Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"câștig de cer"6245 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Valentin BoeruVB

Valentin Boeru

AutorAtelier

Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...

150 poezii, 0 proze

VT

Vasile Tărâțeanu

AutorAtelier

Curriculum vitae – Vasile TÃRÂȚEANU: Poet, publicist, membru corespondent al Academiei Americano-Române de Știință și Arte, deputat în Consiliul Regional Cernăuți din partea populației raionului Herța (n.27 septembrie 1945, satul Sinăuții-de-Jos, raionul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuți. Studii: Facultatea de litere a Universității din Cernăuți, 1972. Din 1969 până în 1981 - redactor, corespondent special al ziarului regional «Zorile Bucovinei» din Cernăuți. Din 1981 până în 1991 - redactor superior la redacția emisiunilor în limba română a Postului de radio Kiev. În perioada anilor 1990 - 1994 - redactor-șef fondator al ziarului «Plai românesc». După ce câștigă procesul declanșat de administrația regională împotriva ziarului, părăsește redacția și fondează alte publicații românești -- ziarele «Arcașul» și «Curierul de Cernăuți». În 1999 fondează ziarul Ligii tineretului român din Bucovina «Junimea». Este membru al redacției revistei «Glasul Bucovinei», membru fondator al...

5 poezii, 0 proze

calota rodicaCR

calota rodica

AutorAtelier

M-am nascut in plin solstitiu de vara,in localitatea Matasari,judetul Gorj.Am urmat cursurile scolii din aceasta comuna,fiind,ca toti copiii nascuti intr-o anumita perioada si intr-o anumita zona,un copil cuminte,aproape imbecil(cu premiu,bineinteles),pana la liceu,cand am descoperit cat poti sa pierzi,incercand sa castigi totul.Am absolvit Liceul pedagogic din Targu-Jiu,fiind ,din cand in cand,olimpica la limba romana.In anul 1991 am obtinut licenta in Litere;in prezent sunt profesor titular de limba franceza la Colegiul National Tudor Vladimirescu.Am debutat cu un volum de versuri,"Grandoarea cercului",la editura"Spicon",dupa care am publicat sporadic in diverse publicatii locale("Gorjanul","Fluidul roditor","Cuget liber","Timpul",'Polemika"),nationale("Tribuna",'Idei in dialog" si in publicatii scolare internationale("Journal-fax" si "Le petit journal").Am obtinut diverse premii la concursuri si festivaluri nationale,respectiv internationale,dar premiul de suflet ramane"Marele...

15 poezii, 0 proze

Cornel GhicaCG

Cornel Ghica

AutorAtelier

Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....

184 poezii, 0 proze

Muntean RoxanaMR

Muntean Roxana

AutorAtelier

" Nașterea mea n-a adus nici cel mai mic câștig Universului.Moartea mea nu-i va micșora nici imensitatea,nici splendoarea.Nimeni n-a putut să-mi explice de ce-am venit, de ce voi pleca" Omar Khayyam

4 poezii, 0 proze

AP

Ana Popescu

AutorAtelier

Nascuta in anul 1988,orasul Comanesti,judetul Bacau. Am frecventat cursurile cenaclului literar "Mugurii" o perioada scurta de timp...aproximativ 2 ani,pe perioada scolii generale reusind sa castig si cateva premii. In prezent urmez cursurile Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Printre pasiunile mele se numara muzica si cuvintele,ador sa citesc ceva bun,ma incarca cu energie. Una din cartile mele preferate este "Dama cu camelii" de Alexandru Dumas fiul.

4 poezii, 0 proze

LB

Liviu Baitel

AutorAtelier

Născut la Târgu Ocna, lângă Slănic Moldova, școala, liceul și facultatea în București unde am locuit până în 2000 când m-am autoexilat în Eforie Nord.Autodidact din aproape toate punctele de vedere, scriu versuri, compun cântece și le cânt acompaniindu-mă la chitară, pictez...În rest, încerc să-mi câștig existența, mie și familiei(am trei copii mărișori)

7 poezii, 0 proze

VM

Veronica-Maria Moroaca

AutorAtelier

Despre mine aș putea scrie multe sau nimic...Aleg să scriu că îmi place foarte mult să scriu, atât de mult că uneori, când nu am la îndemâna o foaie și un creion, scriu cu gândul. Averea mea îmi sunt cuvintele așternute și născute din gândurile mele. Încerc să fiu astfel cel mai bogat om...Și poate aș fi, de-aș ști să inving și să câștig timpul...

