Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cântecel pentru copiii cu doi de ii"18353 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Monahia Parascheva AvădaneiMA

Monahia Parascheva Avădanei

AutorClasic

Monahie la Mănăstirea Diaconești Suflet de copil este o farâma de frumos din cartea deschisa a copilariei. Într-o vreme în care necuviinta, necredinta, violenta devin din ce în ce mai mult îndreptar de viata pentru cei mici, cartea de fata îsi propune sa scoata la iveala samânta de bine si frumos sadita din prunccie în sufletul fiecaruia dintre noi. Este o carte în care cei de azi se întâlnesc cu cei de ieri, mostenind comori de-nvataminte pe care numai scoala vietii ti le poate agonisi. Suflet de crin" este cantecul duios al copilariei nevinovate. Povestirile adunate in acest volum sunt scene neobisnuite, daca nu chiar bizare pentru lumea secularizata de astazi, in care nevinovatia, simplitatea si cuviinta sunt inlaturate brutal de pervertire si indrazneala. Fericiti copiii care, in aceste vremuri de apostazie, vor mai fi crescuti in dragoste de Biserica si Neam, la umbra Sfintilor si Martirilor nostri... Sta in puterea voastra, parinti, sa nu devina cantecul copilariei nevinovate un...

9 poezii, 0 proze

Radmila PopoviciRP

Radmila Popovici

AutorAtelier

2008 – Debut editorial „Mi-s” (versuri), Editura „Prut Internaţional”, Colecţia „La steaua”, Chișinău, 2008 2012 – „EvAdam” (versuri), Editura „Gunivas”, Chișinău, 2012 2013 – „a(l)ta” (versuri), Editura „TipoMoldova”, Colecţia „Opera Omnia. Poezie contemporană”, Iași, 2013 2013 – „Portativul cu pistrui” (carte de cântece pentru copii cu CD – autoare de texte), Editura „Arc”, Chișinău, 2013 2014 – „intimatum” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2014 2015 – „Iseult arrive” (versuri, traducere în l. franceză de Olivier Martin-Grâce), Editura „Vinea”, București, 2015 2015 – „unicat” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2015

149 poezii, 0 proze

Elena HasnașEH

Elena Hasnaș

AutorAtelier

(n. noiembrie 1983 Grigoriopol) Duce o viata creativa libera - scrie poezie, proza, carti pentru copii si texte pentru cantece. Elena scrie cantece, canta la cateva instrumente muzicale si picteaza profesional. Muzica, pictura si poezia se impletesc armonios, scopul ei fiind sa aduca bucurie oamenilor si sa le imbogateasca vietile cu un diapazon larg de emotii frumoase.

21 poezii, 0 proze

Toni MorrisonTM

Toni Morrison

AutorClasic

Toni Morrison (născută Chloe Ardelia Wofford în 18 februarie 1931) este o autoare, editoare și profesoară americană, care a câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Romanele ei sunt cunoscute pentru temele lor epice, dialogul însuflețit și personaje de culoare cu trăsături de personalitate descrise în amănunt; printre cele mai cunoscute romane ale ei sunt Cei mai albaștri ochi, Cântecul lui Solomon, și Mult iubit, pentru care a câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 1988. În 2002, savantul Molefi Kete Asante a menționat-o pe Toni Morrison pe lista lui de cei mai buni 100 de afro-americani. Toni Morrison s-a născut în Lorain, Ohio având ca părinți pe George și Ramah (Willis) Wofford și fiind al doilea dintre cei patru copii ai familiei. Când era copil, Morrison citea mereu; printre autorii ei preferați erau Jane Austen și Lev Tolstoy. Tatăl ei i-a povestit multe povești tradiționale din comunitatea negrilor (această metodă a narațiunii își va face mai târziu loc în scrierile...

