"căsuța părintească" – 20059 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGheorghe Duță-Micloșanu
La 10aprilie 1930, într-o căsuță simplă din comuna Micloșani, județul Muscel (azi, comuna Malu cu flori, județul Dâmbovița) se năștea, ca al treilea copil, Gheorghe, fiul lui Constantin Duță- Ștefan și al Mariei Duță. Copilăria și primii ani de școală s-au petrecut la Micloșani, într-un decor de basm. Fire sensibilă și talentată, Gheorghe Duță a manifestat de timpuriu o pronunțată înclinație către artă și literatură și sub ochiul atent al învățătorului Victorian Stănescu, a ”editat” la șapirograf, împreună cu alți colegi, o revistă școlară (”Aripioare”), care a fost trimisă prin țară și în capitală. Astfel, la numai 11 ani, micul artist din Micloșani era răsplătit, în urma unui concurs de reviste școlare, cu mențiune pe țară pentru poezie și desen din partea Casei Școalelor. Drumul era astfel, stabilit. Gheorghe Duță a plecat, ca elev de liceu, la Câmpulung-Muscel. A participat la multe concursuri de cultură și literatură și meritele i-au fost recunoscute prin diplome și premii. S-a...
4 poezii, 0 proze
Nataliea Albu
M-am nascut pe plaiuri mioritice, in lunca Siretului, intr-o casuta umbrita de doi tei si coama dealurilor in care m-am simtit toata copilaria o printesa... Am aparut pe lume intr-o zi de 13 septembrie, o zi insorita imi povestea mama, ajunul sarbatorii satului "HRAMUL SFINTEI CRUCI" N-am nascut ametita de mirosul cozonacilor si de parfumul strugurilor din bolta casei. Poate ca cele mai frumoase amintiri vor ramane din perioada copilariei... o spun si acum, copiii nascuti la tara nu sunt robotizati, au o lume de basm, mai pot avea acces si-acum la ea. Le-am dat mult de furca parintilor mei, n-am avut frati, dar traiam in lumea mea imaginara cu printi si printese, cu feti frumosi si zmei, m-au pierdut de la 3 ani, fugeam unde erau copii, ma ascundeam in rondurile de flori si o data m-au recuperat disperati abia spre dimineata, adormisem intre flori asteptand sa apara Faf frumos... O LUME DE BASM! pat de flori si bolta instelata, ce paote fi mai frumos? Aceasta e partea frumoasa a...
7 poezii, 0 proze
Mircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
Daniel - Dumitru Darie
03.12.67 - Ziua în care am luat contact cu această lume. Și cum în registrul de nașteri figuram inițial ca decedat, se pare că a fost o simplă întamplare faptul că am primit acces liber către viață. Iar ca o coincidentă, numele mi-a fost compus prin telefon. Darie era, căci altul nu putea fi, părinții au ales Dumitru și nașii au mai adaugat și Daniel. Astfel viata mea s-a legat de litera D: 3D-uri ale numelui și încă odata 3D(ecembrie). 03.12.1967-14.09.1974 - O copilarie legată de preocupari ciudate: mecanică, electricitate, tâmplarie. De câte ori ai mei bunici nu au trebuit să mă opreasca să nu le stric scândurile pentru a face "căsuțe" pentru câini și pisici. Din acea vreme și acum mai există o "căsuță pentru Laica", made by 3D, 1973. 15.09.74-15.06.82 - Scoala generala din Pristol. Cu rezultate... pot spune multe toți colegii mei... 06.07.82 - Admiterea la Liceul Traian Drobeta Tr. Severin 15.09.82 - 15.06.1986 - Liceul Traian, secția Matematică -Fizică 15.09.88(89) - 15.07.94 -...
13 poezii, 0 proze
Casota Ovidiu
M-am nascut si de atunci mai mor putin in fiecare zi.