5 poezii, 0 proze

MB

Marian Baciu

AutorAtelier

PRODUCATOR EXECUTIV, REGIZOR, DIRECTOR DE IMAGINE, SCENARIST 09.01.2008 - 01.07.2008 Firma: Romanian Film Association Responsabilitati: Realizarea filmului documentar de lung metraj "Noul cinema romanesc", interviuri cu peste 40 de personalitati din lumea filmului romanesc. DIRECTOR DE CASTING din 20.08.2008 pe durata nelimitata firma: TANDEM FILM REDACTOR 20.10.2007 - 10.07.2008 Firma:SC. Videofil.ro Site despre cinematografia romaneasca si universala. Responsabilitati: Realizarea unor cronici de film, editoriale, reportaje si interviuri cu personalitati din cinematografie. REGIZOR 21.04.2007 - 30.08.2007 Firma:Tandem Film Responsabilitati: Regizor al filmului documentar de scurt metraj "Nichita Stanescu", proiect castigat la concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei, 2006 PRODUCATOR / EDITOR 12.01.2007 - 30.07.2007 Firma:Senso TV Responsabilitati: Producator si editor al emisiunii "Astrosensuri-live" REGIZOR 05.11.2006 - 29.07.2007 Firma:Teatrul Metropolis...

10 poezii, 0 proze

Constantin BrâncușiCB

Constantin Brâncuși

AutorClasic

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi pronunță numele Brancusi. Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al cincilea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peștișani, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține "mențiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu...

4 poezii, 0 proze

câștig de cer

de Constantin Enianu

în dezgustul indiferenței mușc mărul iar miezul lui se-arată mai profund și oare ce-i mai greu decât dezbărul de-o obișnuință a apei peste prund că cine simte singur pierde timpul nedeslușind ce e...

PoezieAtelier

Romanță de asfalt

de Dorotea-Laura Ianc

Te topești latent. Devii de-a dreptul evanescent. Ceva te biciuie: de unde atâta căldură? Blocurile, care până nu demult înnegreau agitația subită din jur, fumegă. Telefoane ce sună insistent,...

ProzăAtelier

Copil din fila-mi de basm

de Daniel Aurelian Rădulescu

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viață pe capitole, din amintiri răzlețe, că știu că de mă leg cu mintea de trecut îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început și-așa resimt în suflet, diafan,...

PoezieAtelier

Ironia umana

de Mara Climescu

George Marinescu. E uimitor cum unii oameni reusesc sa scrie pagini si pagini intregi, consumand litri de cerneala si tone de foi, avand urmatorul “dar” : reusesc sa nu spuna nimic, nimic care sa...

ProzăAtelier

Banking Cards

de Ghejan Andrei

Am deosebita placere sa va fac cunoscut un joc de carti atractiv si haios. A nu se confunda cu \"Tarnib\", 8/5/3, sau altele similare, desi principiul e cam acelasi. Regulamentul jocului prezentat...

Atelier

Sunt exoscheletul unei ficțiuni

de Macovei Costel

Cuvintele au intrat în fază terminală. Cineva trebuie să se facă purtătorul lor de cuvânt. Nu mai știu dacă am ales sau am fost ales dar viața merge înainte. Chiar și tăcerea este un mod de a privi...

ProzăAtelier

Ceva de dragoste

de Daniel Aurelian Rădulescu

De-un timp, se cere tot mai mult și tot mai des de mult se cere -în lipsa de orice apropiere- din ce-am pierdut... Ocult tumult! Suntem alături mașinal, uitați de noi, doar ”un aquis” -câștig de...

PoezieAtelier

prea multe lupe și oglinzi atente

de Calotescu Tudor Gheorghe

pe cerul acesta mai mare decât o lacrimă de zeu unde nu mai e loc de suspine din dragoste nici de alte cereri de fericire cum ar fi cele de câștig la bingo sau loterie prea multe obsevatoare pe munți...

PoezieAtelier

Inalta societate din puscarie

de Tiberiu Lovin

Inalta societate din puscarie de Tiberiu Lovin Zabrele impodobite cu haine viu colorate intinse la uscat. Sarme legate de copaci in acelasi scop. Printre copacii despuiati de frunze in ritmul unor...

ArticolAtelier

Laocoon

de Adrian Nicula

Sintezele, revoluții împotriva babiloniei permanentelor stări de veghe, Ancore revelatoare ale unui spirit ce stăruie în liberă individualitate, Opus tuturor tendințelor de nivelare social politic...

PoezieAtelier