Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"ce chestie!"21326 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate
primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Robert IagărRI

Robert Iagăr

AutorAtelier

Ce să spun despre mine. Îmi place să fac multe chestii, să mă apuc de multe proiecte, dar am obiceiul prost să le las în aer. Învăț programare și chitara și îmi place să scriu de plăcere... Cam atât despre mine.

2 poezii, 0 proze

BG

Badulescu Mihail Gabriel

AutorAtelier

Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...

20 poezii, 0 proze

Valentin MălăescuVM

Valentin Mălăescu

AutorAtelier

bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...

9 poezii, 0 proze

D

Da

AutorAtelier

Ma numesc Andrii-Vlad Popa (numele mi se trage de la Andrii-Popa) si scriu pentru a-mi exprima trairile acumulate in aproape 40 de ani, pentru a compune, cu multa ravna, povesti ilar-scabroase din diverse franturi de viata ce palpita in jurul meu si pentru a scoate in evidenta deliciul unui discurs marait, cu ochi holbati si nas saltat strasnic in sus. Unele dintre situatiile redate nu au fost traite de mine, eu doar scriu ce as fi facut daca as fi fost intr-una dintre acele situatii. Inca ceva, contrar aparentelor, nu sunt "de gasca", astea sunt chestii de domeniul trecutului, de la 20 ani nu mai sunt in nici o gasca, ma vad doar, cand si cand, cu unul si cu altul, unii oameni foarte apropiati. Ar mai fi de spus ca, in 2006, imi pusesem singur pseudonimul "Da", pe care acum nu il mai pot sterge, insa am ales sa imi pastrez totusi vechiul cont si sa nu imi creez unul nou.

14 poezii, 0 proze

Alexandra VelescuAV

Alexandra Velescu

AutorAtelier

Andreea Stafie. Studentă la Actorie, Universitatea de Arte "George Enescu", Iași Iubesc oamenii, detaliile, arta, mirosul cărților, femeile frumos îmbrăcate care merg la operă, bărbații tăcuți, politicoși, cu voce răgușită, ce se întâmplă în autobuz, pe câinele meu Rocky, bomboniera mea cu flori uscate și cercei, eșarfele, pianul lui David Nevue, Turgheniev, filmul "Modigliani", anticariatele în care cântă violoniști cu o expresie mai tristă ca a mea Detest aceleași chestii messengerID: dee_xtrem_dream

18 poezii, 0 proze

SA

Sandru George Alexandru

AutorAtelier

Nascut in Roman,Neamt m-am mutat in Constanta de la 15 ani.Sunt o persoana destul de sociabila si desi sunt putin timid la inceput uneori imi revin destul de repede, imi place sa cunosc persoane noi, mai ales din categoria celor care au hobby-uri la fel cu ale mele si anume:literatura, cam tot ce tine de PC, muzica de calitate, filme, jogging, plimbari .Imi place sa invat chestii noi, sa ajut acolo unde ma pricep, cu cat ma pricep.Sunt o persoana destul de sensibila si chiar daca sunt uneori ironic sau iritat reusesc sa ma stapanesc destul de bine.Cam atat despre mine, cine vrea sa stie mai multe poate sa ma cunoasca persona

1 poezii, 0 proze

LB

la ce bun?

AutorAtelier

Sut insetat de iubire,u râdetzi prieteni...

1 poezii, 0 proze

EC

Elena Cecan

AutorAtelier

Absolventă a Universității de Stat din Moldova, facultatea filologie. Angajată redactor TV la Compania "Teleradio-Moldova".

2 poezii, 0 proze

ZZ

zmeul zmeilor

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

G

Ghio

AutorAtelier

Ce vreti sa stiti?Nici macar eu nu ma cunosc!Sunt un cinic,asa ca........:)

17 poezii, 0 proze

Ce chestie...

de Handuc Ramona

Prea multa lumina ce-i doar intuneric, Prea multa minciuna-n adevar, Traim feeric pe intuneric, Si sufletele noastre mor.

PoezieAtelier

ce chestie!

de cezara răducu

când credeam că învățasem foarte bine mersul cu spatele printre oameni când tocmai uitasem că mă născusem iarna și credeam că am spus toate cuvintele mintea mea devenise o casă veche cu pânză albă în...

Atelier

La ce bun toate

de gheorghe Sarbu

furat de amănuntul că sunt imi trec privirea peste coclaurile unui acvariu niciun gând nu mă poposește necesar declam la ce bun toate mă înham la ședere cu predispoziția zilei de mâine ce minunat ar...

PoezieAtelier

E faina si viata asta

de Eryka Lang

Ce chestie dom\'le sa prinzi si ziua asta de git ca un fluier, ca o tacere monstruoasa in care numai mutii vorbesc. E bine, e ok, e faina si viata asta precum mazarichea. Talpile groase, desigur,...

PoezieAtelier

sympathy

de Floriana Vîntdevară

ce chestie! s-a gândit un dumnezeu că nu am încăpea sub aceeași piele așa că ne-a împărțit în doi. și-a spus el că ne-am plictisi împreună încât ne chinuim să completăm zece degete pe-o talpă. zi...

Atelier

Interviu cu o otravă

de Ghejan Andrei

Ce chestie! S-ajungi așa-ntr-o doară, să-ți pui întrebări care nu fac nimic altceva decât să-ți alimenteze starea de bolovan de pe fundul unui pârâu jegos. Câteodată, analitic, îți iei un mic...

EseuAtelier

2,3,4,5 degete

de Joaca Gheorghe

In fine... Ce chestie! sa se numeasca umarul obrazului, umarul obrazului si ca 2,3,4,5 degete, o mana intreaga, sa-l pipaie si sa-i fuga pielea de sub picioare, acolo, sus, unde se ascund ochii

PoezieAtelier

Moda sexy

de Sorin Olariu

Se dedică fetelor ce poartă acele bluzițe care incep mult prea târziu si se termină mult prea devreme Văzând mulțime de fetițe Ce umblă-n scurtele bluzițe Iți spui: -Ce chestie nasoală! Românii-s iar...

PoezieAtelier

Dăruință

de C.C.

Azi nu mai am nimic ce să-ți ofer Și poate-aștepți umil ca odinioară Mai zace-n mine tolănit un suflet Mâncat de carii și de molii pofticioase. Azi rătăcesc căutând timpul pierdut; Ce chestie și...

PoezieAtelier