0 poezii, 0 proze

SF

sadac fatma

AutorAtelier

Nascuta in comuna Baneasa intr-o familie da tarani cu cinci copii dintre care ea fiind cea mai mare, absolvit scoala primara si gimnaziala din satul Faurei si liceul Mircea cel Batran din Constanta. A debutat la varsta de 15 ani cu poezia " Stele ", la rubrica curierul literar din " Dobrogea noua ". A mai scris poezii in diferite publicatii ca: "Tomis", "Flacara", "Luceafarul"; "Hakses", "Karadeniz","Renkler", "Aykirisanat", "Kibatek Bulteni". In anul 1988 a debutat cu primul volum de poezii intitulat "Cantec pentru surasul papadiei" editura Litera-Bucuresti, care a fost comentat de prof. George Mirea in emisiunea "Viata cartilor" Radio-Bucuresti. Urmatorul volum de poezii a fost scris in limba turca intitulat "Oyun isigi altinda" editura Kanyilmaz- Izmir. Iubirea pentru cei mici a apropiat-o de universul acestora si astfel a scris in anul 2006 cartea de basme in limba turca intitulata "Yol" editura Etki- Izmir. A publicat in anul 2007 o traducere din limba turca in limba romana a...

2 poezii, 0 proze

Henryk SienkiewiczHS

Henryk Sienkiewicz

AutorClasic

Henryk Sienkiewicz (n. 5 mai 1846 Wola Okrzejska - d. 15 noiembrie, 1916 Vevey) romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905. Sienkiewicz s-a născut la 5 mai 1846, în familia unui mic arendaș, care cultiva la copiii săi tradițiile cavalerești și patriotice, învățându-i pe de rost Cântecele istorice ale lui J.U. Niemcewicz înainte de a-i învăța să citească. Un unchi al tatălui slujise regelui Stanis³aw August, iar Kazimierz, fratele scriitorului, cade, la 1871,în războiul franco-prusian. Sienkiewicz nu a fost prea silitor la învățătură. Îl atrăgeau mai mult lecturile și portretele cavalerilor în armuri, care împodobeau o biserică în stil gotic de pe strada Œwiêtojañska, din Varșovia, pe care trecea zilnic spre gimnaziu. În anul 1865 părăsește școala, fără să-și susțină examenul de maturitate. O va face un an mai târziu, când își începe, tot la Varșovia, și studiile superioare, întîi la facultatea de...

11 poezii, 0 proze

George DumitrescuGD

George Dumitrescu

AutorClasic

S-a născut la 22 aprilie 1901 în satul Cocioc-Ilfov. Face liceul la Ploiești. În ultima clasă liceală debutează și în volum, cu Poezii, 1915-1919. Absolvă Facultatea de Litere din București. A fost asistent universitar, profesor de liceu. Timp de patru ani (1925-1929), a condus revista \"Ritmul vremii\". Își ia doctoratul în litere cu o teză despre poezia lui Panait Cerna. S-a manifestat sporadic și ca istoric și critic literar, dar a publicat mai ales poezie, pentru care a și fost premiat de două ori, de către Academia Română și Societatea Scriitorilor Români. A murit în București, la 31 octombrie 1972. Lirica sa se înscrie în linia minoră a spiritului sentimental și intimist, în descendența lui Iosif și Anghel, fără contacte vizibile cu spiritul modern care bântuia literatura interbelică. Rămâne un elegiac confesiv și discret, dând naștere uneori unei sensibilități aparte, notabile. Dintre volumele sale de versuri amintim: Primăveri scuturate, București, 1924, Cântece pentru madona...

3 poezii, 0 proze

Nicolae AvramNA

Nicolae Avram

AutorAtelier

Licențiat în drept Cântece de sinucigaș ( cartea I ) - Mesagerul 2000 Litanii pentru diavol - Ideea Europeană 2006 Cântece de sinucigaș ( cartea a doua ) – Vinea 2008 Îngrijitorul ediției „Iată cina. Iată taina” – poeme de Aurel Onișor – Eikon 2007 (avrampoems@yahoo.com) „Avem de face cu un poet adevărat, Nicolae Avram, din Beclean, Bistrița – Năsăud, un poet al cărui „cinism” liric, de mare forță frizează tragismul existențial, altminteri decât în „joaca de tragicul” întâlnită din abundență la mulți postmoderniști de profesie” Constantin STÃNESCU în „Adevărul literar și artistic” „Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist și se află la polul opus modelului „optzecist” ; el scrie o poezie intens tragică ( și în descendența marilor poeți tragici ), pe care aș numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal și ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt – întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram. ( …) Nicolae Avram...

