"apă repede" – 20055 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
aparece
Rahat cu Apă Rece
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Miliodora Frânc
Încerc să înot fără să tai apa, Încerc să zbor fără să învârt aerul Încerc să mă târăsc fără să ating pământul Încerc să simt fără să gândesc
6 poezii, 0 proze
Gheorghinete Elena-Diana
M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?
2 poezii, 0 proze
scorus ilinca
Un picogram de măreție într-un lan de apă vie...
3 poezii, 0 proze
cralevici crina dora
mă plimb prin deșert...dacă voi găsi puțin apă voi spăla în ea fața sufletului. ce dacă nu sunt sigură că am suflet ?! îmi voi fărui unul plângând, chiar dacă lacrimile mele avide de apă vor usca și mai mult nisipul. voi desena pe el un cerc in care voi alerga până cand voi cadea in genunchi, apoi pe brânci, apoi voi cere iertare cercului ca voi fi fost nevoită sa îl tai în două prin existența mea.
1 poezii, 0 proze
ancuta oprescu
"Locuiesc pe un munte și îmi trăiesc poemele" spune autoarea volumului “Apă de Ploaie” povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea și frumusețea lumii interioare . În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediție limitată,la Editura Innocenția din Iași. Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat si i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediție, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală și profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate si o lumină surprinzătoare. Volumul de poeme și albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepție la Sala Palatului - București, Club A - Contempora 3, Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu “Târgoviște, Festivalul National Vlahia,Clubul Român Baden, Asociația Românilor din Viena,Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Biblioteca ASTRA Sibiu, reunind poeți de valoare , muzicieni de excepție și stând...
4 poezii, 0 proze
Alina Șandra
Un om născut la Dunăre, acolo unde apa curge în sens invers, o cascadă pe orizontală... Când stau pe pământ, împreună cu pământul, formez Crucea... la fel ca orice alt om... Din acest punct de vedere suntem la fel, aceiași anonimi... Cât de mult poate însemna un nume? Mai mult înseamnă un cuvânt, acela de a spune... Sunt doar eu, în două litere și nimic altceva. http://teatrulnocturn.yolasite.com/ http://alinasandra.yolasite.com/ http://poezie-chandraplacao.blogspot.com/
36 poezii, 0 proze
Cristi Simion
M-am nascut Am mancat si eu ceva am mai si baut niste apa . . . acum imi scriu biografia ?
6 poezii, 0 proze
George Mihai Adascalitei
nascut, facut shcoala shi vro doi prieteni. restu ie apa de ploaie
5 poezii, 0 proze
George L. Dumitru
Nascut ireversibil-mare pacat, as mai fi incercat de cateva ori- crescut ca din apa, trecut cu pluta. Cuvant printre numere, numar printre cuvinte. Sunt tarziu, umbra intre ape, rascruce. Fac parte dintre cei care la intrebarea "Daca ai putea sa iei totul de la capat, cum ai face?", nu raspund cu mult doritul "Exact la fel", ci cu stanjenitorul "Exact altfel" Daca as fi reusit sa transform barem o parte din emotie, in educatie, as fi fost un erudit. Daca as fi vandut-o, eram acum numarul unu, doi si trei mondial, pe pietele de engros si endetail sentimental. N-am facut nimic din toate astea. Drept urmare, ma delectez cu prezentul, nelasand a trece zi fara sa calc intr-unul cald, canin ori altfel, fara sa gasesc pe capota masinii cateva gainaturi proaspete de vrabiuta. Cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac EU. EU sau UE. 18 ianuarie 1963, Bucuresti 1977 - 1981 Liceul Spiru Haret, Bucuresti. 1982 - 1987 Institutul Politehnic Bucuresti. Casatorit in 1995, tata in 2000. Premiul II, proza,...
48 poezii, 0 proze
apă repede
de Ursu Marian Florentin
mă uitam la mine dintr-o fântână şi mă vedeam apă repede curgând printre gânduri de piatră mă uitam la mine de sub pământ şi vedeam iarba cum creşte deasupra capului mă uitam la mine dintr-o cruce de...
Deportrefileu
de George L. Dumitru
În felul cel mai potrivit, are un cap cu totul si cu totul din granit. Fruntea, o lespede brăzdată de riduri adânci prin care curg pâraie cu apă repede. În loc de păr, musteşte muşchi, verde şi mult....
Evantai din magnoliu.
de Jeflea Norma,Diana
Se aude scrisnetul unei ferstre care sa deschis imi navaleste in camera miros dulceag de uleiuri exotice este salonul de masaj de la parter. O soparla imi sare cind pe pereti cind pe Tv cind prin pat...
preludiu în sol minor
de cecil branza
mai am multe părți verzi dar încerc să învăț despre ordinea simplă a firii despre grădini ce te însoțesc pretutindeni zilele astea am reciclat 12 sticle de vin și o poezie m-am gândit că lucruri care...
Cerul aproape
de Ursu Marian Florentin
cerul este pe spatele munților și în cascadele reci curgând printre degete, e timpul care-l calci cu aripile când mori dintr-o ramură tânără, cerul e în ochii mamei și-n legenda lebedei cu pene...
dimineață definitivă
de Ursu Marian Florentin
atunci tu te-ai așezat în dreptul plecării mele definitive iar eu în golul privirii tale ca să nu te pierzi sfâșiată în aerul dimineții și totuși ne aveam ca niciodată unul pe altul când eu îți...
"Totul se naşte, nimica nu moare"
de Călimărea Andrei Adrian
I O frunză palidă alunecă șerpuit printre pietrele înălțate ca mici iceberguri din râu. Cândva era un deget de copac acum își caută loc de veci dar nu mai are nici o voință, mai bine zis i se caută...
La scăldat
de Viorel Darie
La scăldat (din volumul "Bucovina - plai de basm și dor ") Cât timp a ținut furtuna de-aseară, Motocel, pisoiul, era de nevăzut, fiind ascuns undeva bine în partea cea mai obscură din odaie, adânc...
Contorsionista
de Cristian Melesteu
Contorsionista Mâine e ziua Emei. Nimic deranjant dacă mâine nu ar fi sâmbătă, dacă noi nu ne-am fi programat o partidă de pescuit uitand de ziua stimatei doamne, dacă nevastă-mea și soția lui Bobo...
