Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"ce urât"21329 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Bogdan BurileanuBB

Bogdan Burileanu

AutorAtelier

Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...

6 poezii, 0 proze

DM

David Manuel

AutorAtelier

Nimic nu ma poate impiedica sa fiu ceea ce sunt si sa fac tot ceea ce vreau, sa traiesc frumos si sa-mi permit sa fiu totusi atat de urat... uneori.

5 poezii, 0 proze

C

Chwoika

AutorAtelier

mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...

1 poezii, 0 proze

CA

Chirica Andreea

AutorAtelier

Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .

1 poezii, 0 proze

OC

oprea carmen

AutorAtelier

ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...

1 poezii, 0 proze

F

Florian

AutorAtelier

M-am nascut cand altii nu au mai dorit acest lucru.Adica, acum 28 de ani.Voi muri cand nu voi dori eu.Intre timp, inginer, romantic, cerebral, indragostit de ce este catalogat ca fiind "urat".

3 poezii, 0 proze

mircea trifuMT

mircea trifu

AutorAtelier

A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...

812 poezii, 0 proze

RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

Radu Tudor CiorneiRC

Radu Tudor Ciornei

AutorAtelier

Exista un anumit tip de fictiuni prin care autorul incearca sa se elibereze de o obsesie,aceasta nefiindu-i clara nici macar lui insusi. De bine, de rau acestea sunt singurele pe care pot sa le scriu.ba mai mult, sunt povestile misterioase pe care am fost silit sa le scriu inca de pe vremea cind eram adolescent.In (...) anii ce au urmat am continuat sa explorez acest obscur labirint ce conduce spre principalul secret al vietilor noastre. Ernesto Sabato-despre eroi si morminte.

491 poezii, 0 proze

Marcus Tullius CiceroMC

Marcus Tullius Cicero

AutorClasic

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului...

0 poezii, 0 proze

ce urât

de Florentin Cristian

suferă lumea de marțea până lunea de un virus urât care zice mereu mai mult igienă să te întreci după vremurile reci bolnavul este un sclav al diagnosticului grav nimic pus cap la cap deoarece...

PoezieAtelier

Ce urat e la spital!

de madalina

Ce urat e la spital! Patul meu este murdar, Și doctorii nu au har! Borșul ăsta nu e bun , Pâinea parcă e sapun , N-o mănâncă nici câinii din drum! Stăm in paturi câae trei , Parc-am fi-n coteț...

PoezieAtelier

Bobocul de rata cel urat

de Hans Christian Andersen

Ce frumos era la tara! Era în mijlocul verii; grâul isi legana spicele-i galbene, ovazul era înca verde, si prin livezi fânul era asezat în capite mirositoare; barza se plimba de colo-colo cu...

ProzăClasic

Amâdoi urâți

de Ioana Ionescu

O liniște indefinită în care sunetele lungi ale tăcerii răsună disonant într-un fracment de partitură cântată la pian. Ne-ndemânarea sună jalnic. Totuși în cameră e o liniște ce se-mparte în...

ProzăAtelier

Ce rau si ce bine e....

de andreea

Daca ai fi o lacrima n-as plange...de frica sa nu te pierd... Stiu ca sunt pe lumea asta o mie de inimi care te iubesc, dar stiu ca niciuna nu o face mai mult ca mine...si cu toate astea, undeva, in...

Atelier

Clipa

de marian burghiu

Ce urăt îmi părea zămbetul tău Și nici nervi nu aveai sa-ți înclestezi rabdarea Te priveam străpuns de panglici ude Înconjurat de suprafețe ninse Un groaznic orb îmi strecura sub pleoape greutatea...

PoezieAtelier

Eu cu tine. Tu cu mine!...

de Bujor Alexandru - Nicusor

Ce urat ma vad in oglinda dimineata... ce frumos ca-s mare si sunt mic... ce poate sa nu fie, ce poate sa fie... Te trezesti de dimineata degeba... te duci la curs si te intalnesti cu aceleasi fetze...

ProzăAtelier

Despre un fluture privindu-se in oglinda...

de ioana matei

Ce urât sunt!

PoezieAtelier

Burberry British

de Andrei Nicolescu

ce urât e zgomotul de fond și ce mișto e dacă-l poți auzi. problema era următoarea: aveam un glonț pe care evitam să-l folosesc. e un frig de crapă pietrele și glonțul meu răsfoiește o revistă și...

PoezieAtelier