O nouă scrisoare de la Valeriu

5 septembrie 2007

RÃSUCIRE

celor cu adevărat puternici

nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă

niciodată să plângă pentru

sfârșitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt

dacă nu tragi cu arma

nu înseamnă că acestea nu există

dacă nu intri într-o grădină zoologică – unde

și animalele sunt în pușcărie, nu înseamnă

că acestea nu există – chestia cu grădina m-a pus

pe gânduri…

celor cu adevărat puternici le dedic

strofa a doua… și a treia

nici laptele, nici focul nu sunt ale lor

frunze le vor sfârși cândva din carne, iar vântul

îi va muta în pasăre până la urmă

______________

8 septembrie 2007

VAS CUBIC DIN LUT (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile

cu tălpile, cu încordarea

amestec metafizic, materialist și metarealist

din el

cub

unde coruri liniare, nori metalici și unghii

multe unghii

atâtul este aici

a învins cine

ultima licitație unde făceam piesă

vas din lut

vas adult pus încă nu știu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură

și unghii

vocile se aud din buricele degetelor

starea aceasta mă șlefuiește, nu știe

din lut chiar și cubic nu ies decât

pulberi

a învins cine

voiam, când știam să vreau

doar

iubire, de aproape, verosimilă

necântată

nepoezită

pură

închisă în vasul cubic, să o revărs în aer

n-am spus nimic… cioburi din voci

din nori, din unghii

nu știu ce și unde se află cine

când și mai ales capătul

nelocului

________________

ZILELE TALE

îmi merg tristețile bară la bară

aproape ambuteiaj

jilave drumurile închipuite altfel ieri

de fapt, eu stau pe loc, doar ele fug

se preling în jurul meu pretutindeni.

de-ar fi numai dorurile… dar mai strânge

rândurile implacabil și pasărea că știu

câtă risipă de așteptare face chipul tău

ieri a fost ziua ta aniversară

ziua mea de plâns, fără lacrimi, ca și cum

cineva înăuntrul meu plânge și nu am cu ce

să-l împac

dintr-un clopot cubic sunetu-i

ca de zaruri pe masa de joc – ochiul meu

vor fi douăsprezece dangăte

pentru ziua ta de mâine, ziua de nume

în care efigie obsesivă unduind mă trage

în strada unde tristețile merg bară la bară

aproape ambuteiaj

iubito, «lamulțiani»-ul meu este

o rugăciune

pentru zilele tale.

_________________

ÎMBRÃÞIȘAREA

Lasă-mă să-ți preîntâmpin surâsul

ciocolata și florile nu țin

ștrengărește la spate, nu-ți voi spune

urări convenționale, mă voi furișa

umbrele noastre se vor suprapune astfel

încât lumina din orice unghi

le va proiecta pe muchia veșniciei.

Îți voi cânta șoptit versul vântului din sud

scrijelit pe țărmul tirenic al Mediteranei

în 2004 septembrie

îți voi dărui respirația, pulsul, năzuințele mele

atomii bezmetici și umilința care mă va înălța

îmbrățișându-te, dizolvându-mă

în surâsul tău.

_________________

MARKETINGUL NORILOR?!

Nu știu dacă avem dreptul să vorbim de o piață liberă sau oricum a poeziei. Lăsați-mă să-mi păstrez măcar iluzia că rămâne un spațiu emoțional undeva necomerciabil, unde poetul este, atât. Nu moralizator, nu creator de ideologii sau tipare sociale, nu supraom, nici sfânt sau sanctificabil, OM: derbedeu, clochard, preot, lăcătuș mecanic, profesor universitar, brutar,

elev, taximetrist, măturător de stradă, delincvent, senator, polițist, medic la morgă, agricultor, pădurar, militar, vameș, miner, bețiv, vegetarian, fumător, pudic, cast, cuminte, pervers…

gata, continuați voi!

«Ce ești, măi?» «Sunt poet.» – Fals! Îndeletnicirea de bază a poetului nu e scrierea poeziilor, ea vine din preaplinul mirării în fața miracolului vieții, a neputinței de a trăi fără mirarea

aceasta.

După viață, poetul devine mai poet!

Niciun om «făcut» poet de om nu-i astfel, doar mesajele lui – nu cuvintele sau cărțile – ceea ce vibrează ca un ecou la ecou, sâmburele mirării iată.

N-aș putea să scriu nimic pentru piață, cică așa se scrie!

Dacă vă place astfel, voi veni cu un «mime» – îmi asum felia mea de bâlci și vă gâdil portofelul: 10 lei legătura de trei cuvinte, de fraze de circumstanță și o grimasă bonus, vreți?

Cine crede poetul o rasă, o specie, un erou, o boală, un moft, un lux, este pe «strada cealaltă»”

Poetul nu este om în toate pozițiile – plus cele nebănuite! În toate stările de agregare ale sufletului oricărui om. Poetul este un pic mai «chinuit» de sensibilități deseori stranii, de păcatele omenești, de aspirația la veșnicie și nu doar atât!

__________________

PISCUL IUBIRII (poemul renașterii iminente)

Ce bine mai era în vara care vine – am fost

acolo, să repar un cocor de piatră

arcurile chimice ale dorințelor voastre

i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din

rotulele genunchilor mei

acum totu-i aproape… dar aveți grijă

la ce poftiți cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui

pe piscul căruia se-nalță cocorul sculptat de vânt – semn

de circulație pus speranțelor în drumul lor spre faptă –

erau grădini din cristal

mi-am construit aici un templu cât o lacrimă

pentru numele prietenilor și neprietenilor deopotrivă

pentru iubita și neiubita

pentru numele meu sub toate acestea

pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită

a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă

mă va prelinge iarna la rădăcina ierbilor promise

mă va înmuguri Martie aspru și-n vara care vine

mă voi izbi năvalnic cu pieptul în pliscul cocorului de piatră

murindu-mă voi reface întreaga alcătuire

a bieților mei atomi pe dimensiunile lumii – miez

cristalului din grădinile viitorului

dacă nu veți învăța în tot acest timp surâsul

să nu mă căutați

_________________

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați