Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"celui bun"14350 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Negru VladimirNV

Negru Vladimir

AutorAtelier

născut la 28 august 1974 absolvent de filosofie, activează în domeniul relațiilor umane și al comunicării. posteză texte pe www.poezie.ro din anul 2002. Poezii apărute în publicațiile “Poezia”, "Symposion", portalul cultural LiterNet, revista “Literra", volumele colective de cenaclu “Virtualia, Iasi”, Antologia Ultima generație, primul val - poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005. Prieten cu muzele, iertat adesea de Dumnezeu și de semeni, cu voia Celui Bun, tată. Contact: negru_vladimir@yahoo.com

297 poezii, 0 proze

VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

Bertolt BrechtBB

Bertolt Brecht

AutorClasic

Bertolt Brecht (n. Eugen Berthold Friedrich Brecht, 10 februarie 1898, Augsburg, Bavaria — d. 14 august 1956) a fost dramaturg, poet, regizor de origine germană, inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice.A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului 20. S-a născut în Augsburg de la o mamă protestantă și un tată catolic. A studiat medicina și a lucrat o perioada scurtă într-un spital din Munchen, în timpul Primului Război Mondial. A creat Berliner Ensemble în ianuarie 1949 și teoria teatrului epic. Opera Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită Baal Tobe în noapte Mutter Courage și copiii ei Die Sieben Todsünden der Kleinbürger În hățișul orașelor Opera de trei parale Omul cel bun din Sâciuan Puștile doamnei Carrar Ascensiunea și căderea orașului Mahagonny Teama și mizeriile celui de-al treilea Reich Cercul de cretă...

15 poezii, 0 proze

Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

luchian valentinaLV

luchian valentina

AutorAtelier

Nu pot a mă încadra statului de poet si in nici pe de parte celui de scriitor. Sunt un mare amator de fraze frumoase, scrise pe placul inimii mele și un mare devorator de pagini scrise de cei cu mai mult talet si har ca mine. ps. Totuși celor care își vor arunca privirea peste textele mele, îi rog a nu mă judeca prea aspru.

5 poezii, 0 proze

dobrescu corneliusDC

dobrescu cornelius

AutorAtelier

Asculta pe cel ce nu poate vorbi, arata celui orb.... Caci cuvintele sunt tot ce avem.....

24 poezii, 0 proze

LV

Luc de Clapiers Vauvenargues

AutorClasic

1715 6 august Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues,s-a nascut la Aix-en-Provence (Franta). Nu se cunosc amanuntele despre anii copilariei celui care avea sa ajunga unul dintre marii moralisti. 1720 In Aix izbucneste o cumplita epidemie de ciuma. Primar al orasului era tatal lui Vauvenargues, Josep de Clapiers. Molima a bantuit aproape un an si a facut peste sapte mii de victime; datorita darzeniei, curajului si abnegatiei primarului, a fost insa curmata, iar jafurile care au terorizat alte tinuturi nu s-au putut dezlantui la Aix. Pentru aceste merite, tatal lui Luc avea sa primeasca, in 1722, o pensie de 3000 de livre si titlul de marchiz. 1731 Firav, cu o sanatate subreda, blajin si excesiv de sfios, tanarul Luc trebuie sa fi studiat, o vreme, la colegiul Royal-Bourbon, tinut de iezuiti; dar se pare ca prin 1731 a fost nevoit intrerupa studiile, ramanand sa le completeze acasa, singur, sau cu ajutorul vreunui profesor particular. Judecand dupa scrisul lui, avea ceva cunostinte de...

12 poezii, 0 proze

AP

Augustin Pop

AutorClasic

...aș jigni dacă aș etala întreaga biografie a acestui scriitor și om extraordinar.Echinoxistul Augustin Pop are biografia în literele numelui său.A publicat cărți, poeme,articole în reviste de specialitate,...,dar dvs.,dragă cititorule stii asta!Contemporan cu \"Dumnezeu\" vorba celui ce ne-a dat \"Gorunul\", îmi doresc să fie printre noi, pe acest site!

2 poezii, 0 proze

Mihai HendeaMH

Mihai Hendea

AutorAtelier

„ Mihai este numele care le venea prima datã în minte soților Hendea din Zalãu dupã nașterea celui de-al doilea copil al lor. De aici și pânã la a-și numi odrasla așa a fost doar un drum scurt. A șadar, bãiatului lor, nãscut pe data de 3 martie 1986, i-a fost trecut în certificatul de naștere, în dreptul numelui - „Mihai Hendea”. Dupã absolvirea școlii generale și a Colegiului Național „Silvania” (secția „Stiințe sociale”) din orãșelul de la poalele Munților Meseș, Facultatea de Stiinte Politice și Administrative , sec ția Jurnalism, din cadrul Universitãții Babeș-Bolyai Cluj-Napoca l-a primit pe Mihai ca boboc în 2005. Întotdeauna cu motto-ul „Mama proștilor e tot timpul gravida” proaspãt în minte, Mihai are tentative repetate de a se ține cu dinții pentru ca aceastã mamã cu mulți copii sã nu-l adopte și pe el. Cu ninsori rupte din pove ști sau zile însorite de primãvarã, ce-i aduc bucurie în suflet; cu...

10 poezii, 0 proze

celui bun

de Casandra Marilena Adam

Stai liniștit, taci stai cuminte acum nu spune nimic așteaptă încă un pic așteaptă lasă-i să vorbească pe toți aceștia care au venit în fața ta întâmpinându-te cu lapte și miere și zâmbete...

PoezieAtelier

O vorbă bună

de Nicolae Steinhardt

Hristos e pe cruce, gol; pe cap, o cunună de spini; piroane, străpungându-I gleznele și încheieturile mâinilor, Îl țintuiesc pe lemn; trupul e plin de sânge și vânătăi, secretează numai sudoare și...

EseuClasic

Camaruta sufletului

de keller victor-theodor

Stim, ca fiecare clopot are un suflet, iar cand sus tuna in inima celui bun rasuna si la ea oamenii de sarbatori in pasnic umblet se aduna! ghici, oare ce-i?

PoezieAtelier

De basm

de Daniel Aurelian Rădulescu

Tot aștept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată, cu țara celui bun mereu gata să învingă răul și cu talpa... gloată să se înveselească câteodată printre șotii de-un nebun și, să fiu poate din...

PoezieAtelier

în joacă

de silviu dachin

ieri la biblioteca județeană lunetistul cu vorbe înțelept ticluite m-a nimerit în tâmplă secția împrumuturi copii trei am luat copiii unor poeți unul frumos unul bun altul trist și-am plecat în...

PoezieAtelier

Da și Nu

de Costache Ioanid

Da și nu, nu și da nu se pot înmănunchea. Nu poți fi cum vrei tu: nu poți fi și da și nu! Când iubirea spune: hai! Lenea-ți poruncește: stai! Când Isus vrea să lucrezi, lenea-ți spune să mai șezi....

PoezieClasic

Occident – a 2-a variantă – 3

de Georg Trakl

O, cât de domoale-s pădurile verzi Ale patriei noastre, Soarele-apune pe colină, În somn noi am plâns; Cu pași albi hoinărim De-a lungul gardului de spini Cântăreți în vara spicelor Și născuți din...

PoezieClasic

Din circulare

de Adrian DUMITRU

Murșila era fiica unei doamne și stăpâne de pe malul mării și a unui sclav traco-daco-get, din vecinătatea ei, care o copleșise cu multele sale favoruri. Acest sclav, cu adevărat foarte limbut și...

ProzăAtelier

Marius Ghilezan – Impostura; despre snobism și puterea falsului (*)

de Ghinea Nouras Cristian

Cu câteva zile în urmă, un amic îmi trimitea via e-mail următorul banc: o mamă își ceartă copilul reproșându-i că nu s-a făcut fotbalist, manelist sau valutist, că nu a plecat prin Spania sau Italia,...

PoezieAtelier

Exercitii de meditatie

de ion untaru

- Cine răpește pâinea altuia, în perspectiva mânturii, pe-a lui și-o răpește. - Mai degrabă ascultă omul de frică decât de conștiință. - Fericit nu este acela care își împlinește poftele ci acela...

ProzăAtelier