proze
bogza gheorghe
Simetrie - Marin Sorescu Mergeam asa, Cand deodata in fata mea, S-au desfacut doua drumuri : Unul la dreapta, Si altul la stanga, Dupa toate regulile simetriei. Am stat, Am facut ochii mici, Mi-am tuguiat buzele, Am tusit, Si-am luat-o pe cel din dreapta (Exact cel care nu trebuia, Dupa cum s-a dovedit dupa aceea). Am mers pe el cum am mers, De prisos sa mai dau amanunte. Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua Prapastii : Una la dreapta Alta la stanga. M-am aruncat in cea din stanga, Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant, Gramada cu mine in cea din stanga, Care, vai, nu era cea captusita cu puf! Taras, m-am urnit mai departe. M-am tarat ce m-am tarat, Si deodata in fata mea S-au deschis larg doua drumuri. "V-arat eu voua !" - mi-am zis - Si-am apucat-o tot pe cel din stanga, In vrajmasie. Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica. Si la prima rascruce M-am daruit cu toata fiinta Celui din dreapta. Tot asa, Celalalt trebuia...
4 poezii, 0 proze
Iulia
CRed ca viata merita traita. ca fiecare zi care vine poate aduce ceva mai bun decat cea dinainte. ca merita sa traiesti fiecare clipa fie si numai ca sa afli ce urmeaza. nu cred ca exista destin ci ca toti ne cream propriul drum pe care-l construim in timp ce mergem. si ca vom ajunge intr-o zi undeva, oriunde.
4 poezii, 0 proze
cică nu mai e niciun spațiu nimic pentru mine
de Marinescu Victor
îți tremură bărbia și te iubesc. ceva mă face să cred că lumea asta se preface când nu îți vrea buzele. atunci de ce se găsește mereu cineva să mă oftice și să îmi zică: - băăăăăăăăăăăăă! dar nu-l...
O nouă scrisoare de la Valeriu
de Maria Tirenescu
5 septembrie 2007 RÃSUCIRE celor cu adevărat puternici nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă niciodată să plângă pentru sfârșitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt dacă nu tragi cu...
GNUM - partea a patra
de Bogdan Gagu
Spre seară lumea a început să se retragă spre case. Vântul prezenta amorțeală specifică pământului. Limuzinele încărcate cu șmecheri se deplasau pe bulevarde. Gunumii se țineau de mână și vorbeau...
dincolo de munți
de dan petrut camui
Forța mă trage de mâneca hainei. O țigară mi-ar prinde bine acum, dacă sunt ultimele momente, întreb în timp ce pipăi buzunarul din dreptul inimii. Nimic! Bătăile încearcă să se grupeze rănite. Cerul...
Noe, la Nucșoara
de Paul Dârvariu
Noe, la Nucșoara Tata Noe s-a mutat De pe Muntele Ararat Chiar aici, la Gruiu-n sat! Pentru acest gest ciudat A avut doar trei motive, Toate trei imperative: I-e teamă de terorism, Suferă de...
Episoade de viață (capitolul 3)
de Eduard Burlacu
...Bezna totală ce mă înconjoară e curios de liniștitoare și-mi pare că absența absolută a oricărei lumini îmi induce un efect hipnotic, calmant, ce mă face să mă simt în deplină siguranță. Mă simt...
o gaura in peretele despartitor
de cornel marginean
O gaura in peretele despartitor ( paranteza nu se citeste :Nu zid. Despre zid s-a spus, s-a cantat ( Pink Floyd). Izolare si ura. Nu vrem. Spargerea zidurilor si viata impreuna. Vrem. Zidul...
Cenaclul Agonia.ro – 25 noiembrie 2006
de Ela Victoria Luca
Sâmbătă, 25 noiembrie 2006, la ora 14.00 , Cenaclul Agonia va continua în același decor al „artei boierești”. Invitatul special din această sâmbătă va fi… Șerban Axinte , care își lansează volumul...
Navetist spre țara mea
de Marina Bernicov
Jurnal de călătorie liric București-Moscova Noapte bezmetică, fără nimic din emoțiile treziei chinuite de dinaintea unei călătorii asteptate. Nu vreau să plec. Iar umbrele se alungesc pe pereții...
Mic indreptar alb-negru
de Ciprian Ciuciu
Ma gandeam ca nu ma mai poate impresiona nimic… ma gandeam ca e o zi la fel ca celelalte… si nu faceam nici un efort sa ma gandesc dincolo de da sau nu… Stateam intins pe spate pe o saltea si...