17 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

AM

Anthony de Melo

AutorClasic

Selecțiune din opere: - Înțelepciunea broaștei - culegere de anecdote; - Cântecul păsării - culegere de povestiri pentrru oameni de toate credințele dar și pentru atei; - Absurdități la minut - anecdote în limbaj criptic; - Înțelepciune la minut - anecdote și povestioare pentru suflete deschise.

1 poezii, 0 proze

cântecel pentru copiii cu doi de ii

de florian stoian -silișteanu

# cântecel pentru copiii cu doi de ii numele meu taifunel sunt cam gras puțin obez puțin verde la orez și cam roșu - vienez când scriez numele de scenă dom taifun beau pești câteodată o balenă trag...

PoezieAtelier

Veceul din grădină

de Grig Salvan

Tanti Ana, vecina mea, mă îngrijorează de o vreme, umblă prin curte vorbind de una singură, dă din mâini, parcă certându-se cu cineva imaginar, iese până la poartă, parcă așteptând pe cineva care nu...

ProzăAtelier

Copacul speranței

de Ottilia Ardeleanu

Personaje: NUCUL DOR BUNĂTATE OPTIMISTUL SINGURATICUL NOUTATE TIMIDITATE POVESTITORUL POVESTITORUL: Dragii mei, am să vă povestesc o întâmplare. Se spune că există undeva în lume un NUC vorbitor. El...

Atelier

Poezii pentru copii

de valeria tamas

11.Doi pisoi A scos gâsca de cu zori Din ou zece puisori, Azi ieșiră pe tăpșan Paznic bun l-au pe gâscan. Doi căței cu păr vâlvoi Amar schiaună-n zăvoi Cu gândul la o friptură Au luat un pui în gură....

PoezieAtelier

Scenariu cu liniște

de Sandrina-Ramona Ilie

Într-un loc unde pentru unii ar fi pustietate, o casă. O casă albă de lemn. O terasă din podele obișnuite să scârțâie sub fiecare pas. Un balansoar scorojit de timp și ros de carii. Un cer albastru,...

ProzăAtelier

Gata de culcare, copii?

de Adriana Gheorghiu

Gata de culcare, copii? Cum? Deja mă așteptați să vă spun povestea cu Șoricelul Þic care-și moaie codița în călimara cu cerneală și scrie poeziile “Chiț! Chiț!”? Sau povestea despre Motanul Tom care...

ProzăAtelier

Școala de Rock

de mardale stefan

Sunt de câteva luni îndrumător la Școala de Rock. Da, există așa ceva în România! În aceste vremuri de criză "spirtuală" doi prieteni și-au zis să facă ceva în primul rând pentru copilul lor care...

Atelier

Medic de țară (3)

de Balcan Ana

Când Paraschiva l-a cunoscut, Manole era un bărbat frumos, cu părul des, sprâncene bine croite, iute la mișcări și cu ochii întunecați de parcă te tăia când te fixa cu privirea. S-au cunoscut la o...

ProzăAtelier

Grig sau răbdarea țipând

de Victoria Bujoreanu

Fragment din romanul în lucru ,,Grig sau răbdarea țipând” Copilăria (…) Printre primele amintiri ale lui Grig erau: o căruță care-l zdruncina grozav, cortul plin de fum și de copii zdrențuroși, balta...

ProzăAtelier

Poiana Narciselor-Capitolul II

de Georgiana Milescu

II Nici n-au mai cerut aprobarea celorlalți și cei doi, a doua zi dis de dimineață, s-au urcat în tren și au plecat la București. A dus-o pe bunica la fiica ei, iar el s-a dus la atelier. Aici...

ProzăAtelier