22 poezii, 0 proze
ana-maria david
Doar muritorii cauta nemurirea fiindca nemuritorii nu stiu ce este aceasta. Ceea ce nu mă ucide mă face mai poet. Poezia este o trecere de pietoni între viață și moarte. Fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte. Cu fiecare cuvânt, mi se scurge o picătură de viață. Poezia este singura disciplină în care poetul este indisciplinat. Omenirea se duce de râpă, norocul nostru că mai există poeții.
15 poezii, 0 proze
Jolanda D.
Sunt un inginer care caută poezia în precizie și un om cu o identitate care refuză să lase cuvintele să fie doar simple date tehnice..
57 poezii, 0 proze
iulian
sunt un student plictisit de lume care cauta cativa prieteni de-ai lui "noi prieteni"
21 poezii, 0 proze
MORARU DIANA OANA
UN CANDIDAT LA VIATA CE SE CAUTA INTR-UN VIITOR PSIHOLOG
3 poezii, 0 proze
Carmen
Nascuta din nimic.....pentru nimic...cauta....CEVA
2 poezii, 0 proze
căsuța părintească
de stejarel ionescu
la căsuța părintească dintro margine de sat stă o măicuță bătrână , bolnavă de-al ei oftat, stă mereu pe prispa veche a căsuței bătrânești timpul ei, n-are pereche, așteaptă anii cerești, odaia-i...
Dureri de toamnă
de Liviu Nanu
Au plecat plesnind din aripi păsările migratoare Din căsuța părintească, la metroul din Paris Numai tu iubito nu vrei să răspunzi la provocare Și stai singură în casă, și mobilul l-ai închis. Toamna...
Montblant
de Parfenie Iliieas
Din Varf... Privesc... La Emisfere... Ce-ntruchipeaza Terra!!! Si-ndata gasesc eu Emisfera Dreapta... Mai sus de Ecuator... Prind eu Continentul Euroasiatic!!! Si tarmul Marii Negre... Și Tara mea...
Poveste trista
de Gavril Kostachis
GÂNDURI… Soarele palid răsări peste orasul inghetat. O fetită de patru anisori, intinse mânutele către lumina dulce care o mângâia. Ochisorii ei incercănati străluceau in bătaia soarelui. De două...
Visuri la cheie pentru Godinacu și Roșuîmpărat
de marin badea
Și-a dat foc la casă, iar acum are o față de etern spășit. A băut până i-a stat limba plută, apoi și-a adus aminte că nevasta îl înșeală. Ba cu unul, ba cu altul. I-a ajuns femeia acasă, iar el s-a...
Noaptea Anului Nou
de Grig Salvan
Începe noaptea Anului Nou! Cu magia ei aparte, cu luminile multicolore împodobind întunericul, cu muzici întretăindu-se în aerul rece, cu veselie și clinchete... Cu grupuri și cupluri rîzînd,...
De vrei
de Stelian STANCU
Atunci când visul se răscoală Realitatea-ți stă în loc Nu mai privi ca pe o boală Când apa se preface-n foc. Atunci când mintea se prăvale Tentației să îi răspundă Tu crede doar că e pe cale El...
Băsmuind…
de Gabi Schuster-Cărărușă
Vălul lunii descoperă coapsa pădurii pe care stau încrustate zînele codrul, mai bătrîn, își pavează scorburile de la început Metodic prințul caută mărul pînă la floare recuperîndu-și în sfîrșit...
Luminile
de Gârda Petru Ioan
Se-ntunecase de-a binelea. Ploua mărunt și des, o ploaie enervantă, căzută pe parbrizul vechii Dacii, ale cărei ștergătoare mai mult sporeau tainele drumului național DN… Farurile erau ca vai de mama...
Romanța românilor
de Razvan Claudiescu
Doamne, octrotește-i pe români, Pe frații din lumea-ntreagă, De al nostru pământ le este dor, Și muncesc de răzbesc cu multă forță, Sănătatea e cusută cu fir de aur ori de argint, Suntem răzbiți de-o...
